Bill Gates

4 comments
featured image

William Henry Gates III (născut pe 28 octombrie 1955) este un magnat de afaceri, dezvoltator de software, investitor și filantrop american. Este cunoscut ca fiind co-fondatorul Microsoft Corporation. În timpul carierei sale la Microsoft, Gates a deținut pozițiile de președinte, director executiv (CEO), administrator și arhitect șef de software, fiind și cel mai mare acționar individual majoritar până în mai 2014. Este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori și pionieri ai revoluției de microcalculatoare din anii 1970 și 1980.

Născut și crescut în Seattle, Washington, Gates a co-fondat Microsoft împreună cu prietenul său din copilărie Paul Allen în 1975, în Albuquerque, New Mexico; a devenit cea mai mare companie de software de calculatoare personale din lume. Gates a condus compania ca președinte și director executiv până în ianuarie 2000 când s-a retras din rolul de director executiv, dar a continuat să fie președinte și a devenit arhitect șef de software. La finalul anilor 1990, Gates a fost criticat pentru tactica sa de afaceri, care a fost considerată anti-competitivă. Această părere a fost susținută de mai multe hotărâri judecătorești. În iunie 2006, Gates a anunțat că va face tranziția la un rol cu jumătate de normă la Microsoft și că va lucra cu normă întreagă la fundația Bill & Melinda Gates Foundation, fundația caritabilă privată care aparține lui și soției sale, Melinda Gates, înființată în anul 2000. Și-a transferat treptat sarcinile lui Ray Ozzie și Craig Mundie. A renunțat la rolul de președinte al Microsoft în februarie 2014 și a ocupat un nou post de consilier în tehnologie pentru a susține noul director executiv numit, Satya Nadella.

Din 1987, el a fost inclus pe lista Forbes a celor mai bogați oameni din lume. Din 1995 și până în 2017, el a deținut titlul Forbes de cea mai bogată persoană din lume, cu excepția a patru ani din acea perioadă. În octombrie 2017, el a fost detronat de fondatorul și directorul executiv al Amazon, Jeff Bezos, care avea o avere netă estimată de 90,6 miliarde de dolari americani, comparativ cu averea netă a lui Gates de la acea vreme, de 89,9 miliarde de dolari. Din august 2020, se estimează că Gates ar avea o avere netă de 113,7 miliarde de dolari americani, fiind cea de-a doua cea mai bogată persoană din lume, imediat după Bezos.

Mai târziu în cariera sa, și din momentul în care a renunțat la operațiunile sale zilnice la Microsoft în 2008, Gates s-a dedicat anumitor activități filantropice. El a donat sume considerabile de bani unor organizații caritabile și programe de cercetare științifică prin intermediul Bill & Melinda Gates Foundation, despre care se raportează că ar fi cea mai mare fundație caritabilă privată din lume. În 2009, Gates și Warren Buffett au fondat The Giving Pledge (Promisiunea de a da), prin care ei și alți miliardari promit să doneze cel puțin jumătate din averea lor pentru filantropie.

Copilărie

Gates s-a născut în Seattle, Washington, pe 28 octombrie 1955. Este fiul lui William H. Gates Sr. (1925–2020) și Mary Maxwell Gates (1929–1994). Are origini engleze, germane și irlandeze/scoțiene. Tatăl său a fost un avocat de succes, iar mama sa a fost membru al consiliului de administrație al First Interstate BancSystem și United Way of America. Bunicul matern al lui Gates a fost J. W. Maxwell, un președinte de bancă națională. Gates are o soră mai mare, Kristi (Kristianne), și o soră mai mică, Libby. Este al patrulea membru din familia sa cu numele său, dar este cunoscut la William Gates III sau „Trey” (adică trei), deoarece tatăl său a avut sufixul „II”. Familia a locuit în zona Sand Point din Seattle într-o casă care a fost deteriorată de o tornadă, fenomen rar în acea zonă, când Gates avea șapte ani.

Timpuriu în viața sa, Gates a observat că părinții săi își doreau să urmeze o carieră în drept. Când era mic, familia sa mergea regulat la o biserică a Bisericilor Creștine Congregaționale, de confesiune protestant-reformat. Gates era mic de statură pentru vârsta sa și a fost tachinat când era mic. Familia încuraja competiția; un vizitator a declarat că „nu conta dacă era vorba despre un joc de hearts sau pickleball sau dacă era vorba de înotat până la rampă; mereu exista un premiu pentru cel care câștiga și mereu exista o penalizare pentru cel care pierdea”.

La 13 ani, s-a înscris la școala pregătitoare privată Lakeside prep school, unde a scris primul său program software. Când era în clasa a opta, Clubul Mamelor al școlii a folosit câștigurile realizate în urma unei vânzări de vechituri pentru a cumpăra terminalul ASR Teletype Model 33 și un calculator General Electric (GE) pentru studenții școlii. Gates a devenit interesat de programarea sistemului GE în BASIC și a fost scutit de la orele de matematică pentru a-și putea exersa interesul în acest sens. A scris primul său program de calculator pe acest dispozitiv, o implementarea a jocului x și o, care le permitea utilizatorilor să joace împotriva calculatorului. Gates era fascinat de dispozitiv și modul în care executa perfect codul de software de fiecare dată. După ce s-a epuizat donația făcută de Clubul Mamelor, Gates și alți studenți au căutat să obțină timp pe sisteme care includ microcalculatoarele DEC PDP. Unul dintre aceste sisteme era PDP-10, care aparținea Computer Center Corporation (CCC), care i-a interzis pe timp de vară pe Gates, Paul Allen, Ric Weiland și pe prietenul cel mai bun și primul partener de afaceri al lui Gates, Kent Evans, după ce i-a prins că exploatau erori din sistemul de operare pentru a obține timp gratuit la calculator.

Cei patru studenți au creat Clubul Programatorilor de la Lakeside pentru a face bani. La finalul perioade de interdicție, s-au oferit să găsească erorile din software-ul CCC în schimbul a mai mult timp la calculator. În loc să utilizeze sistemul de la distanță prin Teletype, Gates a mers la birourile CCC și a studiat codul sursă a mai multor programe care rulau pe sistem, inclusiv Fortran, Lisp și limbajul mașină. Înțelegerea cu CCC a continuat până în 1970, când societatea a dat faliment.

În anul următor, unul dintre profesorii de la Lakeside i-a înscris pe Gates și Evans să automatizeze sistemul școlii de realizare a orarelor, furnizându-le timp la calculator și recompense în schimb. Cei doi au lucrat cu diligență pentru a pregăti programul pentru ultimul lor an de școală. Către finalul clasei a unsprezecea, Evans a murit într-un accident de alpinism, eveniment pe care Gates l-a descris la fiind una dintre cele mai triste zile din viața sa. Gates a apelat apoi la Allen să îl ajute să termine sistemul pentru Lakeside.

La 17 ani, Gates a creat o societate cu Allen denumită Traf-O-Data pentru a face dispozitivele pentru ținerea evidenței traficului pe baza procesorului Intel 8008. În 1972, el a fost asistent (neplătit) congresional în Camera Reprezentanților. El a fost un National Merit Scholar (student de merit național) când a absolvit de la Școala Lakeside în 1973. A obținut un punctaj de 1590 din 1600 la testele de aptitudine școlară Scholastic Aptitude Tests (SAT) și s-a înscris la Colegiul Harvard în toamna anului 1973. El a ales o specializare de drept, dar a urmat cursuri de matematică și informatică la nivel de absolvent. În timp ce era la Harvard, el l-a cunoscut pe colegul său de facultate Steve Ballmer. Gates a plecat de la Harvard după doi ani, în timp ce Ballmer a rămas și a absolvit magna cum laude. Câțiva ani mai târziu, Ballmer l-a urmat pe Gates ca director executiv al Microsoft și a menținut acea poziție din anul 2000 până la demisionarea sa în 2014.

Gates a inițiat un algoritm pentru pancake sorting (sortarea clătitelor) ca soluție pentru una dintre problemele nerezolvate ale seriei prezentată la un curs de combinatorice de către profesorul Harry Lewis. Soluția sa a deținut recordul de cea mai rapidă versiune timp de peste 30 de ani, iar succesorul său a fost mai rapid cu doar 2%. Soluția sa a fost oficializată și publicată în colaborare cu informaticianul de la Harvard, Christos Papadimitriou.

Gates a menținut legătura cu Paul Allen și i s-a alăturat la Honeywell în timpul verii anului 1974. În 1975, s-a lansat MITS Altair 8800 bazat pe Intel 8080 CPU, iar Gates și Allen au văzut o oportunitate de a-și înființa propria companie de software. Gates a renunțat la Harvard în același an. Părinții săi l-au susținut după ce au văzut cât de mult își dorea să își înceapă propria companie. El și-a argumentat decizia de a renunța la Harvard, afirmând: „dacă lucrurile nu ar fi mers, puteam să mă întorc oricând la școală. Oficial, înghețasem anul”.

Microsoft

BASIC

Gates a citit ediția din ianuarie 1975 a Popular Electronics care făcea o demonstrație a Altair 8800 și a contactat Micro Instrumentation and Telemetry Systems (MITS) pentru a-i informa că el și ceilalți lucrau la un interpretor BASIC pentru platformă. În realitate, Gates și Allen nu aveau un Altair și nu scriseseră codul pentru acesta; pur și simplu voiau să măsoare interesul MITS. Președintele MITS Ed Roberts a fost de acord să se întâlnească cu ei pentru o demonstrație și în decursul a câteva săptămâni, au dezvoltat un emulator Altair care rula pe un microcalculator, iar apoi, interpretorul BASIC. Demonstrația a avut loc la birourile MITS din Albuquerque, New Mexico; a fost un succes și a dus la un acord cu MITS să distribuie interpretorul ca Altair BASIC. MITS l-a angajat pe Allen, iar Gates și-a luat o învoire de la Harvard pentru a lucra cu el la MITS în noiembrie 1975. Allen a denumit parteneriatul „Micro-Soft”, o combinație între „microcomputer” și „software”, și primul lor birou a fost în Albuquerque. Primul angajat al lui Gates și Allen a fost colaboratorul lor din liceu, Ric Weiland. Au renunțat la cratimă în termen de un an și au înregistrat marca sub denumirea de „Microsoft” la Secretarul de Stat al New Mexico la 26 noiembrie 1976. Gates nu s-a întors niciodată la Harvard pentru a-și termina studiile.

Altair BASIC al Microsoft a fost popular în rândul pasionaților de calculatoare, dar Gates a descoperit faptul că o copie pre-piață fusese scursă pe piață și era copiată și distribuită masiv. În februarie 1976, a scris O scrisoare descrisă pasionaților în buletinul informativ al MITS în care declara că mai bine de 90% din utilizatorii Microsoft Altair BASIC nu plătiseră Microsoft pentru program și că „piața de hobby (pasiune)” a Altair prezenta pericolul de a elimina orice fel de inițiativă a unor dezvoltatori profesioniști de a mai produce, distribui și menține software de înaltă calitate. Această scrisoare nu a fost populară în rândul multor pasionați de calculatoare, da Gates a perseverat în convingerea sa că dezvoltatorii de software ar trebui să poată cere să fie plătiți. Microsoft a devenit independentă de MITS la sfârșitul anului 1976 și a continuat să dezvolte software de limbaj de programare pentru diferite sisteme. Compania s-a mutat din Albuquerque în Bellevue, Washington la 1 ianuarie 1979.

Gates a afirmat că a revizuit și adesea rescris personal fiecare linie de cod pe care compania a produs-o în primii cinci ani. Odată cu dezvoltarea companiei, el a făcut tranziția către rolul de director, apoi de director executiv.

Parteneriatul cu IBM

IBM, furnizorul principal de echipamente de calculatoare pentru întreprinderi comerciale de la acea vreme, a abordat Microsoft în iulie 1980 cu privire la software pentru viitorul său calculator personal, IBM PC. IBM a propus inițial ca Microsoft să scrie interpretorul BASIC. Reprezentanții IBM au menționat și că au nevoie de un sistem de operare, iar Gates le-a recomandat Digital Research (DRI), producătorii sistemului de operare CP/M, vast utilizat la acea vreme. Discuțiile IBM cu Digital Research au mers rău și nu au ajuns la un acord de licențiere. Reprezentantul Jack Sams a menționat dificultățile de licențiere în timpul unei întâlniri ulterioare cu Gates și a întrebat dacă Microsoft ar putea furniza un sistem de operare. Câteva săptămâni mai târziu, Gates și Allen au propus utilizarea 86-DOS, un sistem de operare similar CP/M, pe care îl făcuse Tim Paterson al Seattle Computer Products (SCP) pentru hardware similar PC. Microsoft a încheiat un acord cu SCP pentru a fi agentul exclusiv de licențiere a 86-DOS și, ulterior, proprietarul cu drepturi depline. Microsoft l-a angajat pe Paterson pentru a adapta sistemul de operare pentru PC și l-a livrat IBM ca PC DOS pentru o sumă singulară de 50.000 de dolari.

Contractul în sine a adus Microsoft-ului o sumă relativ mică. Prestigiul adus Microsoft pentru faptul că IBM a adoptat sistemul său de operare a fost baza transformării Microsoft dintr-o afacere mică într-o companie de software de top în lume. Gates nu se oferise să transfere drepturile de autor asupra sistemului de operare către IBM, pentru că el considera că alți producători de calculatoare personale vor clona hardware-ul pentru PC al IBM. Așa a fost, făcând sistemul DOS compatibil cu IBM PC un standard de facto. Vânzările MS-DOS (versiunea DOS vândută altor clienți decât IBM) au făcut din Microsoft un jucător major în industrie. Presa a identificat rapid Microsoft ca fiind foarte influentă asupra IBM PC. PC Magazine a întrebat dacă Gates era „omul din spatele mașinăriei?”.

Gates a supervizat restructurarea Microsoft la 25 iunie 1981, care a reîncorporat compania din Washington și l-a făcut pe Gates administrator și președinte al consiliului, iar Paul Allen a devenit vice-administrator și vice-președinte. La începutul anului 1983, Allen a părăsit compania după ce a fost diagnosticat cu limfom Hodgkin, încheindu-se oficial parteneriatul de afaceri formal dintre Gates și Allen, care fuseseră distanți de luni înainte din cauza unei dispute contencioase cu privire la capitalul propriu Microsoft. Mai târziu în același deceniu, Gates și-a reparat relația cu Allen și au donat împreună două milioane de dolari școlii lor Lakeside. Au rămas prieteni până la moartea lui Allen, în octombrie 2018.

Windows

Microsoft a lansat prima sa versiune de retail a Microsoft Windows la 20 noiembrie 1985. În luna august a următorului an, compania a încheiat un acord cu IBM pentru a dezvolta un sistem de operare separat, denumit OS/2. Deși cele două companii au dezvoltat cu succes prima versiune a noului sistem, parteneriatul s-a deteriorat din cauza diferențelor de natură creativă tot mai mari.

Stil de management

Gates a deținut responsabilitatea principală pentru strategia de produs a Microsoft, de la fondarea sa în 1975 și până în 2006. El a primit o reputație ca fiind distant față ceilalți; un director executiv din industrie s-a plâns în 1981 că „Gates este bine cunoscut pentru faptul că nu poate fi contactat la telefon și pentru faptul că nu sună înapoi”. Un director executiv de la Atari își amintea că i-a arătat lui Gates un joc și că l-a bătut de 35 de ori din 37. Când s-au întâlnit din nou peste o lună, Gates „câștiga sau egala fiecare joc. Studiase jocul până îi dăduse de capăt. Acesta este un competitor adevărat”.

Gates se întâlnea în mod regulat cu administratorii principali și managerii de program ai Microsoft, iar managerii l-au descris drept combativ verbal. El îi mustra dur pentru lacunele percepute din strategiile sau propunerile de afaceri care expuneau la risc interesele pe termen lung ale companiei. A întrerupt prezentări cu observații ca „este cel mai stupid lucru pe care l-am auzit vreodată” și „de ce nu renunți la opțiunile tale și te alături Corpului Păcii?” Ținta ieșirilor sale trebuia apoi să își apere propunerea în detaliu până când Gates era complet convins. Atunci când părea că subordonații săi procrastinează, el remarca sarcastic „O să o rezolv în weekend”.

În timpul anilor de început ai Microsoft, Gates era un dezvoltator de software activ, mai ales în cadrul produselor de limbaj de programare ale companiei, dar rolul său principal în cea mai mare parte a istoriei companiei a fost de manager sau director executiv. Nu a mai făcut parte oficial din echipa de dezvoltare de când a lucrat la modelul TRS-80 Model 100, dar a scris codul care expedia produsele companiei până în 1989. Jerry Pournelle a scris în 1985, atunci când Gates a anunțat Microsoft Excel: „Lui Bill Gates îi place programul, nu pentru că o să îi aducă foarte mulți bani (deși, sunt sigur că așa va fi), ci pentru că este un hack bun”.

La 15 iunie 2006, Gates a anunțat că va face tranziția de la rolul său la Microsoft la un rol care îi permite să dedice mai mult timp filantropiei. El și-a împărțit responsabilitățile între cei doi succesori ai săi atunci când l-a numit pe Ray Ozzie director administrativ și pe Craig Mundie director al strategiei pe termen lung.

Dispută antitrust

Gates a aprobat multe din deciziile care au dus la disputa antitrust cu privire la practicile de afaceri ale Microsoft. În cazul Statele Unite versus Microsoft din 1998, Gates a făcut o declarație pe care mai mulți jurnaliști au caracterizat-o drept evazivă. El s-a contrazis cu examinatorul David Boies cu privire la sensul contextual al cuvintelor „concura”, „preocupat” și „noi”. Mai târziu în același an, atunci când s-au redat din nou părți ale declarației în sala de judecată, judecătorul a fost văzut râzând și dând din cap. BusinessWeek a raportat: Audierile timpurii ale declarațiilor sale îl arată oferind răspunsuri obscure și afirmând „Nu îmi amintesc” de atât de multe ori încât până și președintele completului a râs. Mai rău, multe dintre negările directorului de tehnologie și apelurile către ignoranță au fost direct combătute de procurori cu paragrafe din e-mail-uri pe care le-a trimis și primit Gates.

Gates a afirmat mai târziu că pur și simplu a rezistat încercărilor lui Boies de a-i caracteriza greșit cuvintele și acțiunile. „M-am duelat cu Boies? Atunci pledez vinovat… lipsă de politețe față de Boies cu circumstanțe agravante”. În ciuda negărilor lui Gates, judecătorul a hotărât că Microsoft a comis monopolizare, obligarea (tying) și blocarea competiției, fiecare dintre acestea încălcând Legea Sherman Antitrust.

Post-Microsoft

De când și-a părăsit operațiunile zilnice de la Microsoft, Gates și-a continuat activitățile filantropice și munca cu alte proiecte.

Conform Bloomberg Billionaires Index, Gates era miliardarul cu cel mai mare venit din 2013, iar averea sa netă crescuse cu 15,8 miliarde de dolari la 78,5 miliarde. Din ianuarie 2014, majoritatea activelor lui Gates sunt deținute în Cascade investment LLC, o entitate prin care deține acțiuni în mai multe afaceri, inclusiv Four Seasons Hotels and Resorts, și Corbis Corp. La 4 februarie 2014, Gates a renunțat la funcția de președinte al Microsoft pentru a deveni „consilier în tehnologie” alături de directorul executiv Satya Nadella.

Gates și-a furnizat opinia cu privire la o gamă de probleme într-un interviu important care a fost publicat în ediția din 27 martie 2014 a revistei Rolling Stone. În acel interviu, Gates și-a expus opinia cu privire la schimbările climatice, activitățile sale caritabile, diferite companii de tehnologie și oamenii implicate în ele, precum și cu privire la starea Americii. Ca răspuns la întrebarea privind cele mai mari frici ale sale atunci când privește 50 de ani în viitor, Gates a afirmat: „… vor avea loc niște lucruri îngrozitoare în următorii 50 sau 100 de ani, dar sper că niciunul dintre aceste evenimente nu va fi la o scară, să zic, de un milion de oameni care nu te așteptai să moară din cauza unei pandemii sau a terorismului nuclear ori bioterorism”. Gates a identificat inovația ca „adevăratul factor care acționează progresul” și a afirmat că „America este mult mai bine azi decât a fost vreodată”.

Gates și-a exprimat îngrijorările cu privire la potențialele efecte dăunătoare ale superinteligenței; într-o postare de pe Reddit „ask me anything/întreabă-mă orice”, al a afirmat: Primele mașinării vor face multe dintre muncile noastre și nu vor fi super inteligente. Acest lucru poate fi pozitiv dacă îl gestionăm bine. Câteva decenii mai târziu, în schimb, inteligența aceea va fi suficient de puternică pentru a reprezenta o îngrijorare. Sunt de acord cu Elon Musk și câțiva alții în această privință și nu îi înțeleg pe unii care nu sunt îngrijorați.

Într-un interviu susținut la Conferința TED din martie 2015 cu directorul executiv Baidu, Robin Li, Gates a spus că „recomandă cu tărie” lucrarea recentă a lui Nick Bostrom, Superintelligence: Paths, Dangers, Strategies. În timpul conferinței, Gates a avertizat cu privire la faptul că lumea nu este pregătită pentru următoarea pandemie, o situație care avea să aibă loc la finalul anului 2019 atunci când a început pandemia COVID-19. În martie 2018, Gates s-a întâlnit în locuința sa cu Mohammed bin Salman, prințul încoronat reformist al Arabiei Saudite pentru a discuta oportunitățile de investiții pentru Saudi Vision 2030. În iunie 2019, Gates a recunoscut faptul că pierderea cursei pentru sisteme de operare mobile în fața Android a fost cea mai mare greșeală a sa. El a afirmat că era în setul lor de competențe să fie jucătorul dominant, dar dă vina parțial pe disputa antitrust de la acea vreme. În același an, Gates a devenit membru al Consiliului de administrație al Bloomberg New Economy Forum.

La 13 martie 2020, Microsoft a anunțat că Gates va renunța la posturile sale în consiliu la Berkshire Hathaway și Microsoft pentru a se dedica activităților filantropice, precum schimbările climatice, sănătatea globală, dezvoltarea și educația.

Filantropie

Bill and Melinda Gates Foundation

Gates a studiat munca lui Andrew Carnegie și John D. Rockefeller și a donat o parte din acțiunile sale la Microsoft în 1994 pentru a crea „William H. Gates Foundation”. În 2000, Gates și soția sa au combinat trei fundații de familie și Gates a donat acțiuni în valoare totală de 5 miliarde dolari pentru a crea fundația caritabilă Bill & Melinda Gates Foundation, care a fost identificată de către compania Funds for NGOs în 2013 ca fiind cea mai bogată fundație caritabilă din lume, cu active care ar valora mai bine de 34,6 de miliarde de dolari. Fundația permite donatorilor să acceseze informații care le arată cum sunt cheltuiți banii, spre deosebire de alte organizații caritabile mari, ca Wellcome Trust. Gates, prin fundația sa, a donat 20 de milioane de dolari către Carnegie Mellon University pentru o nouă clădire care urma să poarte numele de Gates Center for Computer Science (centrul de informatică Gates), deschisă în 2009.

Gates a spus că generozitatea și activitățile filantropice extinse au fost influențate substanțial de David Rockefeller. Gates și tatăl său s-au întâlnit cu Rockefeller de mai multe ori, iar munca lor caritabilă este modelată parțial după scopul filantropic al familiei Rockefeller, fiind interesați de combaterea problemelor globale ignorate de guverne și alte organizații. Din 2007, Bill și Melinda Gates sunt pe locul doi în topul celor mai generoși filantropi din America, donând deja peste 28 de miliarde de dolari pentru caritate; cuplul are de gând să doneze 95% din averea lor pentru caritate.

Fundația este organizată în cinci domenii de program: Divizia pentru Dezvoltare globală, Divizia pentru Sănătate Globală, Divizia Statele Unite, Divizia pentru Politică și Sprijin Global. Printre altele, susține o gamă variată de proiecte în domeniul sănătății publice, oferind ajutor în combaterea bolilor transmisibile ca SIDA, tuberculoză și malarie, precum și programe vaste de vaccinare pentru a eradica poliomielita. Oferă fonduri institutelor de învățământ și bibliotecilor și susține burse la universități. Fundația a creat un program pentru apă, igienizare și igienă pentru a furniza servicii de igienizare durabilă în țările sărace. Divizia sa de agricultură susține International Rice Research Institute (Institutul Internațional de Cercetare a Orezului) în dezvoltarea Orezului auriu, un tip de orez modificat genetic pentru a combate carența de vitamina A. Scopul fundației este acela de a oferi unui număr de 120 de milioane de femei și fete din cele mai sărace țări informații și servicii contraceptive de calitate înaltă, scopul pe termen și mai lung fiind accesul universal la planificare familială. În 2007, Los Angeles Times a criticat fundația pentru că și-a investit activele în companii care au fost acuzate că ar înrăutăți sărăcia, poluarea și în firme farmaceutice care nu vând în țări în curs de dezvoltare. Deși fundația a anunțat o revizuire a investițiilor sale pentru a evalua responsabilitatea socială, acest lucru a fost anulat ulterior și și-a susținut politica de investiție pentru profitabilitate maximă, utilizând drepturile de vot pentru a influența practicile companiei.

Donații personale

Melinda Gates a sugerat că oamenii ar trebui să emuleze eforturile filantropice ale familiei Salwen care și-au vândut casa și au donat jumătate din valoarea sa, așa cum se detaliază în cartea lor The Power of Half. Gates și soția sa au invitat-o pe Joan Salwen la Seattle pentru a vorbi despre ceea ce a făcut familia, iar la 9 decembrie 2010, Bill și Melinda Gates și investitorul Warren Buffett au semnat fiecare un angajament numit de ei „Giving Pledge”, angajament care înseamnă că cei trei vor dona cel puțin jumătate din averea lor, în timp, către caritate.

Gates a făcut donații personale la instituții de învățământ. În 1999, Gates a donat 20 de milioane de dolari către Massachusetts Institute of Technology (Institutul de Tehnologie din Massachusetts) pentru construirea unui laborator de informatică denumit „William H. Gates Building”, proiectat de arhitectul Frank Gehry. Deși Microsoft oferise suport financiar acestei instituții în trecut, aceasta a fost prima donație personală primită de la Gates.

Laboratorul Maxwell Dworkin al Harvard John A. Paulson School of Engineering and Applied Sciences (Facultății John A. Paulson de Inginerie și Științe Aplicate de la Harvard) este denumit după mamele lui Gates și președintelui Microsoft Steven A. Ballmer, amândoi studenți acolo (Ballmer a fost membru al promoției 1977, în timp ce Gates și-a părăsit studiile pentru Microsoft) și au donat fondurile necesare construirii laboratorului. Gates a donat 6 milioane de dolari pentru construirea Gates Computer Science Building, finalizată în 1996, în campusul Universității Stanford. Clădirea conține un Departament de informatică și Laboratorul de sisteme de calculator (CSL) al departamentului de inginerie al Stanford.

Din 2005, Gates și fundația sa și-au exprimat interesul în rezolvarea problemelor sanitare globale. De exemplu, au anunțat „Provocarea reinventării toaletei”, care a primit o atenție considerabilă din partea mediei. Pentru a crește gradul de responsabilizare cu privire la subiectul sanitar și a posibilei soluții, Gates a băut apă care a fost „produsă din fecale umane” în 2014 – de fapt, fusese produsă printr-un proces de tratarea nămolului din canalizare, denumit Omni Processor. La începutul anului 2015, el a apărut și la emisiunea lui Jimmy Fallon The Tonight Show și l-a provocat să vadă dacă simte diferențe dintre apă reciclată și apă îmbuteliată.

În noiembrie 2017, Gates a afirmat că va oferi 50 de milioane de dolari către Dementia Discovery Fund, o organizație cu capital de risc care caută un tratament pentru Boala Alzheimer. A mai promis încă 50 de milioane de dolari pentru companiile start-up care activează în domeniul Alzheimer. Bill și Melinda Gates au afirmat că intenționează să le lase copiilor lor câte 10 milioane de dolari drept moștenire. Păstrând doar 30 de milioane de dolari în familie, aceștia vor să ofere 99,96% din averea lor. La 25 august 2018, Gates a distribuit 600.000 de dolari prin fundația sa, via UNICEF, care a ajutat victimele inundațiilor din Kerala, India.

Evenimente sportive caritabile

La 29 aprilie 2017, Gates s-a alăturat legendei elvețiene de tenis Roger Federer în Match for Africa 4, un meci de tenis necompetitiv susținut la Key Arena din Seattle, toate locurile fiind epuizate. Evenimentul a avut loc pentru a susține eforturile de caritate ale Roger Federer Foundation în Africa. Federer și Gates au jucat împotriva lui John Isner, jucătorul de top al Americii în cea mai mare parte a deceniului, și Mike McCready, chitaristul principal al trupei Pearl Jam. Perechea a câștigat cu 6 la 4. În total, au strâns 2 milioane de dolari pentru copiii din Africa. Anul următor, Gates și Federer au revenit pentru a juca la Match for Africa 5 la 5 martie 2018, la SAP Center din San Jose. Oponenții lor au fost Jack Sock, unul din jucătorii de top ai Americii și câștigătorul grand slam la duble, și Savannah Guthrie, co-prezentatoarea emisiunii NBC Today show. Gates și Federer au înregistrat cea de-a doua lor victorie împreună cu un scor de 6-3 și evenimentul a strâns peste 2,5 milioane de dolari.

Recunoaștere

  • În 1987, Gates a fost enumerat ca miliardar în ediția celor 400 cei mai bogați oameni din America a revistei Forbes. Averea sa netă era de 1,25 miliarde de dolari și a fost cel mai tânăr miliardar din lume ajuns prin propriile eforturi. Din 1987, Gates a fost inclus pe lista Forbes Miliardarii Lumii și a fost cel mai bogat din 1995 până în 1996, 1998 până în 2007, 2009 și de atunci până în 2014. Gates a fost numărul unu în lista Forbes 400 din anul 1993 până în 2007, 2009 și din 2014 până în 2017.
  • Revista Time l-a numit pe Gates unul dintre cele 100 de persoane care au influențat cel mai mult secolul 20, precum și unul dintre cele 100 cele mai influente persoane din lume în anul 2004, 2005 și 2006.
  • Time l-a numit pe Gates împreună cu soția sa și solistul trupei U2 Bono ca Persoanele Anului în 2005 pentru eforturile lor umanitare. În 2006, el a fost votat al optulea pe lista „Eroilor din zilele noastre”.
  • Gates a fost enumerat pe lista de putere a Sunday Times în 1999, denumit directorul executiv al anului de către revista Chief Executive Officers magazine în 1994, a ocupat locul unu în topul „Top 50 Elita Cibernetică” de către Time în 1998, numărul doi în Upside Elita 100 în 1999 și a fost inclus de către The Guardian pe lista „Top 100 persoane influente în media” în 2001.
  • Gates a fost ales membru al Academiei Naționale de Inginerie din SUA în 1996 „pentru contribuții aduse fondării și dezvoltării calculatoarelor personale”.
  • A fost numit Membru onorific al Asociației Americane a Bibliotecilor în 1998.
  • A fost ales membru străin al Academiei Chineze de Inginerie în 2017.
  • Conform Forbes, Gates a fost clasificat drept a patra cea mai puternică persoană din lume în 2012 de la locul cinci în 2011.
  • În anul 1994, a fost onorat ca cel de-al 20-lea Membru distins al Societății Informatice Britanice (DFBCS). În 1999, Gates a primit Medalia Președintelui Institutului de Tehnologie din New York.
  • Gates a primit doctorate onorifice de la Nyenrode Business Universiteit (2003), KTH Royal Institute of Technology (2002), Universitatea Waseda (2005), Universitatea Tsinghua (2007), Universitatea Harvard (2007), Institutul Karolinska (2007) și Universitatea Cambridge (2009).
  • A fost numit și membru de onoare al Universității Peking în 2007.
  • Gates a fost numit Cavaler onorific în grad de comandor al Ordinului Imperiului Britanic (KBE) de către regina Elisabeta a II-a în 2005.
  • În noiembrie 2006, a primit Placa Ordinului Șoimului Aztec, împreună cu soția sa Melinda, care a primit Emblema aceluiași ordin, pentru munca lor filantropică de peste tot în lume în domeniul sănătății și educației, mai ales în Mexic, și mai precis în programul „Un pais de lectores”.
  • Gates a primit în 2010 Premiul Bower pentru Leadership în afaceri de la The Franklin Institute pentru realizările sale la Microsoft și munca sa filantropică.
  • Tot în 2010, a fost onorat cu Premiul Silver Buffalo de către Cercetașii Americii, cel mai mare premiu pentru adulți, pentru serviciul său în slujba tineretului.
  • În 2002, Bill și Melinda Gates au primit Premiul Jefferson pentru Cel mai mare Serviciu Public în beneficiul celor dezavantajați.
  • A primit în 2006 Premiul James C. Morgan pentru Umanitaristul Lumii de la The Tech Awards.
  • În 2015, Gates, împreună cu soția sa Melinda, au primit Padma Bhushan, cel de-al treilea cel mai mare premiu civil pentru munca lor civilă în India.
  • Barack Obama i-a onorat pe Bill și Melinda Gates cu Medalia Prezidențială pentru Libertate pentru eforturile lor filantropice în 2016, iar François Hollande le-a oferit în anul următor cel mai mare ordin al Franței – Comandant al Legiunii de Onoare pentru eforturile lor caritabile.
  • Entomologiștii au numit sirfida lui Bill Gates Eristalis gatesi în onoarea sa în anul 1997.

Viața personală

Gates s-a căsătorit cu Melinda French pe un teren de golf de pe insula Lanai din Hawai pe 1 ianuarie 1994. Au trei copiii împreună. Familia locuiește în Xanadu 2.0, o vilă adăpost din pământ pe latura unui deal care are vedere spre Lake Washington în Medina, Washington. În 2009, impozitele asupra vilei erau raportate la 1,063 milioane de dolari, valoarea sa estimată fiind de 147,5 milioane de dolari. Proprietatea de 6.100 m2 are o piscină de 18 metri cu un sistem muzical subacvatic, precum și o sala de 230 de metri pătrați și o sufragerie de 93 de metri pătrați.

Într-un interviu dat revistei Rolling Stone, Gates a afirmat cu privire la credința sa: „Consider că sistemul moral al religiei este extrem de important. Ne-am crescut copiii în mod religios; au mers la biserica Catolică la care merge Melinda și am participat și eu. Sunt foarte norocos și, din acest motiv, sunt dator să încerc să reduc inegalitatea din lume. Și asta este un fel de credință religioasă. Vreau să spun că este cel puțin o convingere morală”.

Gates a mai spus: „Sunt de acord cu oameni ca Richard Dawkins conform cărora umanitatea a simțit nevoia creării unor mituri. Înainte să fi început să înțelegem cu adevărat bolile și vremea și alte lucruri asemănătoare, am căutat o explicație falsă pentru ele. Acum, știința a acoperit o parte din domeniul – nu tot – pe care îl deținea religia. Dar misterul și frumusețea lumii sunt copleșitor de minunate și nu există nicio explicație științifică despre cum a ajuns așa. Să afirmăm că a fost generată de numere aleatorii, pare, știți, o perspectivă cam nemiloasă [râde]. Are logică să credem în Dumnezeu, dar exact ce decizii să iei în viața ta din cauza acestui lucru, nu știu ce să spun”.

Gates a cumpărat Codex Leicester, o colecție de scrieri științifice ale lui Leonardo da Vinci pentru suma de 30,8 milioane de dolari în 1994. Gates este un cititor împătimit, iar tavanul bibliotecii sale uriașe de acasă este gravat cu citate din The Great Gatsby. Îi place și să joace bridge, tenis și golf. Zilele lui Gates sunt planificate la minut, similar programului președintelui SUA. În ciuda averii sale și călătoriilor sale de afaceri extinse, Gates a zburat la clasa economică cu o linie aeriană comercială până în 1997, când și-a cumpărat un avion privat.

În 1999, averea sa a depășit pentru puțin timp suma de 101 miliarde de dolari. Din anul 2000, valoarea nominală a activelor sale Microsoft a scăzut ca urmare a scăderii prețului acțiunilor Microsoft după „implozia” bulei dot-com bubble și ca urmare a donațiilor sale de miliarde făcute către fundațiile sale de caritate. În mai 2006, Gates a remarcat faptul că dorește să nu fi fost cel mai bogat om din lume, deoarece îi displace atenția pe care a adus-o cu sine acest titlu. În martie 2010, Gates era a doua cea mai bogată persoană din lume după Carlos Slim, dar a redobândit poziția principală în 2013, conform Bloomberg Billionaires List. Slim și-a reluat poziția în iunie 2014 (dar a pierdut-o din nou lui Gates). Între 2009 și 2014, averea sa s-a dublat de la 40 de miliarde de dolari americani la mai bine de 82 de miliarde de dolari. În octombrie 2017, Gates a fost depășit de fondatorul Amazon Jeff Bezos, luând titlul de cea mai bogată persoană din lume. Pe 15 noiembrie 2019, a devenit din nou cea mai bogată persoană din lume cu o creștere de 48% a acțiunilor Microsoft, depășindu-l pe Bezos. Gates a declarat pentru BBC „Am plătit mai multe impozite decât oricine, vreodată și am făcut-o bucuros… Am plătit peste 6 miliarde de dolari în impozite”. Este un susținător al impozitelor mai mari, mai ales pentru cei bogați.

Gates a deținut locul unu în lista The World’s Billionaires timp de 18 din ultimii 23 de ani. Gates are câteva investiții în afara Microsoft, care în 2006 i-au adus un bonus de salariu de 616.667 și 350.000 de dolari americani, în total de 966.667. În 1989, el a fondat Corbis, o companie de imagistică digitală. În 2004, a devenit directorul Berkshire Hathaway, o companie de investiții condusă de prietenul său vechi, Warren Buffett.

În 2016, el a dezvăluit că suferă de daltonism.

Companii externe de afaceri și investiții (listă parțială)
Gates are un portofoliu de miliarde de dolari cu acțiuni în diferite sectoare și a participat la diferite acțiuni antreprenoriale în afara Microsoft, inclusiv:

  • AutoNation, distribuitor auto unde Gates deține 16% din acțiuni în tranzacționarea pe NYSE.
  • bgC3, a nouă companie think-thank fondată de Gates.
  • Canadian National Railway (CN), o cale ferată de transport clasa I canadiană. Începând cu 2019, Bill Gates este singurul acționar majoritar al CN.
  • Cascade Investment LLC, o companie de investiții private și holding înființată în Statele Unite, fondată și controlată de Bill Gates, cu sediul în Kirkland, Washington.
  • Corbis (inițial denumită Interactive Home Systems, cunoscută în prezent ca Branded Entertainment Network), o companie de licențiere de imagistică digitală și servicii cu privire la drepturi, fondată de Gates.
  • EarthNow, o companie start-up cu sediul în Seattle, cu scopul de a acoperi Terra cu sateliți live pentru acoperire video. Gates este un finanțator major.
  • Eclipse Aviation, un producător defunct de avioane foarte ușoare. Gates a fost acționarul majoritar devreme în proiect.
  • Ecolab, furnizor global de tehnologii de apă, igienă și energie și servicii pentru piețele alimentare, energetice, de sănătate, industriale și ospitaliere. Gates și-a crescut numărul de acțiuni de la 10,8% în Ecolab la 25% în 2012.
  • ResearchGate, o rețea de socializare pentru oameni de știință. Gates a participat cu o rundă de 35 de milioane de dolari în finanțare, împreună cu alți investitori.
  • TerraPower, o companie de proiectare a reactoarelor nucleare fondată de Gates.

În media

Gates a scris trei cărți:

  • The Road Ahead, scrisă cu directorul executiv al Microsoft Nathan Myhrvold și jurnalistul Peter Rinearson, a fost publicată în 1995. Rezuma implicațiile revoluției computării personale și descria un viitor profund schimbat de sosirea super-autostrăzii informaționale globale.
  • Business @ the Speed of Thought a fost publicată în 1999 și discută modul în care sunt integrate afacerile și tehnologia și indică modul în care infrastructurile digitale și rețelele de informații pot ajuta la obținerea unui avans în fața concurenței.
  • How to Avoid a Climate Disaster, ce urmează a fi publicată în 2021, Gates împărtășește ceea ce a învățat în mai bine de un deceniu studiind schimbările climatice și investind în inovații care abordează problemele climatice.

Jocuri video:

  • DONKEY.BAS este un joc pe calculator scris în 1981 și inclus în toate versiunile timpurii ale sistemului de operare PC DOS distribuit cu IBM PC original. Este un joc de condus în care jucătorul trebuie să evite să lovească măgăruși. Jocul a fost scris de Bill Gates și Neil Konzen.

Filme documentare despre Gates:

  • The Machine That Changed the World (1990)
  • Triumph of the Nerds (1996)
  • Nerds 2.0.1 (1998)
  • Waiting for „Superman” (2010)
  • The Virtual Revolution (2010)
  • Inside Bill’s Brain: Decoding Bill Gates (2019)

Filme în colaborare:

  • 1999: Pirates of Silicon Valley, un film care reda istoria dezvoltării Apple și Microsoft de la începutul anilor 1970 până 1997. Gates este jucat de Anthony Michael Hall.
  • 2002: Nothing So Strange, un documentar parodie care îl are pe Gates a subiectul unui asasinat modern. Gates apare puțin la început, interpretat de Steve Sires.
  • 2010: The Social Network, un film care redă dezvoltarea Facebook. Gates este interpretat de Steve Sires.
  • 2015: Steve Jobs vs. Bill Gates: The Competition to Control the Personal Computer, 1974–1999: Un film original de la National Geographic Channel pentru seria American Genius.

Videoclipuri și clipuri de film:

  • 1983: Steve Jobs îl găzduiește pe Bill Gates în jocul de întâlniri Macintosh la evenimentul de pre-lansare Macintosh (cu Steve Jobs și Mitch Kapor, care face referință la emisiunea The Dating Game)
  • 2007: Steve Jobs și Bill Gates împreună la Conferința D5, All Things Digital
  • 2009: Bill Gates a susținut numeroase conferințe TED cu privire la preocupări curente ca inovație, educație și combaterea bolilor globale.

Gates a fost invitat la BBC Radio 4 Desert Island Discs la data de 31 ianuarie 2016, unde a vorbit despre relațiile cu tatăl său și cu Steve Jobs, cum a cunoscut-o pe Melinda Ann French, începutul Microsoft și unele din obiceiurile sale (de exemplu, să citească The Economist „de la cap la coadă săptămânal”). Ce ar alege să ia cu el pe o insulă pustie, în materie de muzică: „Blue Skies” de Willie Nelson; o carte: The Better Angels of Our Nature de Steven Pinker; un obiect de lux: o colecție DVD de lecturi de la The Teaching Company.

Gates a fost invitat în serialul TV premiat cu Premiile Emmy, Teoria Bing Bang. Episodul în care a apărut se numește în mod adecvat „The Gates Excitation” (factorul de excitare Gates) A apărut și într-un rol cameo în 2019 în finalul seriei TV Silicon Valley.

Jack Ma

No comments
featured image

Jack Ma sau Mǎ Yún (născut pe 10 septembrie 1964), este un magnat de afaceri, investitor și filantrop chinez. Este co-fondatorul și fostul președinte executiv al Grupului Alibaba, un conglomerat tehnologic multinațional. Ma este un susținător înfocat al unei economii conduse de piață și deschise.

Ma este ambasadorul global al afacerii chineze și este adesea enumerat ca unul dintre cei mai puternici oameni din lume, Forbes clasându-l pe locul 21 în lista „Celor mai puternici oameni din lume”. Totodată, el este și un model pentru afacerile start-up. În 2017, Ma a ocupat locul doi pe lista „Celor 50 cei mai puternici lideri din lume” a revistei Fortune. În septembrie 2018, el a anunțat că se retrage din Alibaba și va desfășura activități educaționale, filantropice și se va ocupa de cauze de mediu; în următorul an, Daniel Zhang i-a luat locul ca președinte executiv.

Din 29 iulie 2020, cu o avere netă de 48,2 miliarde de dolari, Ma este a doua cea mai bogată persoană din China (după Ma Huateng), precum și una dintre cele mai bogate persoane din lume, ocupând locul 20, conform Forbes. În 2019, Forbes l-a numit pe Ma pe lista sa „Eroii Filantropiei din Asia 2019” pentru munca sa care susține comunitățile dezavantajate din China, Africa, Australia și Orientul Mijlociu.

Copilărie și educație

Jack Ma s-a născut Ma Yun în Hangzhou, Zhejiang, China. A început să studieze engleza la o vârstă fragedă conversând cu vorbitorii de engleză de la Hotelul Internațional Hangzhou. Timp de nouă ani, Ma mergea 27 km (17 mile) pe bicicletă pentru a le oferi turiștilor tururi ale zonei pentru a-și putea exersa engleza. A devenit prieten de la distanță cu unul dintre străini, care l-a poreclit „Jack” deoarece îi era greu să-i pronunțe numele. Ma este adept atât al Budismului, cât și al Taoismului.

Mai târziu în tinerețea sa, Ma a avut dificultăți la admiterea la facultate. Examenele de admitere din China au loc o dată pe an, iar lui Ma i-au trebuit trei ani pentru a le promova. Ma a mers la Institutul Profesoral Hangzhou (cunoscut în prezent ca Universitatea Normală Hangzhou) și a absolvit în 1988 cu o Diplomă de licență în Arte cu specializarea limbă engleză. În timp ce era la școală, a fost șeful consiliului studenților. După absolvire, a devenit conferențiar de limbă engleză și comerț internațional la Universitatea Dianzi Hangzhou. A aplicat de zece ori la Facultatea de Afaceri a Universității Harvard și a fost respins de fiecare dată.

Carieră de afaceri

Ma a aplicat pentru slujbe în 30 de locuri diferite și a fost refuzat la toate. „Am mers să ocup un post în poliție; mi-au spus «nu ești bun pentru așa ceva»,” i-a declarat Ma într-un interviu lui Charlie Rose. „Am mers la KFC atunci când s-a deschis în oraș la mine. Douăzeci și patru de oameni au aplicat. Douăzeci și trei au fost acceptați. Eu am fost singurul tip…[respins]”.

În 1994, Ma a auzit de Internet și și-a înființat prima companie, agenția de traduceri Hangzhou Haibo Translation Agency. La începutul anului 1995, a mers în Statele Unite cu prietenii săi, care l-au familiarizat cu Internetul. Deși a găsit informații privind berea din multe țări, a fost surprins că nu a găsit informații despre cea din China. A încercat să caute informații generale despre China și, din nou, a fost surprins că nu a găsit nimic în acest sens. Așa că el și prietenul său au creat un site web „urât (ugly)” privind China. A lansat site-ul web la 9:40 AM și la 12:30 PM deja primise e-mail-uri de la anumiți investitori chinezi care doreau să obțină informații despre el. Atunci a realizat Ma că Internetul are ceva grozav de oferit. În aprilie 1995, Ma și He Yibing (un profesor de calculatoare) au deschis primul birou pentru China Pages, iar Ma a înființat a doua companie. La 10 mai 1995, au înregistrat domeniul chinapages.com în Statele Unite. În trei ani, compania făcuse 5.000.000 de yuan, echivalentul la acea vreme a 800.000 de dolari americani.

Ma a început să construiască site-uri web pentru companiile din China cu ajutorul unor prieteni din SUA. El a afirmat că „În ziua în care ne-am conectat la web, am invitat prieteni și oameni de la TV acasă” și printr-o conexiune dial-up extrem de înceată, „am așteptat trei ore și jumătate și am obținut jumătate de pagină”, își amintește el. „Am băut, ne-am uitat la televizor și am jucat cărți, așteptând. Dar eram mândru. Dovedisem că există Internetul”. La o conferință în 2010, Ma a dezvăluit că nu scrise niciodată nici măcar o linie de cod, nici nu vânduse ceva vreodată unui client. El a achiziționat un calculator pentru prima dată la 33 de ani.

Din 1998 până în 1999, Ma a condus o companie de informatică înființată de China International Electronic Commerce Center (Centrul Internațional de Comerț Electronic din China), un departament al Ministerului pentru Comerț Internațional și Cooperare Economică. În 1999, el a demisionat și s-a întors în Hangzhou cu echipa sa pentru a fonda Alibaba, un site web pentru o piață electronică de tip business-to-business / afacere-la-afacere, în apartamentul său, alături de un grup de 18 prieteni. A început o nouă rundă de dezvoltare cu un capital de 500.000 yuan.

În octombrie 1999 și ianuarie 2000, Alibaba a câștigat de două ori o investiție totală de capital de risc străin de 25 de milioane de dolari. Se aștepta ca programul să îmbunătățească piața de comerț electronic națională și să perfecționeze o platformă de comerț electronic pentru întreprinderile din China, mai ales întreprinderile mici și mijlocii (IMM), pentru a adresa provocările Organizației Mondiale a Comerțului (WTO). Ma dorea să îmbunătățească sistemul global de comerț electronic și, din 2003, a fondat Taobao Marketplace, Alipay, Ali Mama și Lynx. După dezvoltarea rapidă a Taobao, eBay s-a oferit să cumpere compania. Cu toate acestea, Ma le-a refuzat oferta, bucurându-se în schimb de susținerea din partea co-fondatorului Yahoo, Jerry Yang, cu o investiție de 1 miliard de dolari.

În septembrie 2014, s-a raportat că Alibaba strânsese peste 25 de miliarde de dolari într-o ofertă publică inițială (IPO) pe bursa New York Stock Exchange. Alibaba a devenit una dintre cele mai valoroase companii de tehnologie din lume după ce a strâns cele 25 de miliarde de dolari, cea mai mare ofertă publică inițială din istoria financiară a Statelor Unite. Ma a ocupat funcția de președinte al Grupului Alibaba, o companie de holding cu nouă filiale majore: Alibaba.com, Taobao Marketplace, Tmall, eTao, Alibaba Cloud Computing, Juhuasuan, 1688.com, AliExpress.com și Alipay. În noiembrie 2012, volumul de tranzacții online al Alibaba depășise un trilion de yuan. Din 2016, Ma este proprietarul Château de Sours din Bordeaux, Chateau Guerry din Côtes de Bourg și Château Perenne din Blaye, Côtes de Bordeaux.

În 2015, a fondat școala de afaceri Hupan School.

La 9 ianuarie 2017, Ma s-a întâlnit cu președintele ales al Statelor Unite Donald Trump la Trump Tower, pentru a discuta potențialul unui număr de 1 milion de locuri de muncă în următorii cinci ani prin interesul companiei Alibaba cu privire la America. La 8 septembrie 2017, pentru a sărbători cel de-al 18-lea an de la înființarea Alibaba, Ma a apărut pe scenă și a oferit o prestație inspirată de Michael Jackson. El a cântat o parte din „Can You Feel The Love Tonight” la petrecerea din 2009 pentru Alibaba în timp ce era îmbrăcat ca un cântăreț de heavy metal. În aceeași lună, Ma s-a alăturat și lui Sir Li Ka-Shing într-o asociere în participațiune pentru a oferi un serviciu de portofel digital în Hong Kong.

Ma a anunțat la 10 septembrie 2018 că va renunța la poziția de președinte executiv al Alibaba Group Holding în anul următor. Ma a negat afirmațiile conform cărora ar fi fost forțat să renunțe de către guvernul chinez și a declarat că dorește să se axeze pe filantropie prin fundația sa. Daniel Zhang urma să conducă Alibaba ca actualul președinte executiv.

Carieră de divertisment

În 2017, Ma și-a făcut debutul ca actor în primul său film de scurt metraj kung fu denumit Gong Shou Dao. A fost filmat în colaborare cu Double 11 Shopping Carnival Singles’ Day. În același an, a participat și la un festival muzical și a dansat în timpul petrecerii pentru aniversarea a 18 ani de Alibaba.

Premii și onoruri

  • În 2004, Ma a fost onorat ca unul dintre „Top 10 Personalități Economice ale Anului” de către China Central Television (CCTV).
  • În septembrie 2005, Forumul Economic Mondial l-a ales pe Ma ca „Liderul tânăr global”.
  • Fortune l-a ales și ca unul dintre cei „25 cei mai puternici afaceriști din Asia” în 2005.
  • Businessweek l-a ales ca „Afaceristul anului” în 2007.
  • În 2008, Barron’s l-a prezentat ca unul din cei 30 „Cei mai buni CEO din lume”.
  • În mai 2009, revista Time l-a enumerat ca unul dintre cele 100 Cele mai puternice persoane din lume. Raportând realizările lui Ma, Adi Ignatius, fostul editor principal al Time și editorul șef al Harvard Business Review, nota faptul că „Antreprenorul chinez din domeniul Internetului este delicat în vorbire și asemănător unui elf – el vorbește engleza foarte bine” și a remarcat că „Taobao.com, site-ul web pentru licitații pentru consumatori al lui Ma a dominat eBay în China”. A fost inclus pe această listă și în 2014.
  • Business Week l-a ales ca unul dintre Cei mai puternici oameni din China.
  • Forbes China l-a ales ca unul dintre persoanele în Top 10 Cei mai respectați antreprenori din China în 2009. Ma a primit premiul Persoana din economie a anului 2009 de la CCTV: Premiul Liderilor în afaceri ai Deceniului.
  • În 2010, Ma a fost selectat de Forbes Asia ca unul dintre Eroii filantropi ai Asiei pentru contribuțiile aduse ajutoarelor în caz de dezastru și împotriva sărăciei.
  • În 2011, s-a anunțat că una din companiile sale dobândise controlul asupra Ali-pay, o fostă filială a Alibaba Group, pentru a „se conforma legii din China care guvernează companiile de plată pentru a securiza o licență pentru continuarea operării Ali-pay.
  • Numeroși analiști au raportat faptul că Ma a vândut Ali-pay la un preț sub valoarea de piață fără a informa consiliul de administrație al Alibaba Group sau alți deținători majoritari ai Yahoo și Softbank, în timp ce Ma a afirmat că membrii consiliului de administrație al Alibaba Group știau de această tranzacție. Disputa privind dreptul de proprietate a fost soluționată de Alibaba Group, Yahoo! și Softbank în iunie 2011.
  • Ma a primit un diplomă de doctor onorific de la Universitatea de Științe și Tehnologie din Hong Kong în noiembrie 2013.
  • Ma a fost un membru al consiliului de administrație al SoftBank (2007–2020) din Japonia și Huayi Brothers Media Corporation. din China. A devenit administrator al programului The Nature Conservancy / Programul pentru Prezervarea Naturii din China în 2009 și s-a alăturat echipei globale de director în aprilie 2010.
  • În 2013, a devenit președintele consiliului programului The Nature Conservancy din China; acest lucru s-a petrecut la doar o zi după ce renunțase la postul de director executiv al Alibaba.
  • În 2014, el a fost numit cea de 30-a cea mai puternică persoană din lume în clasamentul anual publicat de Forbes.
  • În 2015, Asian Award l-a onorat cu premiul Antreprenorul Anului.
  • În 2017, Fortune l-a clasat pe locul doi pe Ma în lista sa a Celor 50 cei mai grozavi lideri din lume.
  • În 2017, un sondaj KPMG l-a clasat pe locul trei în sondajul global de vizionar în inovație tehnologică.
  • În octombrie 2017, Ma a primit o diplomă onorifică de Doctor în Științe și Antreprenoriat tehnologic de la universitatea De La Salle University Manila, Filipine.
  • În mai 2018, Ma a primit o diplomă onorifică de Doctor în Științe Sociale de la Universitatea din Hong Kong în semn de recunoaștere a contribuțiilor aduse tehnologiei, societății și lumii.
  • În mai 2018, Ma a primit un doctorat onorific de la profesorii Yaakov Frenkel și Yaron Oz de la Universitatea din Tel Aviv.
  • În mai 2019, Ma și alte 16 persoane cu influență la nivel global au fost denumite Secretar General al Națiunilor Unite ca noii avocați ai țelurilor de dezvoltare durabilă.
  • În iulie 2020, Ma a primit medalia de clasa întâi Regele Abdullah II pentru contribuția sa în lupta împotriva pandemiei de COVID-19
  • În august 2020, Ma a primit Hilal e Quaid e Azam de la Președintele Pakistanului pentru contribuția sa în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Opinii

La adunarea generală anuală a acționarilor Alibaba.com din mai 2010, Ma a anunțat că Alibaba Group va începe anul 2010 cu alocare de 0,3% din venitul anual către protecția mediului, mai ales pentru proiectele de îmbunătățire a calității apei și aerului. Despre viitorul Alibaba, Ma a afirmat că „provocarea cu care ne confruntăm este aceea de a ajuta mai mulți oameni să facă bani sănătoși, «bani durabili», bani care nu sunt buni doar pentru ei, ci și pentru societate. Aceea este transformarea spre care aspirăm”.

La 24 septembrie 2014, într-un interviu cu Taobao, Ma a atribuit puterea societății americane moștenirii sale creștine și și-a expus convingerea cu privire la importanța implementării unui sistem pozitiv de valoari în China pentru a depăși moștenirea lăsată de Revoluția Culturală.

În noiembrie 2018, People’s Daily l-a identificat pe Ma ca membru al Partidului Comunist Chinez, ceea ce i-a surprins pe observatori.

Ma a primit critici internaționale după ce a susținut în mod public practicile de muncă chineze cunoscute ca sistemul de 996 de ore lucrătoare.

Atunci când a fost rugat în 2019 să își expună opiniile despre viitor, Ma a afirmat încă o dată că 996 era în prezent o „binecuvântare uriașă” necesară pentru a obține succesul, dar a continuat să spună că tehnologia inteligenței artificiale poate duce la o viață mai relaxată în viitor, când oamenii vor fi nevoiți să lucreze doar patru ore pe zi, trei zile pe săptămână. În același timp, Ma s-a arătat sceptic cu privire la faptul că IA ar putea să înlocuiască vreodată complet oamenii, făcând referire la teoria sa conform căreia succesul necesită un „coeficient de dragoste” și a declarat că mașinăriile nu vor putea niciodată să oglindească acest succes. Ma a prezis și că un colaps al populației va deveni o problemă semnificativă în viitor.

Filantropie

Jack Ma este fondatorul fundației Jack Ma Foundation, o organizație de filantropie axată pe îmbunătățirea educației, mediului și sănătății publice.

În 2008, Alibaba a donat 808.000 de dolari victimelor cutremurului din Sichuan. În 2009, Jack Ma a devenit administrator al programului The Nature Conservancy din China, iar în 2010, s-a alăturat consiliului global de directori al organizației.

În 2015, Alibaba a lansat o organizație non-profit, Alibaba Hong Kong Young Entrepreneurs Foundation, care susține antreprenorii din Hong Kong pentru a-i ajuta să-și dezvolte afacerile. În același an, compania a finanțat reconstrucția a 1.000 de case avariate de cutremurul din Nepal și a adunat bani pentru alte 9.000.

În septembrie 2018, Ma a înființat fundația Jack Ma Foundation și a anunțat că se va retrage din Alibaba pentru a se ocupa de muncă educațională, filantropie și cauze de mediu.

În 2019, Forbes l-a numit pe Ma pe lista sa „Eroii Filantropiei din Asia 2019” și i s-a oferit premiul Malcolm S. Forbes Lifetime Achievement Award (Premiul Malcolm S. Forbes pentru Realizările de o Viață) pentru munca sa care susține comunitățile dezavantajate din China, Africa, Australia și Orientul Mijlociu.

În 2020, ca răspuns la pandemia de coronavirus, Fundația Alibaba și fundația Jack Ma Foundation a lansat diferite inițiative, unele care au implicat donarea de echipamente medicale către Statele Unite, precum și multor altor țări din Asia, Africa și Europa.

Larry Page

1 comment
featured image

Lawrence Edward Page (născut pe 26 martie 1973) este un informatician și antreprenor în domeniul Internetului de origine americană. Este cunoscut mai ales ca unul din co-fondatorii Google, împreună cu Sergey Brin.

Page a fost directorul executiv al Google din 1998 până în 2001 (părăsind postul în favoarea lui Eric Schmidt), reluându-și apoi postul din aprilie 2011 până în iulie 2015 când a devenit directorul executiv al Alphabet Inc. (creat pentru a livra „progrese majore” în calitate de companie mamă a Google), post pe care l-a ocupat până la 4 decembrie 2019. Continuă să fie membru al consiliului de administrație, angajat și acționar majoritar al Alphabet.

Crearea Google a generat o avere uriașă. Forbes l-a enumerat al 10-lea pe lista „Miliardari 2019”, iar din iulie 2020, Page este a 13-a cea mai bogată persoană din lume cu o avere netă de 69,4 miliarde de dolari, conform Forbes.

Page este co-inventatorul și cel care a dat numele PageRank, un algoritm de clasificare a căutării pentru Google. Page a primit premiul Marconi Prize în 2004 împreună cu colegul său, Brin.

Copilărie

Page s-a născut la 26 martie 1973, în Lansing, Michigan. Mama sa era evreică; bunicul din partea mamei s-a întors ulterior în Israel. Cu toate acestea, Page, nu a declarat nicio religie formală. Tatăl său, Carl Victor Page Sr., și-a luat doctoratul în informatică de la Universitatea din Michigan. Reporterul BBC Will Smale l-a descris ca fiind „pionier în domeniul informaticii și inteligenței artificiale”. Tatăl lui Page a fost profesor de informatică la universitatea Michigan State University și mama sa Gloria a predat cursuri de programare la facultatea Lyman Briggs College din cadrul aceleiași universități.

În timpul unui interviu, Page și-a adus aminte de copilăria sa. El a afirmat că „de obicei, casa era în dezordine, cu reviste despre calculatoare, științe și tehnologie și reviste Popular Science peste tot”, un mediu în care el se afunda complet. Page era un cititor avid în tinerețe, așa cum declară în scrisoarea fondatorilor Google din 2013: „Îmi amintesc că petreceam foarte mult timp aplecat peste cărți și reviste”. Conform scriitorului Nicholas Carlson, influența combinată a atmosferei casei lui Page și a părinților săi atenți „asigura creativitate și invenție”. Page a și cântat la instrumente muzicale și a studiat compoziția muzicii în timp ce creștea. Părinții săi l-au trimis la o tabără muzicală de vară Interlochen Arts Camp în Interlochen, Michigan, iar Page a menționat că educația sa muzicală i-a inspirat nerăbdarea și obsesia privind viteza în computare. „Într-un fel, consider că formarea mea în muzică a dus la moștenirea de mare viteză a Google”. Într-un interviu, Page a spus că „În muzică, ești foarte conștient de timp. Timpul este elementul principal” și că „Dacă te gândești la asta din perspectiva muzicii, dacă ești percuționist, lovești ceva, iar asta trebuie să se întâmple în milisecunde, fracțiuni de secunde”.

Page a fost atras prima dată de calculatoare când avea șase ani, deoarece a putut „să se joace cu chestii care erau peste tot” – calculatoarele personale de primă generație – lăsate la îndemână de mama și tatăl său. A devenit „primul copil din școala generală care a predat o lucrare făcută cu un ”procesator de text”. Fratele său mai mare l-a învățat și să dezasambleze lucruri și, în puțin timp, el „dezasambla tot ce găsea prin casă pentru a vedea cum funcționează”. El a afirmat că „de mic, am realizat și că vreau să inventez lucruri. Așadar, am devenit foarte interesat de tehnologie și afaceri. Cred că știam de la 12 ani că voi fonda o companie până la urmă”.

Educație

Page a mers la școala Okemos Montessori School (denumită în prezent Montessori Radmoor) din Okemos, Michigan, de la 2 la 7 ani (perioada 1975-1979). A mers la liceul East Lansing High School unde a absolvit în 1991. La școala de vară, el a mers la centrul de artă Interlochen Center for the Arts, unde a cântat la flaut, dar mai ales la saxofon, timp de două veri. Page are o diplomă de licență în științe în domeniul ingineriei calculatoarelor de la Universitatea din Michigan obținută cu onoruri, precum și o diplomă de master în științe în domeniul informaticii de la Universitatea Stanford. În timp ce era la Universitatea din Michigan, Page a creat o imprimantă inkjet făcută din blocuri Lego (la propriu o line plotter), după ce a realizat că poate tipări ieftin postere de mari dimensiuni utilizând cartușe inkjet – Page a utilizat o abordare de inginerie inversă asupra cartușelor cu cerneală și a construit elementele electronice și mecanice pentru a acționa imprimanta. Page a fost președintele grupului Beta Epsilon al frăției Eta Kappa Nu și membru al echipei 1993 „Maize & Blue” University of Michigan Solar Car (mașina solară a Universității Michigan). Ca student la Universitatea Michigan, el a propus ca școala să înlocuiască sistemul de autobuze cu un sistem de tranzit personal rapid, care era de fapt o monoșină cu mașini separate pentru fiecare pasager. A dezvoltat și un plan de afaceri pentru o companie care ar utiliza programe software pentru a construi un sintetizor de muzică la vremea aceea.

Studii de doctorat și cercetare

După înscrierea la programul doctoral în domeniului informaticii la Universitatea Stanford, Page căuta o temă pentru dizertația sa, luând în considerare explorarea proprietăților matematice ale World Wide Web, înțelegerea structurii sale de legătură ca un grafic uriaș. Supervizorul său, Terry Winograd, l-a încurajat să își urmeze ideea, iar Page și-a amintit în anul 2008 că a fost cel mai bun sfat pe care l-a primit. A luat în considerare și cercetarea teleprezenței și mașinilor autonome în acest timp.

Page s-a concentrat asupra problemei descoperirii care dintre paginile web sunt legate de alte pagini, considerând numărul și natura unor astfel de backlink-uri informații valoroase pentru acea pagină. Rolul referințelor din publicațiile academice urma să-l inspire în această cercetare. Sergey Brin, un coleg de doctorat la Stanford, urma să se alăture proiectului de cercetare al lui Page, care avea porecla „BackRub”. Împreună, perechea a întocmit lucrarea cu titlul „The Anatomy of a Large-Scale Hypertextual Web Search Engine”, care a devenit unul dintre cele mai descărcate documente științifice din istoria Internetului la acea vreme.

John Battelle, co-fondatorul revistei Wired a scris că raționamentul lui Page era: …întregul Web este bazat vag pe premisa referințelor – până la urmă, ce este un link, dacă nu o referință? Dacă s-ar putea găsi o metodă pentru a număra și califica fiecare backlink de pe Web, acesta ar putea devine o piesă mai valabilă”.

Battelle a descris și mai mult modul în care Page și Brin au început să lucreze împreună la acest proiect: Atunci când Page a conceput BlackRub, Web-ul avea un număr estimat de 10 milioane de documente, cu un număr nedefinit de link-uri între ele. Resursele computaționale necesare pentru a face un program de o asemenea amploare să se miște erau cu mult peste limitele obișnuite ale unui proiect studențesc. Neștiind exact în ceea ce se băgase, Page a început să construiască primul program de tip „crawler”. Complexitatea și amploarea ideii l-au ademenit pe Brin să se implice. Brin, un erudit care sărea de la proiect la altul, fără a se hotărî la o temă de teză, a văzut premisa în spatele fascinației BackRub. „Am vorbit cu multe grupuri de cercetare” din școală, își amintește Brin, „și acesta a fost cel mai interesant proiect, atât pentru că aborda Web-ul, care prezintă cunoștințele umane, cât și pentru că îmi plăcea de Larry”.

Dezvoltarea motorului de căutare

Pentru a converti datele de backlink adunate de către programul web crawler al BackRub într-o măsură importantă pentru o anumită pagină web, Brin și Page au dezvoltat algoritmul PageRank și au realizat că poate fi utilizat ca motor de căutare cu mult superior celor existente. Algoritmul se baza pe o tehnologie nouă care analiza relevanța backlink-urilor care conectau paginile web una la cealaltă.

Combinându-și ideile, perechea a transformat dormitorul lui Page într-un laborator de mașinării, a extras piese de schimb din calculatoare ieftine pentru a crea un dispozitiv pe care l-au utilizat pentru a conecta noul motor de căutare în formare la rețeaua broadband a campusului Stanford. După ce au umplut camera lui Page cu echipamente, au transformat dormitorul lui Brin într-un birou și centru de programare, unde au testat noile modele de motor de căutare pe Web. Creșterea rapidă a proiectului lor a făcut ca infrastructura computațională a Stanford să aibă probleme.

Page și Brin au folosit cunoștințele de bază în programarea cu HTML pentru a stabili pagini simple de căutare pentru utilizatori, deoarece nu aveau un dezvoltator de pagini web pentru a crea ceva elaborat vizual. Totodată, au început să utilizeze orice piesă de calculator pe care o găseau pentru a spori puterea computațională de care aveau nevoie pentru a face față căutărilor inițiate de utilizatori multipli. Odată cu creșterea popularității motorului lor de căutare în rândul utilizatorilor de la Stanford, au avut nevoie de servere adiționale pentru a procesa interogările. În august 1996, Google, în versiunea sa inițială găzduită încă pe site-ul web al Universității Stanford, a fost făcut disponibil utilizatorilor de Internet.

La începutul anului 1997, pagina BackRub a descris situația după cum urmează:

Câteva statistici brute (din 29 august 1996)
Număr total de URL-uri HTML indexabile: 75,2306 milioane
Conținut total descărcat 207,022 gigabiți…

BlackRub este scris în Java și Python și rulează pe câteva Sun Ultras și Intel Pentiums care rulează sub Linux. Baza de date principală este menținută pe un Sun Ultra series II cu un disc de 28 GB. Scott Hassan și Alan Steremberg au furnizat o contribuție semnificată printr-un ajutor extrem de talentat. Sergey Brin a fost de asemenea extrem de implicat și merită multe mulțumiri. — Larry Page page cs.stanford.edu

BackRub prezenta deja funcțiile și caracteristicile rudimentare ale unui motor de căutare: s-a introdus o interogare și a furnizat o listă de backlink-uri clasificate drept importante. Page își amintește: „Am realizat că avem un instrument de interogare. Oferea o clasificare general bună a paginilor și ordona paginile următoare”. Page a spus că, la mijlocul anului 1998, ei au realizat într-un final potențialul ulterior al proiectului lui: „Curând, aveam 10.000 de căutări pe zi. Și ne-am gândit, poate că chiar este real”.
Viziunea lui Page și a lui Brin a fost comparată cu cea a lui Johannes Gutenberg, inventatorul tipografiei moderne: În 1440, Johannes Gutenberg a introdus presa tipografică mecanică în Europa, tipărind Biblii pentru consumul de masă. Tehnologia a permis ca manuscrisele și cărțile – inițial copiate la mână – să fie tipărite mult mai repede, deci răspândind cunoaștere și ajutând la accelerarea Renașterii europene… Google a făcut o treabă similară.

Comparația a fost notată de către autorii The Google Story: „De la Gutenberg încoace… nu a mai existat o nouă invenție care să împuternicească indivizii și să transforme accesul la informații, la fel de profund ca Google”. Totodată, la puțin timp după ce cei doi „au venit cu propriul lor motor de căutare, ei au început să se gândească la informații care, la momentul respectiv, erau dincolo de web”, ca digitalizarea cărților și extinderea informațiilor referitoare la sănătate.

Google

Fondare

Mark Malseed a scris în 2003 într-un reportaj narativ: Solicitând fonduri de la membrii facultății, de la familie și prieteni, Brin și Page au adunat suficienți bani pentru a cumpăra niște servere și să închirieze faimosul garaj din Menlo Park… [la puțin timp după], Andy Bechtolsheim, co-fondatorul Sun Microsystems, a scris un cec de 100.000 de dolari pentru „Google Inc.” Singura problemă era că „Google, Inc.” nu exista încă – compania nu fusese încă înființată. Timp de două săptămâni, în timp ce se ocupau de acte, tinerii nu au avut cont unde să depoziteze banii.

În 1998, Brin și Page au înființat Google Inc. cu denumirea inițială a domeniului „Googol”, derivat dintr-un număr care constă într-un număr urmat de o sută de zerouri – reprezentând o cantitate vastă de date pe care motorul de căutare avea de gând să le exploreze. Ca urmare a înființării, Page s-a numit director executiv, în timp ce Brin, denumit co-fondatorul Google, a servit ca președintele Google. Scriitorul Nicholas Carlson a scris în 2014: Misiunea perechii era să „organizeze informațiile lumii și să le facă universal accesibile și utile.” Cu un împrumut de 1 milion de USD din partea familiei și prietenilor, echipa inaugurală s-a mutat într-un birou din Mountain View la începutul anului 2000. În 1999, Page a experimentat cu servere mai mici astfel încât Google să poată ocupa cât mai mult din fiecare metru pătrat din depozitele părților terțe pe care le închiriau pentru serverele lor. Acest lucru a dus la un motor de căutare care mergea mult mai repede decât competitorii săi de la acea vreme.

În iunie 2000, Google a indexat un miliard de URL-uri pe Internet, făcându-l cel mai cuprinzător motor de căutare de pe Web la acea vreme. Compania a citat datele de la NEC Research Institute în comunicatul său de presă din data de 26 iunie, afirmând că „sunt mai bine de 1 miliard de pagini web online în prezent”, iar Google „furnizează acces la 560 de milioane de pagini web indexate de tip full-text (text integral) și 500 de milioane de URL-uri parțial indexate”.

Stilul timpuriu de management

În timpul primului său mandat ca director executiv, Page a încercat să îi concedieze pe toți managerii de proiect ai Google în anul 2001. Planul lui Page îi viza pe toți inginerii de la Google care raportau unui vicepreședinte, care apoi îi raporta direct lui – Page a explicat că nu îi plăcea supervizarea inginerilor de către non-ingineri cu cunoștințe tehnice limitate. Page a documentat și opiniile sale de management pentru ca echipa sa să le folosească drept referințe:

  • Nu delegați: Faceți tot ce puteți singuri pentru a face lucrurile să meargă mai repede.
  • Nu vă implicați dacă nu adăugați valoare. Lăsați oamenii care chiar muncesc să vorbească între ei în timp ce faceți altceva.
  • Nu fiți birocrat/ă.
  • Ideile sunt mai importante ca vârsta. Simplul fapt că cineva ocupă un post de junior nu înseamnă că nu merită respect și cooperare.
  • Cel mai urât lucru pe care îl puteți face este să opriți pe cineva din ceea ce face spunând „Nu. Și gata.” Dacă spui nu, trebuie să ajutați persoana respectivă să găsească o metodă mai bună de a rezolva treaba.

Deși noul model al lui Page nu era durabil și a dus la nemulțumiri în rândul angajaților afectați, identificarea soluției la problemele sale inginerești gestionate de angajații non-ingineri câștiga teren. Page considera și că, cu cât motorul de căutare al Google returna răspunsuri rapide, cu atât putea fi utilizat mai mult. Se îngrijora pentru întârzieri de milisecunde și i-a determinat pe inginerii săi – de la cei care dezvoltau algoritmi la cei care construiau centre de date – să se gândească la timpii de latență. Totodată, a insistat ca pagina principală Google să rămână cât mai simplă în ceea ce privește designul său, deoarece acest lucru ar ajuta ca rezultatele să se încarce mai repede.

Schimbări la nivel de management și extindere

Înainte ca cei doi cei mai proeminenți investitori din Silicon Valley, Kleiner Perkins Caufield & Byers și Sequoia Capital să cadă de acord să investească o sumă totală combinată de 50 de milioane de dolari în Google, ei au exercitat presiune asupra Page să renunțe la poziția de director executiv astfel încât un lider cu mai multă experiență să poată construi o „echipă de management de talie mondială”. Page a acceptat într-un final ideea după ce s-a întâlnit cu alți directori executivi de tehnologie, inclusiv Steve Jobs și Andrew Grove de la Intel. Eric Schimdt, cel care a fost angajat ca președinte al Google în martie 2001, și-a părăsit funcția de director executiv pe care o deținuse pe termen lung la Novell pentru a ocupa același post la Google în luna august a aceluiași an, iar Page a ocupat postul de Director de produs.

Sub conducerea lui Schmidt, Google a trecut printr-o perioadă de creștere și expansiune majoră, care a inclus și oferta sa publică inițială (IPO) la 20 august 2004. El a acționat întotdeauna consultându-i pe Page și Brin atunci când avea inițiative ca angajarea unei echipe executive și crearea unui sistem de management a echipei de vânzări. Page a rămas șeful Google în ochii angajaților, deoarece el dădea aprobarea finală la angajarea de personal și Page era cel care semna IPO, ceea ce l-a făcut miliardar la vârsta de 30 de ani.

Page a condus achiziția Android în schimbul sumei de 50 de milioane de dolari în 2005 pentru a-și îndeplini ambiția de a amplasa calculatoare care pot fi ținute în mână, aflate în posesia consumatorilor, astfel încât aceștia să poată avea acces la Google oriunde ar fi. Achiziția a fost realizată fără ca Schmidt să știe, dar directorul executiv nu a fost perturbat de achiziția relativ mică. Page a devenit pasionat de sistemul Android și petrece mult timp cu directorul și fondatorul Android Andy Rubin. În septembrie 2008, T-Mobile a lansat G1, primul telefon cu software Android și, până în 2010, 17,2% din piața handset consta în vânzări Android, depășind Apple pentru prima dată. La puțin timp după, Android a devenit cel mai popular sistem de operare pentru mobil.

Asumarea poziției de director executiv al Google

În urma unui anunț din ianuarie 2011, Page a devenit oficial director executiv al Google la 4 aprilie 2011, în timp ce Schmidt a părăsit postul pentru a deveni președinte executiv. La acel moment, Google deținea peste 180 de milioane de dolari în capitalizare de piață și mai bine de 24.000 de angajați. Reporterul Max Nisen a descris deceniul de dinaintea celei de-a doua numiri a lui Page în poziția de director executiv al Google ca fiind „un deceniu pierdut”, afirmând că deși a exercitat o influență semnificativă asupra Google prin intermediul dezvoltării de produse și alte operațiuni, el a devenit din ce în ce mai deconectat și mai puțin receptiv.

După ce Schmidt a anunțat finalul mandatului său ca director executiv la 20 ianuarie 2011, Page a scris un mesaj pe Twitter în glumă: „Nu mai am nevoie de supravegherea unui adult”.

2011–2013

Ca noul director executiv al Google, cele două scopuri cheie ale lui Page au fost dezvoltarea unei mai mari autonomii pentru directorii executivi care supervizau cele mai importante divizii și grade de colaborare, comunicare și unitate între echipe. Page a format ceea ce media a numit „L-Team”, un grup de vice-președinți cu experiență care îi raportau direct lui și care lucrau aproape de biroul său pentru o anumită perioadă din săptămâna de lucru. În plus, el a reorganizat managementul senior al companiei, numind un manager de tip director executiv ca șef al celor mai importante divizii de produs ale Google, inclusiv YouTube, AdWords, și Google Search.

În vederea asigurării unui mediu de echipă mai coerent, Page a declarat o nouă politică de „toleranță zero pentru ceartă” care era în contrast cu abordarea sa din cariera sa timpurie la Google, când obișnuia să folosească certurile sale intense și dure cu Brin ca un exemplu pentru managementul superior. Page și-a schimbat modul de gândire în timpul petrecut departe de rolul de director executiv, ajungând în final la concluzia că țelurile ambițioase necesitau o dinamică de echipă armonioasă. Ca parte a procesului de reînnoire colaborativă, produsele și aplicațiile Google au fost consolidate și au trecut printr-o schimbare estetică totală.

Schimbări și procesul de consolidare

Cel puțin 70 dintre produsele, funcțiile și serviciile Google au fost suspendate până în martie 2013, în timp ce aspectul și natura celor rămase a fost unificată. Jon Wiley, designerul șef al Google la acea vreme, a dat un nume de cod schimbării totale inițiate de Page, care a început pe 4 aprilie 2011, respectiv „Project Kennedy”, pe baza utilizării de către Page a termenului „moonshots” pentru a descrie proiecte ambițioase în interviul din ianuarie 2013 dat pentru Wired. O inițiativă denumită „Kanna” încercase anterior să creeze o estetică de design uniform pentru gama de produse Google, dar a fost prea dificil în acel moment din istoria companiei pentru ca o echipă să realizeze o asemenea schimbare. Matias Duarte, director senior al experienței de utilizator Android atunci când a început „Kennedy”, a explicat în 2013 că „Pentru Google, designul este deosebit de important.” Page a continuat să se consulte cu echipa de design Google Creative Lab, cu sediul în New York City, pentru a găsi un răspuns la întrebarea sa cu privire la cum ar arăta o „viziune coerentă” a Google.

Rezultatele ulterioare ale proiectului „Kennedy”, care au fost prezentate progresiv din iunie 2011 până în ianuarie 2013, au fost descrise de către publicația despre tehnologie The Verge ca axându-se pe „rafinament, spațiu alb, curățenie, elasticitate, utilitate și, mai ales, simplicitate”. Produsele finale au fost aliniate cu scopul lui Page de a avea o suită consecventă de produse care „se mișcă repede”, iar proiectul „Kennedy” a fost numit o „revoluție de design” de către Duarte. Echipa de design „UXA” (utilizator / interfață grafică) a lui Page rezultată din proiectul „Kennedy”, a avut sarcina să „proiecteze și să dezvolte un cadru UI adevărat care să transforme aplicația Google într-o platformă frumoasă, matură, accesibilă și consecventă pentru utilizatorii săi”. Fără să se fi pomenit de ea în public, mica unitate UXA era proiectată să se asigure că proiectul „Kennedy” devenea o „instituție”.

Strategia de achiziții și noi produse

Atunci când a achiziționat produse și companii pentru Google, Page a întrebat dacă achiziția respectivă trecea testul „periuței de dinți”, punând întrebarea „Este ceva ce vei folosi o dată sau de două ori sau este ceva ce îți face viața mai bună?”. Această abordare căuta utilitatea mai mult decât profitabilitatea și potențialul pe termen lung în loc de câștig financiar în viitorul apropiat, iar această abordare a fost văzută ca o abordare rară în procesele de achiziție în afaceri.

Având în vedere faptul că influența Facebook creștea rapid la începutul celui de-al doilea mandat al lui Page, el a răspuns într-un final concurenței intense cu propria rețea de socializare a Google la mijlocul anului 2011, Google+. După câteva întârzieri, rețeaua de socializare a fost trecută printr-un câmp de teste foarte limitat și a fost condusă de Vic Gundotra, vice-președintele șef pentru aspecte sociale al Google.

În august 2011, Page a anunțat că Google va cheltui 12,5 miliarde de dolari pentru a achiziționa Motorola Mobility. Achiziția a fost motivată de nevoia Google de a securiza brevete pentru a proteja Android împotriva acțiunilor în instanță inițiate de companii, inclusiv Apple Inc. Page a scris pe blogul oficial al Google la 15 august 2011 că „există companii, inclusiv Microsoft și Apple, care se alătură într-un atac de brevet anti-concurențial lansat asupra Android. Departamentul de Justiție al Statelor Unite a fost nevoit să intervină în rezultatele unei licitații recente a unui brevet pentru a „proteja concurența și inovația în comunitatea open source software”… Achiziționarea Motorola va spori concurența prin consolidarea portofoliului de brevete al Google, ceea ce ne va permite să protejăm Android mai bine împotriva amenințărilor anti-competitive din partea Microsoft, Apple și alte companii”. În 2014, Page a vândut Motorola Mobility pentru 2,9 miliarde de dolari către Lenovo, producătorul Personal Computer (calculatoare personale), ceea ce a reprezentat o pierdere de 9,5 miliarde de dolari în doi ani.

Page s-a aventurat și în produse hardware și Google a lansat Chromebook în mai 2012. Produsul hardware era un laptop care funcționa cu sistemul de operare de la Google, Chrome OS.

2013–2015

În ianuarie 2013, Page a participat la un interviu rar acordat revistei Wired, în care scriitorul Steven Levy discuta mentalitatea „10X” a lui Page conform căreia angajații Google trebuie să creeze produse și servicii care să fie de cel puțin 10 ori mai bune decât cele ale competitorilor săi. Astro Teller, șeful Google X, i-a explicat lui Levy că 10X „este doar esența a ceea ce este [Page]”, în timp ce Page „se concentrează asupra de unde va veni noul 10X”. În interviul său cu Levy, Page s-a referit la succesul YouTube și Android ca exemple de idei „nebune” care nu stârneau inițial interesul investitorilor, afirmând: „Dacă nu faci și unele lucruri nebune, atunci faci lucrurile greșite”. Page a afirmat și că era „foarte încântat” de statutul Google+ și a discutat preocupările de pe Internet în ceea ce privește legea SOPA și propunerea Sindicatului Internațional pentru Telecomunicații introdusă recent: ”… Nu cred că Internetul este sub un atac mai semnificativ decât a fost în trecut. Guvernele se tem acum de Internet din cauza chestiunilor din Orientul Mijlociu și în consecință sunt puțin interesate în ceea ce eu percep ca fiind interese comerciale, ele vor pur și simplu să facă bani prin limitarea libertăților oamenilor. Dar au fost și martorii unei reacții uriașe din partea utilizatorilor, ca de exemplu, criticile la adresa SOPA. Consider că guvernele se luptă cu libertățile utilizatorilor pe propriul lor risc”.

La conferința I/O pentru dezvoltatori din mai 2013 din San Francisco, Page a ținut discursul de deschidere și a afirmat: „Suntem la 1% din ceea ce este posibil. În ciuda schimbărilor rapide, tot ne mișcăm într-un ritm lent comparativ cu oportunitățile pe care le avem. Consider că o mare parte din această problemă se datorează negativității… Fiecare poveste pe care o citesc este despre Google versus altcineva. Este plictisitor. Ar trebui să ne axăm pe construirea lucrurilor care nu există” și că e „trist pentru faptul că Web-ul nu avansează pe cât de repede ar trebui”, făcând referire la o concentrare asupra negativității și jocurile de tip zero-sum (sumă zero) din rândul unora din sectorul tehnologic drept o cauză a acestui lucru. Ca răspuns la o întrebare venită din public, Page a notat faptul că Google a făcut încercări cu Microsoft, în timp ce ei au făcut programul Outlook să fie interoperabil cu Google, dar nu a permis compatibilitatea inversă – el s-a referit la practica Microsoft ca „profitoare”. În timpul secțiunii de întrebări și răspunsuri din discursul său de deschidere, Page și-a exprimat interesul pentru Burning Man, pe care Brin îl lăudase anterior – a fost un factor motivant pentru cel din urmă în timpul procesului de angajare al lui Schmidt, deoarece lui Brin îi plăcea că Schmidt a participat la evenimentul anual desfășurat pe o săptămână.

În septembrie 2013, Page a lansat inițiativa independentă Calico, un proiect R&D în domeniul biotehnologiei. Google a anunțat că inițiativa Calico are ca scop inovarea și îmbunătățirea domeniului sănătății umane și l-a numit pe Art Levinson, președintele consiliului de administrație al Apple și fost director executiv al Genetech, în rolul de director executiv al diviziei. Declarația oficială a lui Page era: „Boala și îmbătrânirea afectează familiile tuturor. Cu o gândire ambițioasă, pe termen lung în ceea ce privește sănătatea și biotehnologia, consider că putem îmbunătăți milioane de vieți”.

Page a participat în martie 2014 la conferința TedX organizată în Vancouver, British Columbia, Canada. Prezentarea a fost realizată de Rachel Whetstone, șeful executiv de PR, și Lorraine Twohill, directorul său de marketing, sub forma demonstrației unui program de calculator cu inteligență artificială pe un ecran mare. Page a răspuns întrebărilor despre corporații, notând faptul că aceste corporații au în general o „reputație proastă” care, afirmă el, este cauzată de faptul că probabil făceau aceleași lucruri incrementale pe care le făceau și acum „50 sau 20 de ani”. A continuat creând o juxtapunere a acelei abordări incrementale asupra viziunii sale asupra Google care contracarează calcificarea prin determinarea inovației tehnologice la un ritm alert. Page l-a menționat pe Elon Musk și SpaceX: El [Musk] vrea să ajungă pe Marte pentru a susține umanitatea. Este un scop vrednic. Avem mulți angajați la Google care au devenit destul de bogați. Lucrezi pentru că vrei să schimbi lumea și să o faci mai bună… Aș vrea să ajutăm mai mult decât o facem deja.

Page l-a menționat și pe Nikola Tesla cu privire la invenție și comercializare: Invenția nu este suficientă. [Nikola] Tesla a inventat electricitatea pe care o utilizăm, dar s-a chinuit să o dea oamenilor. [Trebuie] să le combini pe amândouă… invenție și inovație, plus… o companie care chiar poate comercializa lucruri și care le poate da oamenilor acele lucruri.

Page a anunțat o limitare semnificativă a managementului în octombrie 2014, astfel încât, el nu va mai fi necesar să fie considerat responsabil de deciziile zilnice luate cu privire la produs. Într-un memento, Page a spus că afacerile fundamentale ale Google ar putea progresa într-un mod tipic, în timp ce el s-ar putea concentra asupra noii generații de proiecte ambițioase, inclusiv inițiativele Google X; acces și energie, inclusiv Google Fiber; automatizarea smart-home (casă inteligentă) prin Nest Labs; și inovații biotehnologice sub egida Calico.
Page a susținut și că va continua ca „director principal de produs” în mod neoficial. Ulterior anunțului, directorii executivi responsabili de produsele fundamentale Google raportau vice-președintelui senior Google Sundar Pichai, care raporta direct lui Page.

Într-un interviu din noiembrie 2014, Page a spus că el a prioritizat întreținerea „cunoștințelor sale aprofundate” cu privire la produsele și gama de produse ale Google, deoarece fusese un factor motivant cheie pentru membrii echipei. În ceea ce privește rolul său de atunci ca director executiv al companiei, Page a afirmat: „Cred că slujba mea ca director executiv are ca scop să îi împing pe ceilalți în față”.

La 10 august 2015, Page a anunțat pe blogul oficial al Google că Google s-a restructurat într-un număr de filiale a unei noi companii de holding cunoscută ca Alphabet Inc, Page fiind directorul executiv al Alphabet Inc. și Sundar Pichai devenind directorul executiv al Google Inc. În anunțul său, Page a descris compania de holding planificat astfel: Alphabet este în mare o colecție de companii. Cea mai mare dintre ele este, bineînțeles, Google. Acest nou Google este puțin mai „subțire”, cu companii care sunt departe de domeniul produselor noastre principale de Internet conținute în Alphabet… În mod fundamental, considerăm că acest lucru ne permite mai mult management la scară, deoarece putem conduce în mod independent lucruri care nu au legătură între ele.

Precum și explicarea originii denumirii companiei: Ne-a plăcut numele Alphabet pentru că înseamnă o colecție de litere care reprezintă limbajul, cea mai importantă inovație a omenirii, și este fundamentul modului în care indexăm căutarea pe Google! Totodată, ne place și faptul că înseamnă alpha-bet (Alpha este rentabilitatea investiției deasupra punctului de referință, la care noi aspirăm!). Page a scris că motivația din spatele reorganizării este aceea de a face Google „mai curat și mai responsabil”. A scris și că exista o dorință de a îmbunătăți „transparența și perspectiva a ceea ce facem” și de a permite un control mai mare a companiilor neasociate care erau în ecosistemul Google anterior.

Page nu a fost la nicio conferință de presă din 2015 și nu a fost prezent la lansările de produs sau teleconferințele financiare ale companiei din 2013. Bloomberg BusinessWeek a definit reorganizarea în Alphabet ca un plan isteț de pensionare care îi permite lui Page să mențină controlul asupra Google și, totodată, să renunțe la toate responsabilitățile asociate. Directorii executivi ai Alphabet îl descriu pe Page ca un „futurist”, extrem de detașat de afacerile de zi cu zi și concentrat asupra proiectelor ambițioase. În timp ce unii manageri ai companiilor Alphabet îl descriu pe Page ca extrem de implicat, alții spun că prezența lui rară la birou este „asemănătoare unei vizite regale”.

2019

La 3 decembrie 2019, Larry Page a anunțat că renunță la poziția de director executiv al Alphabet și că va fi înlocuit de directorul executiv Google, Sundar Pichai. Pichai va continua și ca director executiv al Google. Page și cofondatorul Google și președinte al Alphabet, Sergey Brin, au anunțat o schimbare într-o postare de blog comună, „Alphabet fiind bine stabilită în prezent și Other Bets funcționând eficient ca firme independente, a venit vremea firească să simplificăm structura de management. Nu am fost niciodată genul de persoane care să țină cu dinții de pozițiile de management acolo unde considerăm că există o metodă mai bună de a conduce compania. Alphabet și Google nu mai au nevoie de doi directori executivi și un președinte”.

Alte interese

Page este un investitor în Tesla Motors. El a investit în tehnologia energiei regenerabile, iar cu ajutorul Google.org, brațul filantrop al lui Google, promovează adoptarea mașinilor electrice hibrid cu conectare la curent electric și alte investiții în energii alternative. Este și un garant strategic al start-upului Opener, cel care dezvoltă vehicule aeriene pentru călătoriile publicului consumator.

Page este interesat și de efectele socio-economice ale sistemelor inteligente avansate și cum pot fi utilizate tehnologiile digitale avansate pentru a crea abundență (conform celor descrise în cartea lui Peter Diamandis) pentru a satisface nevoile oamenilor, a scurta săptămâna de lucru și diminua potențialele efecte negative ale șomajului tehnologic.

Page a contribuit și la crearea Singularity University un think-thank trans-umanist. Google este unul din fondatorii corporatiști ai instituției și încă finanțează bursele academice ale Singularity University.

Viața personală

În 2007, Page s-a căsătorit cu Lucinda Southworth pe insula Necker Island, insula din Caraibe deținută de Richard Branson. Southworth este cercetătoare și sora actriței-model Carrie Southworth. Page și Southworth au doi copii născuți în 2009 și 2011.

La 18 februarie 2005, Page a cumpărat o casă de 840 metri pătrați cu arhitectură de tip Spanish Colonial Revival în Palo Alto, California, proiectată de eruditul artist american Pedro Joseph de Lemos, fost curator al Muzeului de Artă Stanford și fondatorul Institutului de Artă Camel, după ce clădirea istorică fusese pe piață câțiva ani, iar prețul cerut era de 7,95 milioane de USD. O arcadă pe două etaje de tip stucco se întinde peste aleea de intrare, iar casa are lucrări de tip stucco foarte detaliate, precum și piatră și plăci în stilul mișcării California Arts and Crafts movement create pentru a semăna castelului familiei de Lemos din Spania. Hacienda a fost construită între 1931 și 1941 de Lemos. Este înscrisă și în Registrul Național al Monumentelor Istorice.

În 2009, Page a început să achiziționeze proprietăți și să demoleze casele adiacente casei lui din Palo Alto pentru a face loc unei case ecologice de mari dimensiuni. Clădirile existente au fost „deconstruite” și materialele au fost donate pentru a fi reutilizate. Casa ecologică a fost proiectată pentru a „minimiza impactul asupra mediului”. Page a lucrat cu un specialist în arbori pentru înlocui unii dintre copacii care erau în stare degradată cu alții care necesitau mai puțină apă. Page a aplicat și pentru certificatul Green Point Certification (certificat de punct verde), cu punctele oferite pentru utilizarea materialelor reciclate și cu puține VOC sau complet lipsite de VOC (compuși organici volatili) și pentru grădina de pe acoperiș cu panouri solare. Exteriorul casei are o fațadă cu zinc de tip zinc cladding și are suficiente ferestre, inclusiv un perete de uși glisante din sticlă în spate. Include elemente ecologice ca pavaj permeabil în zona parcării și o fostă potecă printre copacii de pe proprietate. Casa de 560 de metri pătrați are și alte funcții caracteristice proiectării unei case ecologice, ca de exemplu materiale de construcție pentru arhitectură organică și vopsea cu o cantitate mică de compuși organici volatili.

În 2011, Page a cumpărat super-iahtul „Senses” în valoare de 45 de milioane de dolari și lung de 59 de metri. „Senses” are capacități extinse de explorare a oceanului, fiind creat să exploreze oceanele lumii în confort, și are un inventar cuprinzător în acest sens. „Senses” a fost construit de Fr. Schweers Shipyard în Germania la șantierul naval Berne shipyard. „Senses” are o cocă din oțel și o superstructură din oțel/aluminiu, cu punți din tec. „Senses” este echipat cu un sistem de stabilizare care reduce efectul de suprafață liberă și duce la o experiență de navigare mai stabilă.

Page a anunțat pe profilul său Google+ în mai 2013 că coarda sa vocală dreaptă este paralizată din cauza unei răceli pe care o făcuse vara anterioară, iar coarda sa vocală stângă fusese paralizată în 1999. Page a explicat că suferă de probleme la nivelul corzilor vocale de la vârsta de 14 ani și că, din mai 2013, medicii nu au mai putut identifica o cauză exactă. Postarea Google+ a indicat și că Page vrea să doneze o sumă considerabilă de bani programului de cercetare pentru funcția nervului corzilor vocale de la Institutul pentru Sănătatea Vocii din Boston, SUA. Programul, la Massachusetts General Hospital, este condus de Steven Zeitels și Eugene B. Casey profesor în chirurgie laringiană. O sursă anonimă a afirmat că donația a fost mai mare de 20 de milioane de dolari.

În octombrie 2013, Business Insider a raportat faptul că paralizia corzilor vocale în cazul lui Page este cauzată de o boală autoimună denumită tiroidită Hashimoto și că îl împiedică să participe la conferințele telefonice semestriale ale Google pentru o perioadă nedefinită de timp.

În noiembrie 2014, fundația familiei lui Page, Carl Victor Page Memorial Fund, despre care se estima că deține fonduri de peste un miliard de dolari la finalul lui 2013, a oferit 15 milioane de dolari pentru efortul depus împotriva epidemiei cu virusul Ebola în Africa de Vest. Page a scris pe pagina sa Google+ că „Soția mea și cu mine tocmai am donat 15 milioane de dolari… Gândurile noastre sunt cu toți cei afectați”.

Premii și onoruri

  • PC Magazine a plasat Google în Top 100 de Pagini web și Motoare de căutare (în anul 1998) și a oferit acestei companii Premiul de Excelență Tehnică pentru Inovație în Dezvoltarea de Aplicații în anul 1999. În 2000, Google a câștigat premiul Webby Award, un premiu People’s Voice Award pentru realizări tehnice, iar în 2001, a primit premiile Outstanding Search Service, Best Image Search Engine, Best Design, Most Webmaster Friendly Search Engine și Best Search Feature în cadrul decernării premiilor Search Engine Watch Awards.
  • În 2002, Page a fost numit de către Forumul Economic Mondial Lider Global al Viitorului și împreună cu Brin, a fost numit de către publicația de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), Technology Review, drept unul din topul celor 100 de inovatori din lume sub vârsta de 35 de ani, ca parte a listei anuale TR100 (schimbat în „TR35” după 2005).
  • În 2003, Page și Brin au primit o diplomă MBA de la IE Business School, cu titlu onorific, „pentru reprezentarea spiritului antreprenor și conducerea către crearea de noi afaceri”.
  • În 2004, au primit premiul din partea Marconi Foundation și au fost aleși Asociați ai Fundației Marconi la Universitatea Columbia. La anunțarea selectării lor, John Jay Iselin, președintele Fundației, le-a mulțumit celor doi pentru „invenția lor care a schimbat fundamental modul în care informațiile sunt obținute în prezent”.
  • În 2004, Page și Brin au primit premiul Golden Plate Award oferit de American Academy of Achievement.
  • Page și Brin au fost câștigătorii și finaliștii la nivel național ai premiului ”Antreprenorul Anului” din anul 2003.
  • Tot în 2004, X PRIZE l-a ales pe Page ca partener în consiliul lor de administrație și a fost ales și în Academia Națională de Inginerie.
  • În 2005, Brin și Page au fost aleși asociați ai Academiei Americane de Artă și Științe.
  • În 2008, Page a primit premiul Communication Award din partea Prințului Felipe la premiile Price of Austrias Awards în numele Google.
  • În 2009, Page a primit un doctorat onorific de la Universitatea Michigan în timpul deschiderii unei ceremonii de absolvire. În 2011, el a ocupat poziția 24 pe lista miliardarilor de la Forbes ca a 11-a cea mai bogată persoană din SUA.
  • În 2015, profilul „Powerful People” al lui Page de pe site-ul Forbes afirma că Google este „cea mai influentă companie din era digitală”.
  • Din iulie 2014, Indexul Miliardarilor Bloomberg îl listează pe Page ca cel de-al 17-lea cel mai bogat om din lume, cu o avere netă estimată de 32,7 miliarde dolari.
  • La finalul anului 2014, revista Fortune l-a numit pe Page „Omul de Afaceri al Anului”, declarându-l „cel mai îndrăzneț director executiv din lume”.
  • În octombrie 2015, Page a fost numit pe lista Forbes „Cei mai populari directori executivi din America”, așa cum fusese votat de angajații Google.
  • În august 2017, a primit cetățenia de onoare a orașului Agrigento, Italia.

Max Levchin

No comments
featured image

Maksymilian Rafailovych Levchin (născut pe 11 iulie 1975) este un inginer software și om de afaceri american, născut în Ucraina. În 1998, la puțin timp după ce a terminat facultatea, el a co-fondat împreună cu Peter Thiel compania care a devenit până la urmă PayPal. Levchin a adus contribuții considerabile eforturilor anti-fraudă ale PayPal și este și co-creatorul testului Gausebeck-Levchin, una dintre primele implementări comerciale ale testului de provocare a răspunsului uman CAPTCHA. A fondat sau co-fondat companiile Slide.com, HVF și Affirm. A fost un investitor timpuriu al Yelp și a fost acționarul majoritar al Yelp începând din 2012.

Copilărie și educație

Născut la Kiev, Republica Sovietică Socialistă Ucraina, în sânul unei familii de evrei, Levchin s-a mutat în Statele Unite și s-a stabilit la Chicago în 1991. Într-un interviu cu Emily Chang de la Bloomberg, Levchin a discutat despre depășirea adversității în timpul copilăriei. El a avut probleme respiratorii și doctorii se îndoiau că are vreo șansă de supraviețuire. Cu îndrumări din partea bunicii și părinților săi, s-a apucat de clarinet pentru a-și mări capacitatea pulmonară. El a mers la liceul Mather High School, apoi a mers la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, de unde și-a luat diploma de licență în informatică în 1997.

Cariera de afaceri

În vara anului 1995, Levchin și colegii săi de la Universitatea Illinois Luke Nosek și Scott Banister au fondat SponsorNet New Media.

PayPal

În 1998, Levchin și Peter Thiel au fondat Fieldlink, o companie de securitate care permite utilizatorilor să stocheze datele criptate pe PalmPilots și alte dispozitive PDA pentru ca dispozitivele ce pot fi ținute în mână să poate servi ca „portofele digitale”. După schimbarea denumirii companiei în Confinity, au dezvoltat un produs popular de plată cunoscut ca PayPal, care se concentra asupra transferurilor digitale de fonduri prin PDA. Compania a apărut ca X.com în 2000, iar în 2001, compania a adoptat denumirea de PayPal după produsul său inițial. PayPal, Inc. a devenit publică în februarie 2002, iar în iulie 2002, aceasta a fost achiziționată de eBay. Cota de 2,3% din acțiuni a lui Levchin la PayPal a fost în valoare de aproximativ 34 de milioane de dolari la momentul achiziției.

Levchin este cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale considerabile aduse eforturilor anti-fraudă ale PayPal și este și co-creatorul testului Gausebeck-Levchin, una dintre primele implementări comerciale ale CAPTCHA.

În 2002, MIT Technology Review TR100 l-a numit unul dintre inovatorii din topul celor 100 de inovatori din lume sub vârsta de 35 de ani, precum și Inovatorul Anului.
Levchin este membru al unui grup de aproximativ douăzeci de fondatori și foști angajați ai PayPal la care se face referire ca „Mafia PayPal” din cauza succesului lor în fondarea de și investirea în companiilor tehnologice după părăsirea PayPal.

Slide

În 2004, Levchin a fondat Slide, un serviciu personal de media-sharing pentru rețele de socializare ca MySpace și Facebook. Slide a fost vândută către Google în August 2010 pentru 182 milioane de dolari, iar la 25 august, Levchin s-a alăturat companiei ca vice-președinte de inginerie. La 26 august 2011, Google a anunțat că va închide Slide și că Levchin va părăsi compania.

HVF și Affirm

La finalul lui 2011, Levchin a început compania denumită HVF (abrevierea denumirii „Hard, Valuable, and Fun”) care avea intenția de a explora și finanța proiectele și companiile din zona valorificării datelor, ca de exemplu datele de la senzorii analogi.

La începutul anului 2012, compania de tehnologie financiară Affirm a derivat din HVF, cu scopul de a clădi o rețea de credit de generație următoare. Affirm a fost creată de către Levchin, co-fondatorul Palantir Technologies Nathan Gettings și Jeff Kaditz de la First Data. Compania își are sediul în San Francisco. Din iulie 2018, Levchin rămâne directorului executiv al companiei.

În 2013, HVF a lansat Glow, o aplicație de fertilitate care ajută cuplurile să conceapă natural.

Calitate de membru în consilii și investiții

Levchin a fost un investitor cheie în Yelp, un serviciu de relaționare și recenzare care și-a început activitatea în 2004. A fost acționarul majoritar al companiei, deținând mai mult de 7 milioane de acțiuni începând cu anul 2012. Levchin a fost președintele consiliului de administrație al Yelp, de la fondarea sa până în iulie 2015.

Levchin este un investitor în Evernote. El a fost membru al consiliului de administrație al companiei din 7 august 2006 până în 2016.

În decembrie 2012, Max s-a alăturat consiliului de administrație al Yahoo, unde a activat până în decembrie 2015.

În 2015, Levchin a fost numit în Comitetul Consultativ pentru Clienți al Biroului pentru Protecția Financiară a Consumatorului cu un mandat de trei ani, fiind primul director executiv din Silicon Valley care este numit în acest consiliu.

Premiul Levchin

În 2015, Levchin a creat Premiul Levchin care oferă anual două premii de 10.000 dolari persoanelor sau echipelor care furnizează „contribuții semnificative criptografiei lumii reale” și care a fost anunțat la conferința Real World Crypto. Printre premianți se numără:

  • 2016 – Philip Rogaway și echipa MRLS.
  • 2017 – dezvoltatorii Joan Daemen și Signal Protocol (protocol de semnalizare) Moxie Marlinspike și Trevor Perrin
  • 2018 – Hugo Krawczyk și echipa OpenSSL
  • 2019 – Eric Rescorla (Firefox CTO) și Mihir Bellare
  • 2020 – Ralph Merkle, Xiaoyun Wang și Marc Stevens

Film și scrieri

Levchin a fost producător executiv al filmului Thank You for Skmoking.

În 2011, Levchin a colaborat cu Garry Kasparov și Peret Thiel asupra unei cărți intitulată „The Blueprint” (Planul), care solicita o revenire a inovației globale. Thiel și Levchin și-au expus tezele într-un interviu în timpul TechCrunch Disrupt. Lansarea cărții a fost programată inițial pentru ianuarie 2012, dar a fost ulterior amânată pe termen nedeterminat.

Levchin a apărut ca vorbitor la Startup School 2007 organizată de Y Combinator, unde a descris propria sa călătorie ca antreprenor, greșelile pe care le-a făcut și lecțiile pe care le-a învățat. Levchin a apărut și în „Brilliant Issue” a Portofolio de la Condé Nast Publications.

Politică

Levchin a fost enumerat ca unul dintre contribuitorii FWD.us un grup de lobby cu sediul în Silicon Valley condus de Mark Zuckerberg și Joe Green. Grupul are ca scop concentrarea asupra liberalizării imigrării în Statele Unite pentru imigrați cu competențe înalte, asupra îmbunătățirii educației și facilitării inovațiilor tehnologice cu beneficii publice vaste. Levchin a și narat experiența sa personală ca imigrant într-un videoclip lansat de către grup.

Viața personală

În 2008, Levchin s-a căsătorit cu prietena sa, Nellie Minkova. Are doi copii.

Donald Knuth

1 comment
featured image

Donald Ervin Knuth (născut la 10 ianuarie 1983) este un informatician, matematician și profesor emeritus american la Universitatea Stanford. El este câștigătorul din 1974 al premiului ACM Turing Award (Premiul Turing), considerat în mod informal Premiul Nobel pentru informatică. Knuth a fost numit „părintele analizei algoritmilor”.

Este autorul operei cu volume multiple The Art of Computer Programming (Arta programării calculatoarelor). A contribuit la dezvoltarea analizei riguroase a complexității computaționale a algoritmilor și a tehnicilor matematice formale sistematizate pentru acestea. În același timp, a popularizat și notația asimptotică. Pe lângă contribuțiile fundamentale aduse anumitor ramuri din informatica teoretică, Knuth este creatorul sistemului computerizat de tip typesetting TeX, limbajul de definire a fontului și sistemul de rendering METAFONT, precum și a familiei de typefaces (tipuri de caracter) Computer Modern.

Ca scriitor și academician, Knuth a creat sistemele de programare de calculator WEB și CWEB, proiectate pentru a încuraja și facilita programarea alfabetizată și a proiectat MIX/MMIX – arhitecturi de set de instrucțiuni. Knuth se opune cu tărie acordării de brevete de software, susținându-și opinia în fața Oficiului de Brevete și Mărci înregistrate din Statele Unite și Organizației Europeane de Brevetare.

Biografie

Copilărie

Knuth s-a născut în Milwaukee, Wisconsin, fiul germano-americanilor Ervin Henry Knuth și Louise Marie Bohning. Tatăl său deținea o tipografie și preda contabilitate. Donald, student la liceul Milwaukee Lutheran High School, s-a gândit la moduri ingenioase pentru a rezolva probleme. De exemplu, în clasa a opta, s-a înscris într-un concurs pentru a găsi numărul de cuvinte în care puteau fi rearanjate literele din expresia „Ziegler’s Giant Bar”; juriul a identificat 2.500 asemenea cuvinte. Cu timpul acumulat departe de școală din cauza unei false dureri de stomac și lucrând la problemă în alt mod, Knuth a utilizat un dicționar nelimitat și a determinat dacă fiecare intrare de dicționar poate fi formată utilizând literele din frază. Folosind acest algoritm, el a identificat peste 4.500 de cuvinte, câștigând concursul. Ca premii, școala a primit un televizor nou și suficiente batoane de ciocolată pentru toți colegii săi.

Educație

Knuth a obținut o bursă în fizică la Institutul de Tehnologie Case (acum parte din Universitatea Case Western Reserve) din Cleveland, Ohio, unde s-a înscris în anul 1956. Totodată, s-a alăturat Capitolului Beta Nu al Frăției Theta Chi. În timp ce studia fizică la Case, Knuth a avut pentru prima dată contact cu IBM 650, un calculator comercial timpuriu. După ce a citit manualul calculatorului, Knuth a decis să rescrie codul de asamblare și compilatorul pentru dispozitivul utilizat în școala sa, deoarece considera că îl poate face mai bine.

În 1958, Knuth a creat un program pentru a ajuta echipa de baschet a liceului să câștige jocurile. El a atribuit „valori” jucătorilor pentru a măsura probabilitatea acestora de a obține puncte, o abordare nouă despre care Newsweek și CBS Evening News au raportat ulterior.

Knuth a fost unul din editorii fondatori ai revistei Engineering and Science Review de la Institutul Case, care a câștigat un premiul național de cea mai bună revistă tehnică din 1959. A trecut apoi la fizică și matematică, și a primit două diplome de la Case în 1960: licența sa în științe și o diplomă de master în științe oferită special de către facultate, care a considerat munca sa ca fiind excepțională.

În 1963, împreună cu matematicianul Marshall Hall în rolul de consilier personal, și-a luat doctoratul în matematică de la Institutul de Tehnologie din California.

Activitate profesională timpurie

După dobândirea doctoratului, s-a alăturat facultății Caltech ca lector universitar.

A acceptat un comision să scrie o carte despre compilatoare de limbaj de programare pentru calculatoare. În timp ce lucra la acest proiect, Knuth s-a decis că nu poate trata în mod adecvat subiectul fără a dezvolta mai întâi o teorie fundamentală a programării calculatoarelor, care a devenit apoi The Art of Computer Programming. Inițial, avusese de gând să o publice ca o singură carte. Pe măsură ce Knuth dezvolta cadrul cărții sale, a conchis că necesita șase volume, apoi șapte, pentru a acoperi în mod amănunțit subiectul. A publicat primul volum în 1968.

Exact înainte de a publica primul volum din The Art of Computer Programming, Knuth a plecat de la Caltech pentru a accepta o poziție la Divizia de Cercetare a Comunicațiilor din cadrul Institutului pentru Analize de Apărare, la vremea aceea localizată în campusul universitar de la Universitatea Princeton, care realiza cercetare matematică în criptografie pentru a susține Agenția Națională de Securitate.

În 1967, Knuth a mers la conferința Societății pentru Matematică Industrială și Aplicată și cineva l-a întrebat ce face. La momentul respectiv, informatica era împărțită în analiză numerică, inteligență artificială și limbaj de programare. Pe baza studiului său și cărții The Art of Computer Programming, Knuth s-a decis ca data viitoare când îl va întreba cineva ce face, va spune „Analiza algoritmilor”.

Knuth și-a părăsit apoi locul de muncă de atunci pentru a se alătura corpului profesoral de la Universitatea Stanford în 1969, unde devine Profesorul Fletcher Jones de Informatică, Emeritus.

Scrieri

Knuth este un scriitor și informatician.

The Art of Computer Programming (TAOCP)

În 1970, Knuth a descris informatica drept „un câmp complet nou fără o identitate reală. Iar standardul publicațiilor disponibile nu este atât de ridicat. Multe din lucrările publicate sunt, sincer, pur și simplu greșite. … Așadar, una din motivațiile mele a fost de a îndrepta o poveste foarte prost spusă”. Primele trei volume și partea întâi din volumul patru fuseseră publicate până în 2011. Concrete Mathematics: A Foundation for Computer Science ediția a 2-a, care și-a avut originea în extinderea secțiunii de preliminarii matematice din volumul 1 al TaoCP, a fost de asemenea publicată. Knuth a spus că lucrează din greu la partea B a volumului 4 și anticipează că va fi compusă din părți cel puțin de la A la F.

Bill Gates a lăudat dificultatea subiectului din The Art of Computer Programming, afirmând „Dacă tu consideri că ești un programator foarte bun… Trebuie neapărat să îmi trimiți un CV dacă poți citi toată cartea”.

Alte lucrări

Knuth este și autorul Surreal Numbers, un roman matematic scurt privind lucrarea lui John Conway asupra teoriei setului, respectiv construirea unui sistem alternativ de numere. În loc să explice pur și simplu subiectul, cartea dorește să prezinte dezvoltarea matematicii. Knuth voia ca această carte să pregătească studenții pentru cercetare originală, creativă.

În 1995, Knuth a scris cuvântul înainte pentru cartea A=B scrisă de Marko Petkovšek, Herbert Wilf și Doron Zeilberger. Knuth este și un contribuitor ocazional al puzzle-urilor de limbă ale World Ways: The Journal of Recreational Linguistics.

Knuth a explorat și matematică recreațională. A contribuit și la Journal of Recreational Mathematics începând cu anii 1960 și a fost recunoscut ca un contribuitor important la cartea lui Joseph Madachy Mathematics on Vacation.

Knuth a apărut și într-un număr al Numberphile și în videoclipuri Computerphile pe YouTube unde a discutat subiecte de la scrierea cărții Surreal Numbers, la de ce nu folosește e-mail.

Lucrări privind convingerile religioase ale lui Knuth

Pe lângă scrierile sale despre informatică, Knuth, un luteran, este și autorul 3:16 Bible Texts Illuminated, în care examinează Biblia printr-un proces de eșantionare sistematică, respectiv o analiză a capitolului 3, versul 16 din fiecare evanghelie. Fiecare vers este însoțit de o redare în artă caligrafică, oferită de un grup de caligrafi conduși de Hermann Zapf. Ulterior, el a fost invitat să țină un număr de lecturi cu privire la proiectul său 3:16, ducând la o altă carte Things a Computer Scientist Rarely Talks About (Lucruri despre care un informatician vorbește rar), unde a publicat lecturile „God and Computer Science”.

Opinia sa asupra brevetelor de software

Ca membru al comunității academice și științifice, Knuth se opune cu tărie politicii de acordare a brevetelor de software pentru soluții triviale care ar trebui să fie evidente, dar a exprimat opinii mai pronunțate pentru soluții non-triviale ca metoda punctului-interior a programării lineare. Și-a exprimat dezacordul în mod direct atât în fața Oficiului de Brevete și Mărci Înregistrare al Statelor Unite, cât și în fața Organizației Europene de Brevetare.

Computer Musings

Knuth oferă lecturi informale de câteva ori pe an la Universitatea Stanford, pe care le-a denumit „Computer Musings”. A fost profesor vizitator la Departamentul de Informatică al Universității Oxford din Regatul Unit până în anul 2017 și colaborator onorific la Magdalen College.

Programare

Typesetting digital

În anii 1970, editorii TAOCP au abandonat Monotype în favoarea phototypesetting. Knuth a devenit atât de frustrat de inabilitatea sistemului din urmă de a aborda calitatea volumelor anterioare, care erau setate utilizând sistemul vechi, încât și-a făcut timp să lucreze asupra typesetting și a creat TeX și Metafont.

Programare alfabetizată

În timp ce dezvolta TeX, Knuth a creat o nouă metodologie de programare, pe care a numit-o programare alfabetizată, deoarece considera că programatorii trebuie să privească programele ca opere literare. „În loc de a ne imagina că principala noastră sarcină este a spune calculatorului ce trebuie să facă, să ne concentrăm mai curând asupra explicării ființelor umane ceea ce ne dorim să facă un calculator”.

Knuth a reprezentat idea programării alfabetizate prin sistemul WEB. Aceeași sursă WEB este utilizată pentru a țese fișierul TeX și pentru a încurca un fișier sursă Pascal. La rândul lor, acestea produc o descriere a programului, care poate fi citită și, respectiv, un fișier binar executabil. O repetare ulterioară a sistemului, CWEB, a înlocuit Pascal cu C.

Knuth a utilizat WEB pentru a programa TeX și METAFONT și a publicat ambele programe sub formă de cărți: The TeXbook, publicată inițial în 1984, și The METAFONTbook, publicată inițial în 1986. Cam în același timp, LaTeX, pachetul macro care acum este vast adoptat bazat pe TeX, a fost dezvoltat de Leslie Lamport, care a publicat mai apoi primul manual de utilizator în 1986.

Muzică

Knuth este un organist și compozitor. În 2016, a terminat o piesă muzicală pentru orgă intitulată Fantasia Apocalyptica, pe care o descrie ca o „traducere din greacă a textului Revelația Sfântului Ioan de Patmos (Divinul) în muzică”. Premiera a avut loc în Elveția la 10 ianuarie 2018.

Viața personală

Donald Knuth s-a căsătorit cu Nancy Jill Carter la 24 iunie 1961, în timp ce era student la Institutul de Tehnologie din California. Au doi copii împreună: John Martin Knuth și Jennifer Sierra Knuth.

Nume chinezesc

Numele chinezesc al lui Knuth este Gao Dena (chineză simplificată: 高德纳; chineză tradițională: 高德納; pinyin: Gāo dé nà). În 1977, a primit numele Frances Yao, la puțin timp după călătoria sa de 3 săptămâni în China. În volumul său din 1980 The Art of Computer Programming (chineză simplificată: 计算机程序设计艺术; chineză tradițională: 電腦程式設計藝術; pinyin: Jìsuànjī chéngxù shèjì yìshù), Knuth explică motivul pentru care se bucură de numele său chinez, deoarece a vrut să fie cunoscut de numărul în creștere de programatori din China de la vremea respectivă. În 1989, numele său chinez a fost amplasat pe antetul revistei Journal of Computer Science and Technology, despre care Knuth spune că „mă face să mă simt apropiat de întregul popor chinez, deși nu pot vorbi limba voastră”.

Preocupări privind sănătatea

În 2006, Knuth a fost diagnosticat cu cancer de prostată. A fost supus unei intervenții chirurgicale în luna decembrie a aceluiași an și a afirmat „puțină radioterapie… ca precauție, dar prognosticul e destul de bun”, așa cum a raportat în autobiografia sa video.

Umor

Knuth obișnuia să plătească o taxă de descoperire de 2,56 de dolari pentru orice erori de tipografie sau greșeli descoperite în cărțile sale, deoarece „256 de penny este un dolar hexadecimal”, și 0,32 de dolari pentru „sugestii valoroase”. Conform unui articol din revista Institutului de Tehnologie din Massachusetts Technology Review, aceste verificări premiate ale lui Knuth sunt „printre cele mai apreciate trofee”. Knuth a încetat să mai trimită cecuri veritabile în 2008 din cauza fraudei bancare și, în prezent, oferă fiecărui descoperitor de erori „un certificat de depunere” dintr-un sold listat public la „San Sherriffe”, banca sa fictivă.

A prevenit la un moment dat un corespondent „Ai grijă la erorile din codul de mai sus; Eu doar l-am dovedit ca fiind corect, nu l-am încercat”.

Knuth a publicat primul său articol „științific” în revista școlii în 1957 sub titlul „The Potrzebie System of Weights and Measures” în care a definit unitatea fundamentală a lungimii ca subiectul principal din Mad Nr. 26 și a denumit unitatea fundamentală de forță „whatmeworry”. Mad a publicat articolul în ediția nr. 33 (iunie 1957).

Pentru a demonstra conceptul de recursivitate, Knuth a făcut referire în mod intenționat la „Definiția circulară” la intrarea „Definiție, circulară” și invers în indexul cărții The Art of Computer Programming, Volumul 1.

Prefața cărții Concrete Mathematics conține următorul paragraf: Atunci când DEK a predat Concrete Mathematics la Stanford pentru prima dată, el a explicat titlul oarecum bizar afirmând că a fost tentativa sa de a preda un curs de matematică care era dificil în loc de ușor. A anunțat că, în ciuda așteptărilor colegilor săi, el nu avea de gând să predea Teoria Agregatelor, nici Teorema încorporării a lui Stone, nici măcar compactificarea Stone–Čech. (Câțiva studenți de la departamentul de inginerie civilă s-au ridicat și au părăsit sala în liniște.)

La conferința TUG 2010, Knuth a anunțat un succesor satiric pe bază de XML al TeX, intitulat „iTeX”, care va accepta caracteristici ca unități iraționale scalate arbitrar, imprimare 3D, intrare în seismografe și monitoare cardiace, animare și sunet stereofonic.

Premii și onoruri

În 1971, Knuth a primit primul premiu ACM Grace Murray Hopper Award. El a primit mai multe premii, inclusiv Turing Award, premiul National Medal of Science, premiul John von Neumann Medal și premiul Kyoto Prize.

Knuth a fost ales Colaborator Distins al Societății Britanice de Informatică (DFBCS) în 1980, ca recunoaștere pentru contribuțiile sale din câmpul informaticii.

În 1990 a primit titlul academic unic de Professor of The Art of Computer Programming (profesor în arta programării), care a fost schimbat mai apoi în Profesor Emeritus în arta programării.
Knuth a fost ales la Academia Națională de Științe în 1975. În 1992, a devenit un asociat al Academiei Franceze de Științe. De asemenea, s-a retras din poziția regulată de cercetare și predare de la Universitatea Stanford pentru a termina The Art of Computer Programming. A fost ales Foreign Member of the Royal Society (ForMemRS) (Membru străin al Societății Regale) în 2003.

Knuth a fost ales Colaborator (prima clasă de Colaboratori) la Societatea de Matematică Industrială și Aplicată în 2009 pentru contribuții excepționale în matematică. Este membru al Academiei Norvegiene de Științe și Litere În 2012, a devenit colaborator al Societății Americane de Matematică. Alte premii și onoruri includ:

  • Primul premiu ACM Grace Murray Hopper Award, 1971
  • Turing Award, 1974
  • Premiul Lester R. Ford Award, 1975 și 1993
  • Premiul Josiah Willard Gibbs Lecturer, 1978
  • Medalia National Medal of Science, 1979
  • Premiul Golden Plate Award al American Academy of Achievement, 1985
  • Medalia Franklin Medal, 1988
  • Premiul John von Neumann Medal, 1995
  • Premiul Harvey Prize de la Technion, 1995
  • Premiul Kyoto Prize, 1996
  • Colaborator al Muzeului de Istoria Calculatoarelor „pentru munca sa timpurie fundamentală în istoria algoritmilor computațional, dezvoltarea limbajului TeX typesetting și pentru contribuții majore în matematică și informatică”, 1998
  • Asteroidul 21656 Knuth, denumit în onoarea sa în mai 2001
  • Premiul Katayanagi Prize, 2010
  • Premiul BBVA Foundation Frontiers of Knowledge Award la categoria Tehnologii Informaționale și de Comunicații, 2010
  • Premiul Turing Lecture, 2011
  • Universitatea Stanford, Facultatea de Inginerie, Premiul Hero, 2011

Mark Zuckerberg

3 comments
featured image

Mark Elliot Zuckerbert (născut la 14 mai 1984) este un magnat media, antreprenor în domeniul Internetului și filantrop american. Este cunoscut drept co-fondatorul Facebook și ocupă poziția de președinte, director executiv și acționar majoritar în cadrul companiei. Este și co-fondatorul proiectului de dezvoltare de aeronave spațiale de tip velă solară Breakthrough Starshot și ocupă un loc în consiliul de administrație al proiectului.

Născut în White Plains, New York, Zuckerberg a studiat la Universitatea Harvard, unde a lansat serviciul de socializare online Facebook din camera sa de cămin la 4 februarie 2004, împreună cu colegii săi Eduardo Saverin, Andrew McCollum, Dustin Moskovitz și Chris Hughes. Lansat inițial pentru campusuri universitare selecte, site-ul s-a dezvoltat rapid și a trecut și dincolo de universități, cumulând peste un miliard de utilizatori în anul 2012. Zuckerberg a făcut compania publică în mai 2012, deținând majoritatea acțiunilor. În 2007, la vârsta de 23 de ani, a devenit primul cel mai tânăr miliardar care s-a realizat prin propriile eforturi. Începând cu 6 august 2020, conform Bloomberg, averea netă a lui Zuckerberg depășește 100 de miliarde de dolari și este desemnat în Forbes ca a patra cea mai bogată persoană din lume. Din anul 2019, el este singura persoană cu o vârstă sub 50 de ani din lista celor zece cele mai bogate persoane din lume a Forbes și singura persoană cu o vârstă sub 40 de ani din lista Top 20 Miliardari.

Din 2010, revista Time l-a enumerat pe Zuckerberg în rândul celor 100 cele mai bogate și influente persoane din lume, ca parte a premiilor sale Persoana Anului. În decembrie 2016, Zuckerberg ocupa poziția cu numărul 10 din lista Forbes a celor Mai Puternici Oameni din Lume A ocupat și poziția cu numărul 7 în lista Milionarilor Forbes 2020.

Copilărie

Zuckerberg s-a născut la 14 mai 1984, în White Plains, New York. Părinții săi sunt Karen (născută Kempner), medic psihiatru, și Edward Zuckerberg, medic dentist. El și cele trei surori ale sale, Randi, Donna și Arielle, au crescut în Dobbs Ferry, New York, un sat mic din Westchester County la aproximativ 21 de mile nord de centrul Manhattanului. Zuckerberg a fost crescut ca evreu reformat, iar strămoșii săi proveneau din Germania, Austria și Polonia. A avut o petrecere cu tema Star Wars pentru aniversarea sa bar mitzvah atunci când a împlinit 13 ani.

La liceul Ardsley High School, Zuckerberg excela la ore. După doi ani, a fost transferat la școala privată Philips Exeter Academy, unde a câștigat premii pentru matematică, astronomie, fizică și studii clasice. În tinerețe, a participat și la tabăra de vară Johns Hopkins Center for Talented Youth (Centrul pentru tineret talentat Johns Hopkins). În cererea sa pentru înscriere la facultate, Zuckerberg a afirmat că poate citi și scrie în franceză, ebraică, latină și greacă veche. A fost căpitanul echipei de scrimă.

Dezvoltator de software

Copilărie

Zuckerberg a început să programeze în timpul școlii generale. Tatăl său l-a învățat Atari BASIC Programming în anii 1990, iar apoi l-a angajat pe dezvoltatorul de programe de software David Newman să îi ofere lecții în privat. Zuckerberg a făcut un curs universitar de programare la Mercy College din apropierea casei sale când încă era în liceu. Într-un program, de vreme ce practica dentară a tatălui său era operată din propria locuință, el a construit un program pe care l-a numit „ZuckNet” care permitea tuturor calculatoarelor din casă și din biroul stomatologic să comunice între ele. Acesta este considerat o versiune „primitivă” a aplicației de mesagerie instant AOL Instant Messenger, care a apărut după un an.

Revista New Yorker a afirmat despre Zuckerberg: „unii copii se jucau pe calculator. Mark crea jocuri”. Însuși Zuckerberg își amintește de această perioadă: „Aveam mai mulți prieteni care erau artiști. Veneau la mine, desenau lucruri, iar eu făceam un joc din desenele acelea”. Cu toate acestea, articolul New Yorker a notat faptul că Zuckerberg nu a fost un „tocilar neîndemânatic”, deoarece a devenit ulterior căpitanul echipei de scrimă din școala pregătitoare (pentru universitate), fapt care i-a adus o diplomă pentru studii clasice. Co-fondatorul Napster, Sean Parker, un prieten apropiat, afirmă că Zuckerberg era „pasionat de odisee grecești și alte lucruri asemănătoare”, amintindu-și că a citat odată replici din poemul epic roman Aeneid scris de Virgiliu în timpul unei conferințe de produs Facebook.

În timpul liceului, Zuckerberg a lucrat la o companie denumită Intelligent Media Group pentru a crea un dispozitiv pentru redarea muzicii denumit Synapse Media Player. Dispozitivul utiliza machine learning (învățare automată) pentru a învăța obiceiurile muzicale ale utilizatorului și a fost postat pe Slashdot, obținând o notă de 3 din 5 din partea PC Magazine.

Anii de studenție

New Yorker a subliniat faptul că, în momentul în care Zuckerberg a început cursurile la Harvard, el deja obținuse „o reputație de geniu în programare”. A studiat psihologia și informatica și a făcut parte din frăția Alpha Epsilon Pi și casa Kirkland House. În al doilea an de studii, a scris un program pe care l-a numit CourseMatch, care le permitea utilizatorilor să ia decizii în ceea ce privește selectarea cursurilor pe baza alegerilor altor studenți și care avea ca scop să ajute studenții să creeze grupuri de studiu. La puțin timp după, el a creat un alt program pe care l-a denumit inițial Facemash, care le permitea studenților să aleagă persoana care arăta cel mai bine dintr-un număr de poze. Conform Arie Hasit, colegul de cameră al lui Zuckerberg la acel moment, „Mark l-a construit doar din plăcere”. Hasit explică: „Avea cărți care se numeau Face Books (n. tr.: cărți cu fețe), care includeau numele și pozele tuturor celor care locuiau în cămine studențești. La început, el a creat un site și a pus două poze sau poze cu doi bărbați și două femei. Vizitatorii site-ului erau nevoiți să aleagă cine e mai «atrăgător» și, în funcție de voturi, se realiza o clasificare”.

Site-ul a funcționat peste weekend, dar universitatea l-a închis luni dimineață pentru că popularitatea sa copleșise unul dintre comutatoarele de rețea ale Harvard și acest lucru nu le permitea studenților să acceseze Internetul. În plus, majoritatea studenților se plângeau că pozele lor erau utilizate fără permisiune. Zuckerberg și-a cerut scuze în public, iar ziarul studențesc a publicat articole afirmând că site-ul lui era „complet inadecvat”.

În următorul semestru, în ianuarie 2004, Zuckerberg a început să scrie codul pentru un nou site. La 4 februarie 2004, Zuckerberg a lansat „Thefacebook”, la adresa originală thefacebook.com.

La șase zile după lansarea site-ului, trei studenți Harvard din ultimul an de studii, Cameron Winklevoss, Tyler Winklevoss și Divya Narendra, l-au acuzat pe Zuckerberg că i-a indus în eroare în mod voit făcându-i să creadă că îi va ajuta să creeze o rețea de socializare denumită HarvardConnection.com, când de fapt el folosea ideile lor pentru a crea un produs competitiv. Cei trei s-au plâns la The Harvard Crimson, iar ziarul a început o investigație.

Ca urmare a lansării oficiale a platformei rețelei de socializare Facebook, cei trei l-au dat în judecată pe Zuckerberg, proces care a dus la o soluționare prin compensare. Suma compensatorie convenită a fost de 1,2 milioane de dolari în acțiuni Facebook.

Zuckerberg a renunțat la Harvard în cel de-al doilea an de studii pentru a-și putea finaliza proiectul. În ianuarie 2014, el își amintea: „Îmi amintesc cu lux de amănunte, că eram la o pizza cu prietenii mei la o zi sau două după ce am deschis prima versiune de Facebook și mă gândeam la momentul respectiv «Cineva trebuie să creeze un serviciu de acest fel pentru întreaga lume». Dar nu am crezut niciodată că noi vom fi cei care vor contribui la asta. Și cred că mare parte din esența lucrului acestuia este pur și simplu faptul că ne păsa mai mult”.

La 25 mai 2017, la cea de-a 366-a zi de deschidere a Harvard, Zuckerberg, după ce a ținut discursul de deschidere a anului universitar, a primit o diplomă de onoare de la Harvard.

Carieră

Facebook

La 4 februarie 2004, Zuckerberg a lansat Facebook din camera sa de cămin de la Harvard. O inspirație timpurie pentru Facebook este posibil să fi venit de la Philips Exeter Academy, școala pregătitoare pe care a absolvit-o Zuckerberg în 2002. Școala publica propriul său registru de studenți, „The Photo Address Book” (registrul de fotografii și adrese), pe care studenții îl numeau „The Facebook” (cartea cu fețe). Asemenea registre cu fotografii erau o parte importantă din experiența socială a multor școli private. Prin intermediul acestora, studenții își puteau enumera atributele ca anii de studiu, prietenii și numerele de telefon.

Odată ajuns la facultate, rețeaua Facebook a lui Zuckerberg a început ca „o chestie pentru Harvard”, până când Zuckerberg s-a hotărât să o extindă și în alte școli, solicitându-i ajutorul colegului său Dustin Moskovitz. Au început cu Universitatea Columbia, Universitatea New York, Stanford, Dartmouth, Cornell, Universitatea din Pennsylvania, Brown și Yale. Samyr Laine, un sportiv de triplu salt care a reprezentat Haiti la Jocurile Olimpice de Vară din 2012, a împărțit o cameră cu Zuckerberg în timpul fondării Facebook. „Era clar că Mark urma să facă lucruri mărețe”, afirmă Laine, care a fost cel de-al paisprezecelea utilizator al Facebook.

Zuckerberg, Moskovitz și câțiva prieteni s-au mutat în Palo Alto, California în Silicon Valley, unde au închiriat o casă mică care avea rol de sediu. În timpul verii, Zuckerberg l-a cunoscut pe Peter Thiel, care a investit în companie. Au avut primul sediu la mijlocul anului 2004. Conform Zuckerberg, grupul plănuia să se reîntoarcă la Harvard, dar s-a decis în cele din urmă să rămână în California. Deja refuzaseră corporații importante care doreau să le cumpere compania. Într-un interviu din 2007, Zuckerberg și-a explicat raționamentul: „Nu era vorba de suma de bani. Pentru mine și colegii mei, cel mai important lucru a fost să creăm un flux deschis de informații pentru oameni. Ideea de a avea corporații media deținute de conglomerate pur și simplu nu mă atrage”.

Și-a reafirmat aceste scopuri pentru revista Wired în 2010: „Lucrul de care îmi pasă este misiunea, aceea de a face lumea deschisă” Mai devreme, în aprilie 2009, Zuckerberg i-a cerut sfatul fostului director financiar CFO al Netscape, Peter Currie, cu privire la strategiile financiare pentru Facebook. La 21 iulie 2010, Zuckerberg a raportat că rețeaua de solializare a atins pragul de 500 de milioane de utilizatori. Atunci când a fost întrebat dacă Facebook poate câștiga mai mult venit din publicitate ca urmare a dezvoltării sale fenomenale, acest a explicat: „Cred că da… Dacă luăm în considerare cât din pagina noastră este ocupată de publicitate comparativ cu pagina de căutare convențională. Media pentru noi este o idee puțin de 10 procente din pagini, iar media pentru căutare este de aproximativ 20 de procente ocupate de publicitate… Acesta este cel mai simplu lucru pe care îl putem face. Dar noi nu suntem așa. Facem suficienți bani. Bine, vreau să spun că ținem lucrurile în mișcare; ne dezvoltăm în ritmul pe care ni-l dorim”.

În 2010, Steve Levy, care în 1984 a scris cartea Hackers: Heroes of the Computer Revolution, a scris că Zuckerberg „sigur se consideră un hacker”. Zuckerberg a afirmat că „este bine să strici lucruri […] pentru a le face mai bune”. Facebook a instituit „hackathons” (maratoane de hacking), organizate la fiecare șase până la opt săptămâni, în cadrul cărora participanții aveau la dispoziție o noapte pentru a crea și finaliza un proiect. Compania furniza muzică, mâncare și bere pentru participanți, iar la aceste evenimente participau în mod regulat mulți dintre membrii personalului Facebook, inclusiv Zuckerberg. „Ideea este faptul că poți crea ceva foarte bun într-o noapte”, i-a spus Zuckrberg lui Levy. „Și asta este personalitatea Facebook în prezent… Este, cu siguranță, o parte definitorie a personalității mele”.

Revista Vanity Fair l-a numit pe Zuckerberg numărul 1 în lista sa din 2010 Top 100 „cele mai influente persoane din Epoca Informațională”. Zuckerberg a ocupat locul 23 în lista Vanity Fair 100 din 2009. În 2010, Zuckerberg a ocupat locul 16 în sondajul anual al New Statesman privind cele 50 cele mai influente persoane din lume.

Într-un interviu din 2011 de la PBS, la puțin timp după decesul lui Steve Jobs, Zuckerberg a spus că Jobs îl sfătuise cu privire la modul în care poate crea o echipă de gestionare a Facebook care „să fie la fel de axată pe crearea de lucruri bune și de o calitate înaltă, ca și tine”.

La 1 octombrie 2012, Zuckerberg l-a vizitat pe prim-ministrul rus Dmitry Medvedev la Moscova pentru a stimula inovația în domeniul rețelelor de socializare din Rusia și pentru a stimula poziția Facebook pe piața din Rusia. Ministrul comunicațiilor din Rusia a postat un mesaj de Twitter prin care afirma că prim-ministrul Dmitry Medvedev îl sfătuia pe fondatorul uriașei rețele de socializare să renunțe la planurile sale de a ademeni programatori ruși și să ia în considerare, în schimb, deschiderea unui centru de cercetare la Moscova. În 2012, Facebook avea aproximativ 9 milioane de utilizatori în Rusia, în timp ce clona națională VK avea în jur de 34 de milioane. Rebecca Van Dyck, șefa departamentului de marketing pentru consumatori al Facebook, a afirmat că 85 de milioane de utilizatori americani de Facebook au fost expuși la prima zi din Campania promoțională națională din 6 aprilie 2013.

La 19 august 2013, The Washington Post a raportat că profilul de Facebook al lui Zuckerberg a fost spart de un dezvoltator de web șomer.

La conferința TechCrunch Disrupt din 2013, organizată în septembrie, Zuckerberg a afirmat că depune eforturi pentru a înregistra cele 5 miliarde de oameni care nu erau conectați la Internet la momentul conferinței pe Facebook. Zuckerberg a explicat apoi că această activitate este în strânsă legătură cu proiectul Internet.org, în timp ce Facebook, cu susținerea altor companii din domeniul tehnologiei, are ca scop creșterea numărului de persoane conectate la Internet.

Zuckerberg a fost vorbitorul principal la 2014 Mobile World Congress (MWC – Congresul Mondial Mobile/GSMA) organizat la Barcelona, Spania în martie 2014 și la care au participat 75.000 de delegați. Diferite surse media au subliniat legătura dintre faptul că Facebook se concentrează asupra tehnologiei mobile și discursului lui Zuckerberg, care susține că dispozitivele mobile reprezintă viitorul companiei. Discursul lui Zuckerberg se extinde asupra scopului pe care l-a menționat la conferința TechCrunch din septembrie 2013, respectiv acela că depune eforturi pentru a extinde accesul la Internet în țările în curs de dezvoltare.

Împreună cu alți actori americani din domeniul tehnologie, ca Jeff Bezos și Tim Cook, Zuckerberg a găzduit vizita politicianului Lu Wei, cunoscut ca „Țarul Internetului” pentru influența pe care o are asupra implementării politicii online din China, la sediul Facebook, la data de 8 decembrie 2014. Întâlnirea a avut loc după ce Zuckerberg a participat la sesiunea Q&A (întrebări și răspunsuri) de la Universitatea Tsinghua din Beijing, China, la 23 octombrie 2014, unde a încercat să poarte o conversație în chineză mandarină; deși rețeaua de socializare Facebook este interzisă în China, Zuckerberg este respectat în rândul oamenilor și a fost prezent la universitate pentru ajuta la stimularea sectorului antreprenorial înfloritor al țării.

Zuckerberg a gestionat întrebările în timpul unei ședințe Q&A în direct organizată la sediul companiei din Menlo Park, la 11 decembrie 2014. Fondatorul și directorul executiv a explicat că el nu consideră că Facebook este o pierdere de vreme, deoarece facilitează angajamentul social și a participat la sesiunea publică astfel încât să poată „învăța cum să servească mai bine comunitatea”.

Zuckerberg primește un salariu de un dolar ca director executiv al Facebook. În iunie 2016, Business Insider l-a numit pe Zuckerberg una dintre persoanele din „Topul 10 al Vizionarilor de afaceri care aduc valoare lumii”, împreună cu Elon Musk și Sal Khan, datorită faptului că el și soția sa au „promis să doneze 99% din averea lor – ceea ce se estimează la 55,0 miliarde de dolari”.

În ianuarie 2019, Zuckerberg a realizat un plan pentru a integra un sistem criptat end-to-end (de la cap la cap) pentru trei platforme importante de socializare, inclusiv Facebook, Instagram și WhatsApp. La 14 august 2020, Facebook a integrat sistemele de mesagerie pentru Instagram și Messensger atât pentru dispozitivele iOS, cât și pentru cele Android. Actualizarea a încurajat comunicarea încrucișată dintre utilizatorii de Instagram și Facebook.

Wirehog

La o lună după ce Zuckerberg a lansat Facebook în februarie 2004, s-a lansat i2hub, un alt serviciu doar în cadrul campusului, creat de Wayne Chang. i2hub s-a concentrat asupra partajării de fișiere peer-to-peer (de la persoană la persoană). La acel moment, atât i2hub cât și Facebook, se bucurau de atenția presei, iar numărul lor de utilizatori creștea rapid, precum și succesul lor publicitar. În august 2004, Zuckerberg, Andrew McCollum, Adam D’Angelo și Sean Parker au lansat un serviciu competitiv de tip peer-to-peer pentru distribuirea fișierelor denumit Wirehog, un înaintaș al aplicațiilor Facebook Platform.

Platform, Beacon și Connect

La 24 mai 2007, Zuckerberg a anunțat Facebook Platform (Platforma Facebook), o platformă de dezvoltare pe care programatorii să creeze aplicații sociale în cadrul Facebook. În câteva săptămâni, se creaseră multe aplicații, iar unele dintre ele aveau milioane de utilizatori. Crescuse la mai bine de 800.000 de dezvoltatori la nivel global care construiau aplicații pentru Facebook Platform.

La 6 noiembrie 2007, Zuckerberg a anunțat Beacon, un sistem de publicitate socială care le permitea oamenilor să împărtășească informații cu prietenii lor de pe Facebook pe baza activităților de navigare de pe alte site-uri. De exemplu, vânzătorii eBay își puteau informa automat prietenii cu privire la ce au de vânzare prin intermediul news feed (flux de știri) odată cu listarea articolelor de vânzare. Programul a fost criticat din cauza unor preocupări legate de confidențialitate din partea unor grupuri de utilizatori și din partea unor utilizatori individuali. Zuckerberg și Facebook nu au putut oferi rapid răspunsuri la preocupările respective și, la 5 decembrie 2007, Zuckerberg a scris o postare pe blog prin care își asuma responsabilitatea pentru preocupările privind Beacon și a oferit un mod facil prin care utilizatorii să poată renunța la serviciu.

În 2007, Zuckerberg a fost adăugat pe lista MIT Technology Review TR35 ca unul dintre top 35 inovatori din lume cu vârsta sub 35 de ani. La 23 iulie 2008, Zuckerberg a anunțat Facebook Connect, o versiune a Facebook Platform pentru utilizatori.

Internet.org

Zuckerberg a lansat proiectul Internet.org într-o postare publică la finalul lunii august 2013. El a explicat că principalul scop al inițiativei este acela de a furniza acces la internet celor cinci miliarde de persoane care nu sunt conectate la data lansării. Conform Zuckerberg, Internet.org va crea și noi locuri de muncă și va deschide noi piețe utilizând o strategie pe trei nivele. A afirmat în postarea sa: „Economia globală trece printr-o tranziție majoră în prezent. Economia bazată pe cunoaștere este viitorul. Prin conectarea tuturor, nu numai că vom îmbunătăți viețile a miliarde de persoane, dar le vom îmbunătăți și pe ale noastre, deoarece beneficiem în urma ideilor și productivității cu care contribuie în lume. A da tuturor șansa de a se conecta reprezintă fundamentul pentru activarea economiei bazate pe cunoaștere. Nu este singurul lucru pe care trebuie să îl facem, dar este un pas fundamental și necesar”.

Internet.org a întâmpinat opoziție semnificativă în India, unde activiștii au afirmat că Internetul său limitat era contra ideii de neutralitate a Internetului; Zuckerberg a spus că Internetul limitat este mai bine decât Internetul absent total. Internet.org a fost închis în India în februarie 2016. Zuckerberg s-a întâlnit ulterior cu Narendra Modi, Satya Nadella și Sundar Pichai în zona golfului San Francisco pentru a discuta cum pot stabili în mod eficient acces la Internet la un preț accesibil în țările mai puțin dezvoltate. Și-a schimbat și poza de profil pe Facebook pentru a-și exprima susținerea față de Digital India pentru a ajuta comunitățile rurale să rămână conectate la Internet.

Controverse legale

Procesele ConnectU

Studenții de la Harvard Cameron Winklevoss, Tyler Winklevoss și Divya Narendra l-au acuzat pe Zuckerberg că i-a făcut în mod intenționat să creadă că îi va ajuta să realizeze o rețea de socializare denumită HarvardConnect.com (denumită ulterior ConnectU). L-au dat în judecată în anul 2004; dosarul a fost respins pe baza unui detaliu tehnic la data de 28 martie 2007. A fost redepus la puțin timp după la tribunalul federal din Boston. Facebook a intentat și ea un proces cu privire la Social Butterfly, un proiect creat de The Winklevoss Chang group, un presupus parteneriat între ConnectU și i2hub. La 25 iunie 2008, dosarul a fost soluționat și Facebook a fost de acord să transfere 1,2 milioane de acțiuni comune și să plătească 20 de milioane de dolari numerar.

În noiembrie 2007, s-au postat documente juridice confidențiale pe site-ul 02138, o revistă destinată studenților de la Harvard. Acest documente includeau codul numeric personal al lui Zuckerberg, adresa domiciliului părinților săi și adresa prietenei sale. Facebook a solicitat ștergerea acelor documente; judecătorul a dat o decizie în favoarea 02138.

Procesul Saverin

Un proces intentat de Eduardo Saverin împotriva Facebook și Zuckerberg a fost soluționat în afara tribunalului. Deși condițiile soluționării au rămas confidențiale, compania a confirmat titlul lui Saverin de co-fondator al Facebook. Saverin a semnat un contract de confidențialitate după soluționare.

Ancheta penală pakistaneză

În iunie 2010, procurorul general adjunct pakistanez Muhammad Azhar Sidiqque a inițiat o anchetă penală împotriva lui Zuckerberg și co-fondatorilor Facebook Dustin Moskovitz și Chris Hughes după ce Facebook a găzduit un concurs „Desenați-l pe Muhammad”. Ancheta a numit-o pe femeia anonimă din Germania care a creat concursul. Sidiqque a solicitat poliției țării să contacteze Interpol pentru a-i aresta pe Zuckerberg și ceilalți trei pentru blasfemie. La 19 mai 2010, site-ul Facebook a fost blocat temporar în Pakistan până la finalul lunii mai când Facebook a îndepărtat concursul de pe site. Sidiqque a solicitat și reprezentatului său la ONU să discute această problemă la Adunarea Generală a Națiunilor Unite.

Paul Ceglia

În iunie 2010, Paul Ceglia, proprietarul unei companii de combustibil sub formă de peleți din lemn din Allegany County, în nordul statului New York, a intentat un proces împotriva lui Zuckerberg, pretinzând 84 la sută din Facebook și solicitând daune monetare. Conform Ceglia, el și Zuckerberg au semnat un contract la 28 aprilie 2003, conform căruia o taxă inițială de 1000 de dolari îi oferea lui Ceglia 50% din veniturile site-ului, precum și o dobândă adițională de 1% din afacere per zi după data de 1 ianuarie 2004, până la finalizarea site-ului. Zuckerberg dezvolta alte proiecte la momentul respectiv, printre care era și Facemash, predecesorul Facebook, dar nu a înregistrat niciun domeniu cu numele thefacebook.com până la 1 ianuarie 2004. Administrația Facebook a respins procesul ca fiind „complet frivol”. Purtătorul de cuvânt al Facebook, Barry Schnitt, a spus unui reporter că avocatul lui Ceglia a solicitat fără succes o soluționare în afara tribunalului.

La 26 octombrie 2012, autoritățile federale le-au arestat pe Ceglia, acuzându-l de frauda poștală și bancară și de „falsificarea, distrugerea și fabricarea de dovezi într-o schemă de a deposeda fondatorul Facebook de miliarde de dolari”. Ceglia este acuzat de fabricarea unor e-mail-uri astfel încât să pară că el și Zuckerberg ar fi discutat detaliile despre o versiune timpurie a Facebook, deși, după examinarea e-mail-urilor, anchetatorii au constatat că nu se menționa nimic de Facebook în ele. Unele firme de avocatură s-au retras din caz înainte de a fi inițiat procesul, iar altele după arestarea lui Ceglia.

Atacurile teroriste palestiniene

La 2 iulie 2016, ministrul de cabinet israelian Gilad Erdan l-a acuzat pe Zuckerberg că ar avea o parte din responsabilitate pentru atacurile mortale ale palestinienilor asupra israelienilor. Conform lui, rețeaua de socializare nu făcea suficiente lucruri pentru a interzice postări pe platforma sa care incită la violență împotriva israelienilor. „Sângele anumitor victime este pe mâinile lui Zuckerberg”, a afirmat Erdan.

Drept de proprietate în Hawaii

În ianuarie 2017, Zuckerberg a intentat opt procese „de stabilire a dreptului de proprietate și de partajare” împotriva a sute de cetățeni nativi ai Hawaii pentru a cumpăra mici porțiuni de teren pe care le dețineau aceștia. Acest teren este cuprins în 700 de acri de teren pe insula Kauai pe care Zuckerberg a cumpărat-o în 2014. Atunci când a aflat că legislația privind dreptul de proprietate din Hawaii diferă de legislația din celelalte 49 de state, el a renunțat la procese.

Mărturie în fața congresului Statelor Unite

La 10 și 11 aprilie 2018, Zuckerberg a început să dea declarații în fața Comitetului Senatului Statelor Unite pentru Comerț, Știință și Transport cu privire la utilizarea datelor cu caracter personal de către Facebook în relație cu furtul de date Facebook-Cambridge Analytica. El a numit întreaga poveste o încălcare a încrederii dintre Aleksandr Kogan, Cambridge Analytica și Facebook. Zuckerberg a refuzat solicitările de a se prezenta să ofere dovezi în acest sens în fața comitetului Parlamentar al Regatului Unit.

Breakthrough Starshot

Zuckerberg a co-fondat și este membru al consiliului de administrație al proiectului de dezvoltare de aeronave spațiale de tip velă solarăBreakthrough Starshot.

Descrieri în media

The Social Network

Un film bazat pe Zuckerberg și pe anii fondării Facebook-ului denumit The Social Network a fost lansat la 1 octombrie 2010, cu Jesse Eisenberg în rolul lui Zuckerberg. După ce i s-a spus lui Zuckerberg despre film, el a răspuns „Îmi doresc ca nimeni să nu fi făcut un film despre mine cât timp sunt încă în viață”. Totodată, după ce manuscrisul filmului a ajuns pe internet și părea că filmul nu îl va prezenta pe Zuckerberg într-o lumină complet pozitivă, el a declarat că vrea să se stabilească drept „cel bun”. Filmul este bazat pe cartea The Accidental Billionaires scrisă de Ben Mezrich, pe care publicistul cărții a descris-o ca fiind „o distracție copioasă” în loc de reportaj. Scenaristul filmului, Aaron Sorkin, a spus revistei New York, „Nu vreau ca fidelitatea mea să fie adevărul; vreau să fie o poveste”, adăugând „Care este treaba cu acuratețea doar de dragul acurateței? Nu putem să punem adevărul în rolul inamicului binelui?”

La câștigarea Premiului Golden Globe pentru cea mai bună imagine la data de 14 ianuarie 2011, producătorul Scott Rudin a mulțumit Facebook și Zuckerberg „pentru voința sa de a ne permite să îi utilizăm viața și munca drept o metaforă prin care să spunem o poveste despre comunicare și modul în care ne raportăm unii la alții”. Sorkin, care a câștigat premiul pentru Cel mai bun scenariu, a retras câteva din impresiile furnizate în scenariul său: „Voiam să îi spun lui Mark Zuckerberg, dacă te uiți în seara aceasta, personajul lui Rooney Mara face o previziune la începutul filmului. Se înșela. Ai devenit un antreprenor grozav, un vizionar și un altruist incredibil”.

La 29 ianuarie 2011, Zuckerberg a fost invitat surpriză la Saturday Night Live, găzduit de Jesse Eisenberg. Ambii au afirmat că era prima dată când se întâlneau. Eisenberg l-a întrebat pe Zuckerberg, care criticase modul în care fusese prezentat în film, ce părere are despre film. Zuckerberg a afirmat „A fost interesant”. Într-un interviu ulterior cu privire la întâlnirea lor, Eisenberg a explicat că „avea emoții să îl cunoască, pentru că petrecusem deja un an și jumătate gândindu-mă la el…” A adăugat, „Mark a fost foarte binevoitor cu privire la ceva ceea ce este cu adevărat incomod… Faptul că el ar participa la SNL și ar face haz de situație este atât de drăguț și generos din partea lui. Este cea mai bună metodă de a gestiona ceva ce, consider eu, poate fi foarte incomod”.

Precizie disputată

Jeff Jarvis, autorul cărții Public Parts, l-a intervievat pe Zuckerberg și consideră că Sorkin a inventat prea mult din poveste. A afirmat că „De acest lucru este acuzat internetul, de inventarea lucrurilor, de nepăsare față de fapte”.

Conform David Kirkpatrick, fostul editor tehnologic la revista Fortune și autor al cărții The Facebook Effect: The Inside Story of the Company That Is Connecting the World, (2011), „filmul este numai 40% adevărat… nu este meschin și sarcastic într-un mod crud, așa cum este jucat Zuckerberg în film”. Spune că „multe din incidentele faptice sunt precise, dar multe sunt distorsionate și impresia generală este falsă” și conchide că, în principal, „motivațiile sale au fost acelea de a încerca să găsească o nouă metodă de împărtășire a informațiilor pe Internet”.

Deși filmul a prezentat crearea Facebook de către Zuckerberg pentru a-și eleva statutul după ce nu fusese acceptat în niciun club final de elită de Harvard, Zuckerberg a afirmat că nu avea niciun interes în a se alătura cluburilor. Kirkpatrick a fost de acord că impresia pe care o dă filmul este „falsă”. Karel Baloun, un fost inginer cu experiență de la Facebook, a menționat faptul că „imaginea lui Zuckerberg de tocilar inapt social este exagerată… Este ficțiune…” Concomitent, a respins ideea filmului conform căreia el „ar trăda voluntar un prieten”.

Alte descrieri

Zuckerberg s-a jucat pe sine într-un episod din The Simpsons intitulat „Loan-a Lisa”, care a fost difuzat pe 3 octombrie 2010. În episod, Lisa Simpson și prietenul ei Nelson îl întâlnesc pe Zuckerberg la o convenție a antreprenorilor. Zuckerberg îi spune lui Lisa că nu trebuie să termine facultatea pentru a avea un succes uriaș, făcând referire la Bill Gates și Richard Branson.

La 9 octombrie 2010, Saturday Night Live a satirizat Facebook și pe Zuckerberg. Andy Samberg l-a interpretat pe Zuckerberg. S-a raportat că adevăratul Zuckerberg a fost amuzat: „Mi s-a părut amuzant”.

Stephen Colbert i-a oferit „Medal of Fear (Medalia Fricii)” lui Zuckerberg la Rally to Restore Sanity and/or Fear la 30 octombrie 2010, „deoarece pune preț pe confidențialitatea sa mult mai mult decât pe a voastră”.

Zuckerberg apare în punctul culminant al filmului documentar Terms and Conditions May Apply.

Zuckerberg a fost parodiat într-un episod South Park „Franchise Prequel”.

La 7 decembrie 2018, Epic Rap Battles of History a lansat o bătălie rap între Zuckerberg și Elon Musk.

Filantropie și Inițiativa Chan Zuckerberg

În anul 2010, Zuckerberg a donat o sumă nedivulgată către Diaspora, un server web personal de tip open-source care implementează un serviciu de socializare distribuit. L-a numit o „idee grozavă”.

Zuckerberg a fondat Start-up: Education Foundation. La 22 septembrie 2010, s-a raportat că Zuckerberg a donat 100 de milioane de dolari către Newark Public Schools, sistemul de școli publice din Newark, New Jersey. Criticii au subliniat faptul că donația a fost realizată în apropierea lansării The Social Network, care a prezentat un portret oarecum negativ al lui Zuckerberg. Zuckerberg răspunde la critici, afirmând „Lucrul cu privire la care am fost cel mai sensibil în ceea ce privește lansarea filmului a fost faptul că nu voiam ca filmul The Social Network să fie combinat cu proiectul Newark. Mă gândeam să fac acest lucru anonim, astfel încât aceste două lucruri să poată fi separate”. Primarul din Newark Cory Booker a afirmat că el și guvernatorul New Jersey Chris Christie au fost nevoiți să convingă echipa lui Zuckerberg să nu facă donația anonim. Majoritatea banilor au fost risipiți, conform jurnalistului Dale Russakoff.

La 9 decembrie 2010, Zuckerberg, Bill Gates și investitorul Warren Buffet au semnat „The Giving Pledge (Promisiunea de a da)”, în care promit să doneze jumătate din averea lor pe parcursul timpului și au invitat alți oameni bogați să doneze 50 la sută sau mai mult din averea lor către carități.

În decembrie 2012, Zuckerberg și soția sa Priscilla Chan au anunțat că, de-a lungul vieții lor, vor dona majoritatea averii lor către „avansarea potențialului uman și promovării egalității” în spiritul The Giving Pledge.

La 19 decembrie 2013, Zuckerberg a anunțat că va face o donație de 18 milioane de acțiuni Facebook către Silicon Valley Community Foundation, care urma să fie realizată la finalul lunii – pe baza valorii Facebook de la acel moment, acțiunile aveau o valoare totală de 990 de milioane de dolari. La 31 decembrie 2013, donația a fost recunoscută drept cea mai mare donație caritabilă înregistrată public în anul 2013. The Chronicle of Philanthropy i-a plasat pe Zuckerberg și soția sa în vârful listei anuale a revistei, a celor 50 cei mai generoși americani din 2013, donând aproape 1 miliard de dolari unei carități.

În octombrie 2014, Zuckerberg și soția sa Priscilla Chan au donat 25 de milioane de dolari americani pentru a combate boala cauzată de virusul Ebola, mai precis epidemia cu virusul Ebola vest-african.

La 1 decembrie 2015, Zuckerberg și Chan au promis să transfere 99% din acțiunile Facebook, care valorau atunci 45 de miliarde de dolari, către Chan Zuckerberg Initiative, noua lor organizație care se va concentra asupra sănătății și educației. Fondurile nu aveau să fie transferate imediat, ci în decursul vieții lor. În loc de a forma o corporație caritabilă pentru a dona valoarea acțiunilor, așa cum procedaseră Bill Gates, Warren Buffett, Larry Page, Sergey Brin și alți miliardari, Zuckerberg și Chan au ales să utilizeze structura unei companii cu răspundere limitată (LLC). Unii jurnaliști și academicieni au spus că Chan Zuckerberg Initiative realizează filantropo-capitalism.

În 2016, Chan Zuckerberg Initiative a dat 600 de milioane de dolari pentru a crea caritatea exceptată de impozite denumită Chan Zuckerberg Biohub, un spațiu de cercetare colaborativ din Districtul Mission Bay din San Francisco în apropierea Universității din California, San Francisco, cu intenția de a găzdui interacțiuni și colaborări între oamenii de știință de la UCSF, Universitatea din California, Berkeley și Universitatea Stanford. Proprietatea intelectuală generată va fi deținută în mod comun de Biohub și instituția mamă a celui care face descoperirea. Spre deosebire de fundațiile ca Bill and Melinda Gates Foundation care fac publice toate cercetările finanțate oferind acces nelimitat și posibilitatea de reutilizare de către publicul larg, Biohub își păstrează dreptul de a comercializa orice cercetări pe care le finanțează. Investitorii vor avea opțiunea de a-și face descoperirile open-source (sursă deschisă), cu permisiunea Biohub.

În contextul pandemiei de COVID-19, Zuckerberg a donat 25 de milioane de dolari către un accelerator susținut de Bill and Melinda Gates Foundation care cercetează tratamente împotriva bolii. El a anunțat și 25 de milioane sub formă de granturi în sprijinul jurnalismului local care a fost afectat de pandemie și 75 de milioane de dolari în achiziții publicitare în ziarele locale efectuate de Facebook, Inc., în care Facebook urmează să se comercializeze pe sine.

Politică

În 2002, Zuckerberg s-a înregistrat la vot în Westchester County, New York, unde crescuse, dar nu a votat până în noiembrie 2008. Purtătorul de cuvânt al Santa Clara County Registrar of Voters (Registratorul votanților din Santa Clara County), Elma Rosas, a declarat către Bloomberg că Zuckerberg este pe listele votanților „fără preferință” și că a votat în cel puțin două din cele trei alegeri generale trecute, din anii 2008 și 2012.

Zuckerberg nu și-a dezvăluit niciodată opiniile politice: unele ziare îl consideră conservator, în timp ce altele îl consideră liberal.

La 13 februarie 2013, Zuckerberg a găzduit primul său eveniment caritabil pentru guvernatorul New Jersey Chris Christie. Interesul lui Zuckerberg cu această ocazie a fost reforma educației, iar eforturile pentru reforma educației ale lui Christie se concentrau asupra sindicatelor profesorilor și extinderii școlilor alternative. Mai târziu în același an, Zuckerberg a găzduit o campanie caritabilă pentru primarul Newark Cory Booker, care candida la alegerile speciale ale senatului din New Jersey 2013. În septembrie 2010, cu susținerea guvernatorului Chris Christie, Booker a obținut o donație în valoare de 100 de milioane de dolari de la Zuckerberg pentru Newark Public Schools. În decembrie 2012, Zuckerberg a donat 18 milioane de acțiuni către Silicon Valley Community Foundation, o organizație comunitară care include educația în lista zonelor de granturi.

La 11 aprilie 2013, Zuckerberg a lansat un grup de lobby 501(c)(4) denumit FWD.us. Fondatorii și contribuitorii grupului au fost în principal antreprenori și investitori din Silicon Valley, iar președintele său a fost Joe Green, un prieten apropiat al lui Zuckerberg. Scopurile grupului includ reforma imigrării, îmbunătățirea stării educației din Statele Unite și permiterea mai multor inovații tehnologice care sunt în beneficiul public, dar grupul a fost criticat și pentru finanțarea reclamelor care susțineau o varietate de inițiative legate de exploatările de gaze, inclusiv forarea în Arctic National Wildlife Refuge și conducta Keystone XL. În 2013, numeroase grupuri liberale și progresive, ca The League of Conservation Voters, MoveOn.org, the Sierra Club, Democracy for America, CREDO, Daily Kos, 350.org și Presente and Progressives United au convenit fie să își retragă achizițiile de reclame de pe Facebook sau să nu mai cumpere reclame pe Facebook timp de cel puțin două săptămâni ca protest împotriva reclamelor lui Zuckerberg finanțate de către FWD.us care susțineau forarea pentru petrol și conducta Keystone XL și împotriva Obamacare în rândul senatorilor republicani din Statele Unite care susțineau reforma imigrației.

Un raport media din 20 iunie 2013 indica faptul că Zuckerberg implica în mod activ utilizatori de pe Facebook pe profilul său după publicarea online a videoclipului FWD.us. Ca răspuns la o alegație conform căreia organizația FWD.us este „doar despre tehnologie care dorește să angajeze mai mulți oameni”, antreprenorul din domeniul Internetului a afirmat: „Problema pe care încercăm să o adresăm este asigurarea traiului celor 11 milioane de persoane fără acte în regulă în această țară și că persoanele în situații similare în viitor vor fi tratate corect”.

În iunie 2013, Zuckerberg s-a alăturat angajaților Facebook în cadrul unei activități de emitere de acțiuni către public ca parte a paradei anuale San Francisco Lesbian, Gay, Bisexual, and Transgender Pride Celebration. Compania a participat prima dată la eveniment în anul 2011 cu 70 de angajați, iar numărul său a crescut la 700 în cazul marșului din 2013. Parada pentru mândrie din 2013 a avut o semnificație specială, deoarece a urmat deciziei Curții Supreme a SUA care a declarat Legea Apărării Căsătoriei (Defense of Marriage Act) (DOMA) neconstuțională.

Atunci când a fost întrebat de scandalul PRISM din mijlocul anului 2013 de la conferința TechCrunch Disrupt din septembrie 2013, Zuckerberg a afirmat că guvernul SUA „a dat-o în bară”. A continuat să explice faptul că guvernul a acționat prost cu privire la protejarea libertăților cetățenilor săi, economiei și companiilor.

Zuckerberg a postat o declarație pe pagina sa de Facebook pe 9 decembrie 2015, care afirma că dorește ca „vocea mea să fie adăugată în rândul susținătorilor musulmanilor din comunitatea noastră și din lume” ca răspuns la consecințele atacurilor din Paris din noiembrie 2015 și atacul din San Bernadino din 2015. Declarația afirma și că musulmanii sunt „mereu bineveniți” pe Facebook și că poziția sa a fost un rezultat al faptului că „fiind evreu, părinții mei m-au învățat că trebuie să mă împotrivesc atacurilor asupra tuturor comunităților”.

La 24 februarie 2016, Zuckerberg a trimis un memo intern la nivelul companiei către toți angajații prin care critica angajații care au tăiat frazele scrise de mână „Black Lives Matter” de pe pereții companiei și au scris în locul lor „Toate viețile contează (All Lives Matter)”. Facebook le permite angajaților să scrie liber gânduri și fraze pe pereții companiei. Memo-ul a fost făcut public apoi de câțiva angajați. Având în vedere că Zuckerberg a condamnat această practică în cadrul altor întâlniri de companii și alte solicitări similare au fost emise de alți lideri din Facebook, Zuckerberg a scris în memo că el consideră această practică nu doar lipsită de respect, ci și „răuvoitoare”. Conform memo-ului lui Zuckerberg, „Black Lives Matter nu înseamnă că alte vieți nu contează – pur și simplu solicită ca societatea afro-americană să obțină dreptatea pe care o merită”. Acest memo a subliniat și faptul că tăierea unei afirmații în sine „înseamnă amuțirea discursului sau că discursul acelei persoane este mai puțin important decât cel al unei alte persoane”. Zuckerberg a afirmat în memo că va iniția anchete în ceea ce privește aceste incidente. Daily News din New York a intervievat angajații Facebook care au comentat în mod anonim că „Zuckerberg chiar este furios în ceea ce privește incidentul și faptul că Zuckerberg a dat dovadă de o înțelegere clară a motivului pentru care trebuie să existe fraza «Black Lives Matter», precum și motivul pentru care scrierea peste aceasta este o formă de hărțuire și ștergere, a încurajat personalul”.

În ianuarie 2017, Zuckerberg a criticat ordinul executiv al lui Donald Trump referitor la limitarea majoră a numărului de imigranți și refugiați din unele țări.
Zuckerberg a fondat o inițiativă de referendum la nivel de stat pentru alegerile generale din 2020 care ar crește impozitele prin alterarea Propunerii 13 din California privind necesitarea unei evaluări fiscale a proprietăților comerciale și industriale din stat la cota de piață.

Viața personală

Crescut ca evreu, Zuckerberg s-a identificat la un moment dat ca ateu, dar nu și-a mai reafirmat opiniile de atunci. În 2016, el a afirmat: „Am fost crescut ca evreu, iar apoi am trecut printr-o perioadă în care mi-am pus întrebări despre orice, iar acum consider că religia este foarte importantă”.

Și-a cunoscut atunci viitoarea soție, colegă cu el la Harvard, Priscilla Chan, la o petrecere a unei frății din al doilea an de facultate. Au început să aibă întâlniri în 2003.

În septembrie 2010, Zuckerberg a invitat-o pe Chan, care era deja studentă la medicină la Universitatea din California, San Francisco, să se mute împreună cu el în casa sa închiriată din Palo Alto. A studiat Mandarină pregătindu-se pentru vizita lor în China din decembrie 2010. La 19 mai 2012, s-au căsătorit în grădina sa sărbătorind simultan faptul că ea terminase facultatea de medicină. La 31 iulie 2015, Zuckerberg a anunțat că el și soția lui așteaptă o fetiță și a divulgat faptul că Chan avusese trei avorturi spontane înainte. La 1 decembrie, Zuckerberg a anunțat faptul că s-a născut fiica sa, Maxima Chan Zuckerberg. Cuplul a anunțat în videoclipul lor realizat cu ocazia Noului An Chinezesc faptul că numele chinezesc oficial al lui Maxima este Chen Mingyu (Chineză: 陈明宇). Cea de-a doua fiica a lor, August, s-a născut în august 2017. Câinele lor de rasă Puli, Beast, are peste două milioane de urmăritori pe Facebook.

În 2017, a cumpărat 700 de acri de teren pe insula Kauai, Hawaii pentru suma de peste 100 milioane de dolari utilizând o tactică legală controversată care îi convinge pe proprietarii de teren nedezvoltat să vândă respectivul teren la licitații publice.

Konrad Zuse

No comments
featured image

Konrad Zuse (22 iunie 1910 – 18 decembrie 1995) a fost un inginer civil, pionier în informatică, inventator și om de afaceri german. Cea mai mare realizare a sa a fost primul calculator programabil din lume; calculatorul controlat prin program, complet-Turing Z3 a devenit operațional în luna mai 1941. Mulțumită acestei mașinării și predecesorilor săi, Zuse a fost privit adesea ca inventatorul calculatorului modern.

Zuse a rămas în istorie pentru mașina de calcul S2, considerată a fi primul calculator controlat de proces. În 1941, a fondat una dintre cele mai timpurii afaceri de calculatoare, producând Z4, care a devenit primul calculator comercial din lume. Din 1943 până 1945, el a proiectat primul limbaj de programare de nivel înalt, Plankalkül. În 1969, Zuse a sugerat conceptul unui univers bazat pe calcule în cartea sa Rechnender Raum (Calcularea Spațiului).

Majoritatea lucrărilor sale timpurii au fost finanțate de către familia sa și din comerț dar, după anul 1939, a primit resurse de la guvernul german nazist. Din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, Zuse a lucrat în mare parte neobservat în Regatul Unit și Statele Unite. Prima influență documentată a activității sale asupra unei companii americane a fost interesul dat de IBM patentelor lui în 1946.

Copilărie și educație

Konrad Zuse s-a născut la Berlin la 22 iunie 1910. În 1912, familia sa s-a mutat în East Prussian Braunsberg (Braunsberg, actualul Braniewo din Polonia), unde tatăl său a fost funcționar la poștă. Zuse a mers la Collegium Hosianum din Braunsburg și în 1923 familia s-a mutat în Hoyerswerda unde a promovat examenul Abitur în 1928, ceea ce îi permitea să intre la universitate.

S-a înscris la Technische Hochschule din Berlin (în prezent, Universitatea Tehnică din Berlin) și a studiat atât ingineria, cât și arhitectura, dar le-a considerat plictisitoare pe amândouă. Zuse a studiat apoi inginerie civilă, absolvind în 1935.

Carieră

După absolvire, Zuse a lucrat la Ford Motor Company utilizându-și talentele artistice pentru proiectarea reclamelor. A început ca inginer proiectant la fabrica de aeronave Henschel din Schönefeld, în apropierea Berlinului. Acest lucru a necesitat realizarea multor calcule de rutină, ceea ce lui i s-a părut absolut plictisitor, determinându-l să le facă la mașină.

Începând cu anul 1935, el a experimentat construirea unor calculatoare în apartamentul părinților săi de la Wrangelstraße 38, mutându-se cu ei în noul lor apartament de la Methfesselstraße 10, strada care ducea către Kreuzberg, Berlin. Lucrând din apartamentul părinților lui în 1936, a realizat prima sa încercare, Z1, un calculator mecanic binar de tip floating point cu o capacitate de programare limitată, citind instrucțiuni dintr-un film perforat de 35 mm.

În anul 1937, Zuse a depus două brevete care au anticipat arhitectura von Neumann. În 1938, a terminat Z1 care conținea aproape 30.000 de piese metalice și nu a funcționat niciodată bine din cauza preciziei mecanice insuficiente. La 30 ianuarie 1944, Z1 și planurile sale originale au fost distruse împreună cu apartamentul părinților săi și multe dintre clădirile vecine din cauza unui raid aerian englez lansat în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Zuse și-a desfășurat munca în mod absolut independent de orice alți informaticieni și matematicieni de prim rang din zilele sale. Între 1936 și 1945, a fost aproape de izolare intelectuală totală.

1939-1945

În 1939, Zuse a fost chemat pentru stagiu militar, timp în care a primit resursele necesare pentru a construi, în cele din urmă, Z2. În septembrie 1940, Zuse a prezentat Z2, care ocupa câteva camere din apartamentul părinților lui, în fața Deutsche Versuchsanstalt für Luftfahrt (DVL; respectiv, Institutul German de Cercetare pentru Aviație). Z2 a fost versiunea revizuită a Z1, utilizând relee de telefon.

În 1940, guvernul german a început să îl finanțeze pe Zuse și compania sa prin intermediul Aerodynamische Versuchsanstalt (AVA, Institutul de Cercetare Aerodinamică, predecesorul DLR), care a utilizat munca sa pentru producția de bombe de tip glide (stand-off). Zuse a construit mașinile de calcul S1 și S2, care erau dispozitive cu scop special ce calculau corecții aerodinamice către aripile bombelor zburătoare controlate prin radio. S2 dispunea de un convertor analog-la-digital integrat aflat sub control programat, făcându-l primul calculator controlat de proces.

În 1941, Zuse a înființat o companie, Zuse Apparatebau (Zuse Apparatus Construction), pentru a-și produce dispozitivele, închiriind un atelier în partea opusă Methfesselstraße 7 care se întindea până la strada Belle-Alliance Straße 29 (redenumit și schimbat în Mehringdamm 84 în 1947).

În 1941, a îmbunătățit dispozitivul de bază Z2 și a construit Z3. La 12 mai 1941, Zuse a prezentat publicului Z3, construit în atelierul său. Z3 era un calculator binar de 22-biți de tip floating point cu bucle de programabilitate, dar fără salturi condiționale, cu o memorie și o unitate de calcul pe bază de relee de telefon. Releele de telefon utilizate în dispozitivele sale au fost colectate în mare din stocuri considerate deșeuri. În ciuda absenței salturilor condiționale, Z3 a fost un calculator complet Turing. Cu toate acestea, sistemul Turing-complet nu a fost niciodată luat în considerare de către Zuse (care avea în gând aplicații practice) și a fost demonstrat abia în 1998 (vezi Istoria hardware-ului computațional).

Z3, primul calculator electromecanic complet operațional, a fost finanțat parțial de guvernul german – susținut de DVL care își doreau să își vadă calculele extinse automatizate. O cerere de finanțare guvernamentală, din partea colegului său Helmut Schreyer, care l-a ajutat pe Zuse să construiască prototipul Z3 în 1938, în scopul realizării unui succesor al lui Z3 a fost refuzată deoarece nu avea importanță strategică.

În 1937, Schreyer l-a sfătuit pe Zuse să utilizeze tuburi de vacuum ca elemente de comutare; în acel moment, Zuse a considerat-o a fi o idee nebună („Schnapsidee” în propriile sale cuvinte). Atelierul lui Zuse de pe Methfesselstraße 7 (cu Z3) a fost distrus într-un raid al Forțelor Aliate la finalul anului 1943, iar apartamentul părinților săi în care erau Z1 și Z2 a fost distrus la 30 ianuarie în următorul an, în timp ce succesorul Z4, pe care Zuse a început să îl construiască în 1942 în locația nouă din Industriehof de pe Oranienstraße 6, a rămas intact.

La 3 februarie 1945, bombardamentele aeriene au cauzat distrugeri devastatoare la Luisenstadt, zona din jurul Oranienstraße, inclusiv asupra caselor vecine. Acest eveniment a oprit complet cercetarea și dezvoltarea lui Zuse. Parțial finalizat, calculatorul Z4 bazat pe releu de telefon a fost împachetat și mutat din Berlin la 14 februarie, ajungând în Göttingen aproximativ două săptămâni mai târziu.

Aceste dispozitive au contribuit la rachetele ghidate ale lui Henschel Werke Hs 293 și Hs 294 dezvoltate de armata germană între anii 1941 și 1945, acestea fiind precursoarele rachetelor de croazieră moderne. Proiectul circuitului S1 a fost predecesorul Z11 al lui Zuse. Zuse considera că aceste dispozitive fuseseră capturate de trupele sovietice în 1945.

În timp ce lucra la calculatorul său Z4, Zuse a realizat că a programa un cod de mașină integrat era prea complicat. A început să lucreze la teza lui de doctorat, care conținea cercetare fundamentală cu mult avansată față de capacitățile vremii, mai ales primul limbaj de programare de nivel înalt, Plankalkül („Plan Calculus“) și, ca un program exemplu elaborat, primul motor de șah computerizat real.

1945-1995

După bombardarea din 1945 de la Luisenstadt, a zburat de la Berlin la Allgäu. În privarea extremă din Germania postbelică, Zuse nu a fost capabil să realizeze calculatoare. În 1947, conform memoriilor pionierului german în calculatoare Heinz Billing de la Institutul de Fizică Max Planck, a avut loc o întâlnire între Alan Turing și Konrad Zuse la Göttingen. Întâlnirea a avut loc sub forma unui colocviu. Participanții au fost Womersley, Turing, Porter din Anglia și câțiva cercetători germani ca Zuse, Walther și Billing. (Pentru mai multe detalii, consultați Herbert Brunderer, Konrad Zuse und die Schweiz).

Zuse și-a reluat munca asupra Z4 abia în 1949. Urma să își prezinte calculatorul matematicianului Eduard Stiefel de la Institutul Elevețian Federal de Tehnologie din Zurich (Eidgenössische Technische Hochschule (ETH) Zürich), care a comandat mai apoi unul în 1950. În noiembrie 1949, a fost fondată Zuse KG și calculatorul Z4 a fost livrat către ETH Zurich în iulie 1950, care s-a dovedit a fi foarte fiabil.

Deoarece nu a mai putut continua dezvoltarea de hardware, el a continuat să lucreze la Plankalkül, publicând în final și câteva fragmente scurte din teza sa în anul 1948 și anul 1959; lucrarea, în integralitatea sa, nu a fost publicată până în anul 1972. Teza de doctorat a fost depusă la Universitatea din Augsburg, dar a fost refuzată din motive formale, deoarece Zuse uitase să plătească suma de 400 de mărci, contravaloare taxei de înscriere la universitate. Refuzul nu l-a deranjat.

Plankalkül a influențat puțin proiectarea ALGOL 58, dar a fost implementat în sine abia în 1975, în dizertația lui Joachim Hohmann. Heinz Rutishauser, unul dintre inventatorii ALGOL, a scris: „Prima încercare de a crea un limbaj algoritmic a fost inițiată în 1948 de către K. Zuse. Însemnările sale au fost relativ generale, dar propunerea nu a obținut niciodată considerația pe care o merita”. Au urmat alte implementări în 1998, apoi în 2000, acestea fiind realizate de către o echipă de la Free University din Berlin. Donald Knuth a sugerat un experiment de gândire: Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi avut loc bombardamentul și teza de doctorat ar fi fost publicată conform planului?

În 1956, Zuse a început să lucreze la un trasator (ploter) de mare precizie și de mari dimensiuni. Cu acesta s-au făcut demonstrații la târgul Hanover Fair din 1961, devenind cunoscut și dincolo de lumea tehnică mulțumită artei ilustrate pentru calculator a lui Frieder Nake. Alte trasatoare proiectate de Zuse includ și ZUSE Z90 și ZUSE Z9004.

În 1967, Zuse a sugerat că însuși universul funcționează în baza unui automat celular sau unei structuri computaționale similare (fizică digitală); în 1969, a publicat cartea Rechnender Raum (tradusă în engleză sub titlul Calculating Space).

În ultimii ani din viața sa, Zuse a conceptualizat și creat un automat de tip turn modular complet mecanic, extensibil, pe care l-a numit „Helixturm (turnul helix)”. Structura se bazează pe un dispozitiv de antrenare care inițiază o mișcare rotativă (de exemplu, furnizată de o manivelă) pentru asamblarea componentelor modulare din spațiul de depozitare, ridicând un turn în formă de tub; procesul este reversibil și inversarea direcției de intrare va deconstrui turnul și va depozita componentele. Muzeul Deutsches a restaurat modelul funcțional original 1:30 al lui Zuse, care poate fi extins la o înălțime de 2,7 m. Zuse intenționa ca întreaga construcție să atingă o înălțime de 120 m și o concepuse pentru a fi utilizată cu generatoare de energie eoliană și instalație de transmisie radio.

Între 1987 și 1989, Zuse a recreat Z1, suferind un infarct la mijlocul proiectului. A costat 800.000 DM (aproximativ 500.000 dolari) și a necesitat patru persoane (inclusiv Zuse) pentru a-l asambla. Finanțarea acestui proiect re-computațional a fost realizată de Siemens și un consorțiu de cinci companii.

Viața personală

Konrad Zuse s-a căsătorit cu Gisela Brandes în ianuarie 1945; la nuntă a avut o trăsură, a fost îmbrăcat în frac și Gisel a purtat un voal, Zuse acordând importanță unei „ceremonii nobile”. Fiul lor Horst, primul copil din cinci, s-a născut în noiembrie 1945.

Deși nu a devenit niciodată un membru al Partidului Nazist, nu este cunoscut pentru a fi exprimat dubii sau remușcări în ceea ce privește munca depusă pentru efortul de război al naziștilor. Mai târziu, el a sugerat că în vremuri moderne, cei mai buni oameni de știință și ingineri ar fi ales între a-și exercita munca pentru interese de afaceri sau militare mai mult sau mai puțin îndoielnice într-un târg Faustian sau nici măcar nu ar fi activat în domeniul lor.

După ce s-a pensionat, Zuse s-a concentrat asupra pasiunii sale pentru pictat.

Zuse a fost ateu.

Zuse a decedat la 18 decembrie 1995 în Hünfeld, Hesse (în apropiere de Fulda) din cauza insuficienței cardiace.

Zuse antreprenorul

Zuse a fondat una dintre cele mai timpurii companii de calculatoare: Zuse-Ingenieurbüro Hopferau. Capitalul a fost adunat în 1946 prin intermediul ETH Zurich și o opțiune IMB asupra brevetelor lui Zuse.

În 1949, Zuse a fondat o altă companie, Zuse KG în Haunetal-Neukirchen; în 1957, sediul oficial al companiei a fost mutat la Bad Hersfeld. Z4 a fost finalizat și livrat către ETH Zurich, Elveția în septembrie 1950. La acea vreme, era singurul calculator operațional din Europa continentală și al doilea calculator vândut din lume, întrecut doar de BINAC, care nu a funcționat niciodată adecvat după livrarea sa. Alte calculatoare, toate numerotate de la Z la Z43, au fost construite de Zuse și compania sa. Cele mai importante sunt Z11, care a fost vândut industriei optice și universităților, și Z22, primul calculator cu o memorie pe bază de stocare magnetică.

Până în 1967, Zuse KG a construit un număr total de 251 de calculatoare. Compania a fost vândută Siemens din cauza problemelor financiare pe care le avea.

Premii și onoruri

Zuse a primit mai multe premii pentru munca sa:

  • Werner von Siemens Ring în 1964 (împreună cu Fritz Leonhardt și Walter Schottky)
  • Harry H. Goode Memorial Award (Premiul Memorial Harry H. Goode) în 1965 (împreună cu George Stibitz)
  • Medalia Wilhelm Exner în 1969.
  • Bundesverdienstkreuz în 1972 – Marea Cruce de Merit (Great Cross of Merit)
  • Premiul Computer History Museum Fellow Award (Premiul pentru Asociat al Muzeului de Istoria Informaticii) în 1999 „pentru invenția sa, primul calculator digital, electromecanic controlat de program și primul limbaj de programare de nivel înalt, Plankalkül.”

Institutul Zuse din Berlin a fost denumit astfel pentru a-l onora.

Medalia Konrad Zuse a Gesellschaft für Informatik și Medlia Konrad Zuse a Zentralverband des Deutschen Baugewerbes (Asociația Centrală pentru Construcții Germane) sunt denumite după Zuse.
O replică a Z3, precum și calculatorul Z4 original, se află la Muzeul Deutsches din Munich. Muzeul Deutsches Technikmuseum din Berlin are o expoziție dedicată lui Zuse, cu douăsprezece dintre dispozitivele sale, inclusiv o replică a Z1 și câteva dintre tablourile lui Zuse.

Zuse Anul 2010

Aniversarea a 100 de ani de la nașterea sa a fost sărbătorită cu expoziții, lecturi și ateliere.

Poșta germană DP AG a emis un timbru cu această ocazie, la 6 iunie 2010: un portret al lui Zuse, compus doar din numerele codului binar, 1 și 0, tipărite foarte mic.

Rețea socială

3 comments
featured image

O rețea socială este o structură socială alcătuită dintr-un ansamblu de actori/participanți (cum ar fi persoane sau organizații) și conexiunile binare dintre acești actori/participanți. Perspectiva rețelei sociale furnizează o modalitate clară de analiză a structurii entităților sociale întregi. Studiul acestor structuri folosește analiza rețelei sociale pentru a identifica modele/caracteristici locale și globale, a localiza entități influente și examina dinamica rețelei.

Rețelele sociale și analiza lor reprezintă un domeniu academic interdisciplinar care a apărut din psihologia socială, sociologie, statistică și teoria graficelor. Georg Simmel a creat teoriile structural timpurii în sociologie scoțând în evidență dinamica triadelor și “grupului web de apartenențe”. Jacob Moreno este creditat cu elaborarea primelor sociograme în anii 1930 pentru a studia relațiile interpersonale. Aceste abordări au fost formalizate matematic în anii 1950, iar teoriile și metodele rețelelor sociale au devenit generalizate în științele sociale și comportamentale până în anii 1980. Analiza rețelei sociale este acum unul dintre cele mai importante modele ale sociologiei contemporane și este utilizată și în alte științe sociale și formale. Împreună cu alte rețele complexe, alcătuiește o parte din domeniul în formare al științei rețelelor.

Prezentare generală

O rețea socială este o construcție teoretică, utilă în științele sociale pentru a studia relațiile dintre persoane, grupuri, organizații sau chiar și societăți întregi (unități sociale). Termenul este folosit pentru a descrie o structură socială determinată de astfel de interacțiuni. Legăturile prin care orice unitate socială se conectează reprezintă convergența diferitelor contacte sociale ale respectivei unități. Această abordare teoretică este inevitabil relațională. O axiomă a abordării rețelei sociale, în a înțelege interacțiunea socială, este că fenomenul social ar trebui să fie în primul rând conceput și investigat prin intermediul proprietăților relațiilor dintre și din cadrul unităților în locul proprietăților acestor unități. Prin urmare, o critică comună a teoriei rețelei sociale este că acțiunea individuală este adesea ignorată, deși aceasta poate să nu fie cazul în practică (vezi modelare pe bază de agent). Mai exact, deoarece multe tipuri diferite de relații, singulare sau în combinație, formează aceste configurări ale rețelei, analiza rețelelor este utilă unei game largi de întreprinderi de cercetare. În stiința socială, aceste domenii de studiu includ, dar nu sunt limitate la, antropologie, biologie, studii de comunicare, economie, geografie, informatică, studii organizaționale, psihologie socială, sociologie și sociolingvistică.

Istorie

Unele dintre ideile abordării rețelei sociale pot fi găsite în scrierile anticilor greci. În ultima parte a anilor 1800, atât Émile Durkheim cât și Ferdinand Tönnies au prefigurat idea rețelelor sociale în teoriile și cercetările lor despre grupurile sociale. Tönnies a susținut că grupurile sociale pot exista ca entitate sau ca legături directe sociale, care fie unesc persoanele ce împărtășesc valori și convingeri comune (Gemeinschaft, în germană, tradus în mod obișnuit prin “comunitate”), fie sunt legături sociale impersonale, formale și instrumentale (Gesellschaft, în germană, tradus în mod obișnuit prin “societate”). Durkheim a dat o explicație neindividualistă a faptelor sociale susținând că fenomenul social ia naștere când persoanele care interacționează constituie o realitate ce nu mai poate fi justificată în ceea ce privește proprietățile actorilor/participanților individuali. Georg Simmel, a scris la începutul secolului 20 despre natura rețelelor și efectele dimensiunii rețelei asupra interacțiunii, și a examinat probabilitatea interacțiunii mai degrabă în rețele îndepărtate decât în grupuri.
Progrese importante în domeniu pot fi văzute în anii 1930, de câteva grupuri în psihologie, antropologie și matematică, lucrând independent. În psihologie în anii 1930, Jacob L. Moreno, a început înregistrarea și analiza sistematică a interacțiunii sociale în grupurile mici, în special săli de clasă și grupuri de lucru. În antropologie, fundamental pentru teoria rețelei sociale îl constituie lucrările teoretice și etnografice ale lui Bronislaw Malinowski, Alfred Radcliffe-Brown și Claude Lévi-Strauss. Un grup de antropologi sociali asociați cu Max Gluckman și Școala din Manchester, inclusiv cu John A. Barnes, J. Clyde Mitchell și Elizabeth BottSpillius, sunt adesea creditați cu efectuarea primei activități practice din care au fost realizate analizele rețelei, investigând rețele comunitare în Sudul Africii, India și Regatul Unit al Marii Britanii. Concomitent, antropologul britanic S.F. Nadel a codificat o teorie a structurii sociale care a avut o influență în analiza ulterioară a rețelei. În sociologie, munca de la începutul anilor 1930 a lui Talcott Parsons a netezit calea către o abordare relațională a înțelegerii structurii sociale. Mai târziu, inspirându-se din teoria lui Parsons, munca sociologului Peter Blau furnizează un puternic imbold pentru analizarea legăturilor relaționale ale unităților sociale cu lucrarea sa despre teoria interschimbului social. Începând cu anii 1970, un număr crescând de oameni de stiință au lucrat pentru a combina diferitele căi și tradiții. Un grup a constat în sociologul Harrison White și studenții săi de la Departamentul de Relații Sociale al Universității Harvard. La vremea respectivă în cadrul acestui department mai erau activi în mod independent Charles Tilly, care s-a concentrat asupra rețelelor în sociologia politică, comunitară și a mișcărilor sociale, și Stanley Milgram, care a elaborat teza “6 grade de separare”. Mark Granovetter și Barry Wellman sunt printre foștii studenți ai lui White care au elaborat și luptat pentru analiza rețelelor sociale.

Graful de evoluție a unei rețele sociale

Graful de evoluție a unei rețele sociale

Niveluri de analiză

În general rețelele sociale se auto-organizează, apar pe neașteptate și sunt complexe, în așa fel încât un model coerent global apare din interacțiunea locală a elementelor care alcătuiesc sistemul. Aceste modele devin mai evidente pe măsură ce dimensiunea rețelei se mărește. Totuși, de exemplu, o analiza globală a tuturor relațiilor interpersonale din lume nu este fezabilă și probabil va conține atât de multe informații încât să fie neinformativă. Limitări practice în ce privește capacitatea de calcul, etica și recrutarea și remunerarea participanților îngrădesc aria de acoperire a analizei unei rețele sociale. Nuanțele unui sistem local se pot pierde într-o analiză vastă a rețelei, prin urmare calitatea informațiilor poate fi mai importantă decât mărimea lor pentru înțelegerea proprietăților rețelei. Astfel, rețelele sociale sunt analizate la scara/mărimea relevantă întrebării teoretice a cercetătorului. Deși nivelurile de analiză nu sunt neapărat incompatibile/fără elemente comune, există trei niveluri generale la care se pot încadra rețelele: nivel micro, nivel mediu și nivel macro.

Nivel micro: La nivel micro, studiul rețelei sociale începe în mod individual, de tip “snowballing” pe măsură ce relațiile sociale sunt urmărite, sau poate începe cu un mic grup de persoane într-un anumit context social.

Nivel binar: o diadă este o relație socială între două persoane. Studiul de rețea despre diade se poate concentra asupra structurii relației (ex: multiplicitate, putere), egalității sociale și tendințelor către reciprocitate/mutualitate.

Nivel triad: Adăugați o persoană unei diade și aveți o triadă. Studiul la acest nivel se poate concentra asupra unor factori precum echilibru și tranzitivitate, dar și egalitate socială și tendințe către reciprocitate/mutualitate.

Nivel actor/participant: Cea mai mică unitate de analiză într-o rețea socială o reprezintă o persoană în cadrul ei social, ex: un “actor” sau “eu”. Analiza unei rețele de tip “egonetwork” se concentrează asupra caracteristicilor rețelei precum dimensiune, puterea relațiilor, densitate, poziția centrală, prestigiu și roluri ca izolări, legături și poduri. Astfel de analize sunt folosite în mod obișnuit în domeniile psihologiei sau psihologiei sociale, analizei înrudirii etnografice sau altor studii genealogice a relațiilor dintre persoane.

Nivel submulțime: Nivelurile submulțime ale cercetării problemelor rețelei încep la nivel micro, dar se pot intersecta cu nivelurile medii ale analizei. Cercetarea la nivel submulțime se poate concentra pe distanță și accesibilitate, bisericuțe, subgrupuri coezive sau alte acțiuni de grup sau comportament.

Nivel mediu: În general teoriile nivelului mediu încep cu o dimensiune a populației ce se încadrează între nivelurile micro și macro. Totuși, nivelul mediu se poate referi la analize ce sunt concepute în mod specific pentru a dezvălui conexiunile dintre nivelurile micro și macro. Rețelele de nivel mediu au o densitate mică și pot expune procese cauzale diferite de rețelele interpersonale de nivel micro.

Organizații: Organizațiile formale sunt grupuri sociale care distribuie sarcini pentru un scop colectiv. Studiul de rețea despre organizații se poate concentra pe legături fie intra-organizaționale, fie inter-organizaționale în ceea ce privește relațiile formale sau informale. Rețelele intra-organizaționale conțin adesea niveluri multiple de analiză, în special în organizații mari cu sucursale multiple, francize sau departamente semi-autonome. În aceste cazuri, cercetarea este adesea desfășurată la un nivel organizațional și de grup de lucru, concentrându-se pe interacțiunea dintre cele două structuri.

Rețele distribuite aleatoriu: Modele grafice exponențial aleatorii ale rețelelor sociale au devenit metode moderne de analiză a rețelei sociale în anii 1980. Acest cadru are capacitatea să reprezinte efecte social-structurale observate în mod obișnuit în multe rețele sociale umane, inclusiv efecte structurale bazate pe etape generale observate în mod obișnuit în multe rețele sociale umane, precum reciprocitate și tranzitivitate și la nivel nod, homofilie și activitate bazată pe atribute și efecte de popularitate, derivate din ipoteze explicite despre dependențele printre legăturile rețelei. Parametrii sunt acordați în funcție de răspândirea micilor configurații subgrafice din rețea și pot fi interpretate ca descriind combinațiile proceselor sociale locale din care o anumită rețea ia naștere. Aceste modele de probabilitate pentru rețele pe un grup anume de actori permit generalizarea dincolo de ipoteza restrictivă binară de independență a micro-rețelelor, permițând modelelor să fie construite din fundațiile teoretice structurale ale comportamentului social.

Rețele fără mărime/scară: O rețea fără mărime/scară este o rețea al cărei grad de distribuire urmează o lege a puterii, cel puțin asimptotic. În teoria rețelei, o rețea ideală fără mărime/scară este o rețea aleatorie cu un grad de distribuire care rezolvă mărimea distribuției grupurilor sociale. Caracteristici specifice ale acestui tip de rețea variază în funcție de teoriile și instrumentele analitice folosite pentru crearea lor, totuși în general au unele caracteristici comune. O particularitate notabilă într-o astfel de rețea este relativa obișnuință a vârfurilor cu un grad ce depășește în mare măsură media. Nodurile cu cel mai mare grad sunt numite adesea “huburi” și pot avea meniri specifice în rețelele lor, deși aceasta depinde mult de contextul social. O altă caracteristică generală a rețelelor fără mărime/scară este distribuirea coeficientului de grup, care scade pe măsură ce gradul nodului crește. Aceasta distribuire permite de asemenea și o lege a puterii. Modelul Barabási al evoluției rețelei prezentat mai sus este un exemplu de rețea fără mărime/scară.

Nivel macro: În loc să urmărească interacțiunile interpersonale, analizele la nivel macro urmăresc rezultatele interacțiunilor, cum ar fi cele economice sau alte interacțiuni de transfer al resurselor peste o populație întinsă.

Rețele la scară mare: Rețeaua la scară mare reprezintă un termen oarecum sinonim cu “nivelul macro” după cum este folosit în principal în științe sociale și comportamentale, în economie. La început, termenul a fost folosit în mod extensiv în informatică.

Rețele complexe: Majoritatea rețelelor sociale mai mari prezintă caracteristici de complexitate socială, care presupun particularități substanțiale netriviale de topologia rețelei, cu modele de conexiuni complexe între elemente ce nu sunt nici complet regulare nici complet aleatorii (vezi știinta complexității, sistemul dinamic și teoria haosului), la fel ca și rețelele biologice și tehnologice. Astfel de particularități complexe ale rețelei includ un revers important în distribuirea gradului, un coeficient de grup mare, asociere/clasificare printre vârfuri, structura ierarhică sau comunitară. În cazul rețelelor conduse de agenții, aceste caracteristici includ și reciprocitatea, profilul semnificației triadei (TSP, vezi tema rețelei) precum și altele. În schimb, multe dintre modelele matematice ale rețelelor ce au fost studiate în trecut, cum ar fi structuri/configurații de linii și grafice aleatorii, nu prezintă aceste trăsături.

Legături teoretice

Diferite cadre teoretice au fost importate pentru a fi folosite în analiza rețelei sociale. Cele mai proeminente sunt Teoria graficelor, Teoria echilibrului, Teoria comparației sociale și mai recent, abordarea identității sociale.

Teorii indigene/înnăscute

Au fost produse puține teorii complete din analiza rețelei sociale. Două dintre ele sunt Teoria Rolului Structural și Teoria Heterofilă.

Baza teoriei heterofile a fost descoperită într-un studiu în care s-a observat că mai multe legături slabe pot fi importante în căutarea informațiilor și inovației, întrucât bisericuțele au tendința de a avea opinii mai omogene precum și de a împărți mai multe trăsături comune. Această tendință homofilică a fost motivul care i-a atras împreună în primul rând pe membrii bisericuței. Totuși, fiind asemănători, fiecare membru al bisericuței ar ști de asemenea mai mult sau mai puțin ce știu ceilalți membrii. Pentru a afla informații noi sau cunoștințe, membrii bisericuței vor trebui să privească în afara bisericuței la alți prieteni sau persoane cunoscute. Lucrul acesta a fost numit de Granovetter “puterea legăturilor slabe”.

Găuri/lacune structurale

În contextul rețelelor, capitalul social există acolo unde oamenii au un avantaj datorită localizării lor într-o rețea. Contactele din cadrul rețelei furnizează informații, oportunități și perspective ce pot fi benefice actorului central din rețea. Majoritatea structurilor sociale tind să fie caracterizate de grupe/mulțimi dense de conexiuni puternice. Informațiile din cadrul acestor grupe/mulțimi tind să fie mai degrabă omogene și redundante. Informațiile neredundante sunt obținute cel mai des prin intermediul contactelor din diferite grupe/mulțimi. Când două grupe/mulțimi separate posedă informații neredundante, se spune că este o gaură/lacună structurală între ele. Astfel, o rețea care trece peste găuri/lacune structurale va procura beneficii în rețea, ce au într-o anumită măsură un rol aditiv, în loc de suprapunere. O structură de rețea ideală este alcătuită dintr-un graf neorientat de noduri și un grup, oferind acces la multe grupe și găuri/lacune structurale diferite.

Beneficiile informațiilor

Rețelele bogate în găuri/lacune structurale reprezintă o formă de capital social prin faptul că oferă beneficii informaționale. Principalul actor dintr-o rețea ce trece peste găuri/lacune structurale este capabil să acceseze informații din diverse surse și grupuri. Acest lucru este benefic pentru cariera unei persoane deoarece este mai probabil să afle despre locuri de muncă disponibile și oportunități dacă rețeaua cuprinde o gamă largă de contacte din diferite industrii/sectoare. Acest concept este asemănător cu teoria legăturilor slabe a lui Mark Granovetter, ce se bazează pe faptul că a avea o gamă extinsă de contacte este cel mai eficient lucru pentru dobândirea unui loc de muncă.

Beneficiile mobilității capitalului social

În multe organizații membrii tind să-și concentreze activitățile în interiorul propriilor grupuri, ceea ce înăbușă creativitatea și limitează oportunitățile. Un actor cu o rețea de găuri/lacune structurale are un avantaj în detectarea și dezvoltarea oportunităților profitabile. Un astfel de actor poate mobiliza capital social actionând ca “un broker” de informații între două grupe/mulțimi, care altfel nu ar fi fost în contact, furnizând astfel acces la idei noi, opinii și oportunități. Filozoful și economistul politic britanic John Stuart Mill scrie că “este prea puțin posibil să supraevaluezi valoarea…de a plasa ființe umane în contact cu persoane diferite de ele însele… O astfel de comunicare este una dintre principalele surse ale progresului”. Prin urmare, un actor cu o rețea bogată în găuri/lacune structurale poate adăuga valoare unei organizații prin idei noi și oportunități. La rândul ei, aceasta ajută la dezvoltarea și progresul carierei unei persoane.

Un broker de capital social culege roadele faptului de a fi cel care facilitează fluxul de informații între contacte. În cazul firmei de consultanță Eden McCallum, fondatorii au fost capabili să avanseze în carieră prin faptul că au unit conexiunile lor cu 3 foste firme de consultanță și firme de nivel mediu din domeniu. Prin trecerea peste găuri/lacune structurale și mobilizarea capitalului social, actorii pot avansa în carieră prin îndeplinirea noilor oportunități între contacte.

Au existat cercetări care atât demonstrează cât și combat beneficiile intermedierii de informații. O studiere a firmelor chineze de high-tech de către Zhixing Xiao a relevat că beneficiile de control ale găurilor/lacunelor structurale sunt “în dezacord cu spiritul dominant de cooperare la nivelul întregii firme și că beneficiile informaționale nu se pot materializa din cauza valorilor comune partajate” ale unor astfel de organizații. Cu toate acestea, acest studiu a analizat doar firmele chineze, ce tind să împartă valori comune puternice. Informațiile și beneficiile de control ale găurilor/lacunelor structurale sunt încă valoroase în cadrul firmelor ce nu sunt destul de cuprinzătoare și cooperative la nivelul întregii firme. În 2004 Ronald Burt a studiat 673 de manageri ce erau responsabili cu lanțul de aprovizionare pentru una dintre cele mai mari companii electronice din America. El a descoperit că managerii ce discutau adesea despre probleme cu alte grupuri erau mai bine plătiți, primeau evaluări mai pozitive la locul de muncă și erau mai probabil să fie promovați. Prin urmare a trece peste găuri/lacune structurale poate fi benefic unei organizații și la rândul său, pentru cariera unei persoane.

Comunicații

Studiile de comunicare sunt considerate adesea parte atât a științelor sociale cât și a celor umane, inspirându-se din domenii precum sociologie, psihologie, antropologie, informatică, biologie, științe politice și economice, cât și studii retorice, literare și semiotică. Multe concepte de comunicare descriu transferul de informații de la o sursă la alta și pot fi astfel concepute ca o rețea.

Comunitate

Pe timpul lui J.A. Barnes, o comunitate se referea la o locație geografică specifică și studiile legăturilor comunității vizau cine vorbea, se asocia, făcea schimb și mergea la biserică cu cine. Totuși, astăzi există comunități “online” extinse dezvoltate prin intermediul dispozitivelor de telecomunicație și serviciilor rețelelor sociale. Astfel de dispozitive și servicii pretind întreținere și analiză extensivă și neîntreruptă, folosind adesea metode de știință a rețelelor. Studiile dezvoltării comunității folosesc astăzi într-o măsură extinsă asemenea metode.

Rețele complexe

Rețelele complexe necesită metode specifice modelării și interpretării complexității sociale și sisteme adaptive complexe, inclusiv tehnici de analiză dinamică a rețelei.

Rețele criminale

În criminologie și sociologia urbană, s-a acordat o mare atenție rețelelor sociale printre actorii/participanții criminali. De exemplu, Andrew Papachristos a studiat omuciderile unor membrii de găști ca o serie de schimburi între găști. Omuciderile pot fi văzute ca propagându-se dintr-o singură sursă, deoarece găștile mai slabe nu-și pot permite să ucidă membrii găștilor mai puternice în semn de răzbunare, dar trebuie să comită alte acte violente pentru a-și menține reputația de putere.

Propagarea inovațiilor

Studiile despre propagarea ideilor și inovațiilor se concentrează pe transmiterea și folosirea ideilor de la un actor la altul sau de la o cultură la alta. Acest domeniu de cercetare caută să explice de ce unii devin “persoane ce adoptă repede” idei și inovații și corelează structura rețelei sociale cu facilitarea sau obstrucționarea răspândirii unei inovații.

Demografie

În demografie, studierea rețelelor sociale a condus la noi metode de sondaj pentru accederea la estimarea populațiilor greu de numărat (de exemplu, persoanele fără adăpost sau consumatorii de droguri intravenoase). De exemplu, sondajul prin respondenți este o tehnică de sondaj, bazată pe rețea, ce depinde de respondenții unui sondaj, să recomande alți respondenți.

Sociologie economică

Domeniul sociologiei se concentrează aproape în întregime pe rezultatele interacțiunilor din rețelele sociale. Mai restrâns, sociologia economică consideră interacțiunile comportamentale ale persoanelor și grupurilor prin capital social și “piețe” sociale. Sociologi, precum Mark Granovetter, au dezvoltat principii fundamentale despre interacțiunile structurii sociale, informații, capacitatea de a pedepsi sau răsplăti și încrederea ce se repetă frecvent în analizele lor ale instituțiilor politice și economice. Granovetter examinează cum structurile sociale și rețelele sociale pot afecta rezultate economice, cum ar fi procesul de angajare, prețul, productivitatea și inovația, și descrie contribuțiile sociologilor la analiza impactului structurii sociale și rețelelor asupra economiei.

Ocrotirea sănătății

Analiza rețelelor sociale este încorporată tot mai mult în analizele de îngrijire a sănătății, nu numai în studii epidemiologice, dar și în modele de comunicare cu pacienții, și educație, prevenirea bolilor, diagnosticarea și tratamentul sănătății mintale și în studiul organizațiilor și sistemelor de ingrijire a sănătății.

Ecologie umană

Ecologia umană reprezintă un studiu interdisciplinar și pluridisciplinare al relațiilor dintre oameni și mediile lor înconjurătoare naturale, sociale și construite. Filozofia științifică a ecologiei umane are o istorie confuză, cu legături în geografie, sociologie, psihologie, antropologie, zoologie și ecologie naturală.

Limba și lingvistica

Studiile de limbă și lingvistică, în special lingvistică evolutivă, se concentrează pe dezvoltarea formelor lingvistice și transferul schimbărilor, sunete sau cuvinte, de la un sistem lingvistic la altul prin rețelele de interacțiune socială. Rețelele sociale sunt importante și în schimbul de limbă, pe măsură ce grupuri de oameni adaugă sau abandonează limbi la/din repertoriul lor.

Studii organizaționale

Se fac cercetări ale relațiilor organizaționale formale și informale, comunicare organizațională, economie, sociologie economică și alte transferuri de resurse. Rețelele sociale au fost folosite și pentru a examina cum organizațiile interacționează între ele, caracterizând multele conexiuni informale care leagă directorii, precum și asocierile și conexiunile dintre angajați din diferite organizații. S-a descoperit că rețelele intra-organizaționale afectează angajamentul organizațional, identificarea organizațională, comportamentul interpersonal.

Capital social

Este un concept sociologic ce se referă la valoarea relațiilor sociale și rolul cooperării și încrederii în a obține rezultate pozitive. Termenul se referă la valoarea pe care cineva o poate obține din legăturile sale sociale. De exemplu, noi sosiții imigranți își pot folosi legăturile sociale cu imigranți deja stabiliți pentru a căpăta slujbe pe care altfel le-ar fi dificil să le obțină (ex: din cauza lipsei de cunoaștere a limbii). Studiile arată că există o relație pozitivă între capitalul social și intensitatea folosirii rețelei sociale.

Reid Hoffman

No comments
featured image

Reid Garrett Hoffman (născut la 5 august 1967) este un antreprenor în domeniul Internetului, investitor de capital de risc și autor american. Hoffman a fost co-fondatorul și președintele executiv al LinkedIn, o rețea de socializare orientată către afaceri, utilizată în primul rând pentru socializare profesională. În prezent, este partener la compania de capital de risc Greylock Partners. Pe lista Forbes din 2019, care enumera miliardarii lumii, Hoffman ocupa locul 1349, cu o avere netă de 1,8 miliarde de dolari.

Hoffman s-a născut în Palo Alto, California, avându-i ca părinți pe Deanna Ruth (Rutter) și pe William Parker Hoffman Jr., și a crescut în Berkeley, California. Stră-stră-străbunicul său patern era Theophilus Adam Wylie, un pastor creștin prezbiterian și președinte pro tempore al Universității Indiana. Unchiul lui Hoffman este scriitorul Eric Hoffman.

Hoffman s-a descris ca fiind un pasionat de jocuri de masă cu joc de rol în copilărie. Prima sa slujbă plătită (la vârsta de 12 ani) a fost editor al companiei de jocuri Chaosium care își avea sediul pe atunci în Oakland, lângă locuința sa. Deși avea numai 14 ani la acea vreme, numele lui Hoffman s-a regăsit pe cutia jocului RuneQuest cu joc de rol al Chaosium, lansat ca Borderlands (1982), primind același salariu ca proiectanții jocului Steve Perrin, Sandy Petersen și Greg Stafford.

Hoffman a mers la liceu la The Putney School, unde a făcut sirop de arțar, a mers cu boii și a studiat epistemologie. A absolvit Universitatea Stanford în 1990, unde a beneficiat de bursa de studii Marshall Scholarship și de premiul Dinkespiel, cu o licență în științe cu specializarea Sisteme Simbolice și Științe cognitive. A absolvit apoi cu o diplomă de Master în Filozofie de la Wolfson College, Oxford în anul 1993, ca Bursier Marshall.

Carieră

Copilărie

Conform lui Hoffman, în timp ce era la facultate, și-a format convingerea că vrea să încerce să influențeze starea lumii la scară largă. El a perceput studiile ca o oportunitate de a avea un „impact”, dar a realizat mai târziu că o carieră antreprenorială îi va oferi o platformă mult mai mare. „Când am absolvit de la Stanford, planul meu era să devin profesor și un intelectual public. Nu îl citez pe Kant. Este vorba despre a ține o lupă pe societate și a pune întrebarea «cine suntem noi?» și «cine ar trebui să fim, ca indivizi și ca societate?» Dar, am realizat că academicienii scriu cărți pe care le citesc 50 sau 60 de persoane și eu îmi doresc să am un impact mai mare”.

Având acest gând în minte, Hoffman s-a concentrat pe o carieră în afaceri și antreprenoriat. Prima sa slujbă a fost un stagiu la Inglenook, o cramă din Napa Valley. S-a alăturat mai târziu companiei Apple Computer, în 1994, unde a lucrat asupra eWorld, o încercare timpurie de a crea o rețea de socializare, eWorld a fost cumpărată de AOL în 1996. Mai apoi, a lucrat la Fujitsu, înainte de a co-fonda prima sa companie – SocialNet.com în 1997. Se axa „pe întâlniri online și potrivirea persoanelor cu interese similare, ca jucători de golf care își căutau parteneri în cartierul lor”. Peter Thiel a afirmat că SocialNet.com a fost „la propriu, o idee înainte de vremea sa. A fost o rețea de socializare cu 7 sau 8 ani înainte ca acestea să devină o tendință”.

PayPal

În timp ce era la SocialNet, Hoffman era și membrul consiliului de administrație încă de la fondarea PayPal, un serviciu pentru transferul electronic al banilor. În ianuarie 2000, a părăsit SocialNet și s-a alăturat PayPal cu normă întreagă, ca directorul operațional al companiei. Allen Blue, pe care Hoffman l-a angajat la PayPal, a spus că „PayPal a trebuit să depună eforturi extraordinare pentru fiecare avantaj pe care l-a avut, iar Reid a devenit expert în concurență eficientă într-un mediu extrem de competitiv”. Hoffman a fost responsabil de toate relațiile externe necesare tranzacțiilor prin PayPal, inclusiv infrastructura de plată (VISA, MasterCard, ACH, WellsFargo), dezvoltarea afacerii (eBay, Intuit și altele), aspectele guvernamentale (de reglementare, judiciare) și juridice. Peter Thiel, șeful lui Hoffman la PayPal, a afirmat că Hoffman „era pompierul șef la PayPal. Și totuși, această afirmație îi diminuează rolul, deoarece au fost multe, multe incendii”. Atunci când PayPal a fost achiziționată de eBay pentru 1,5 miliarde de dolari în 2002, el era vice-președintele executiv al PayPal.

LinkedIn

Hoffman a co-fondat LinkedIn în decembrie 2002 alături de doi foști colegi de la SocialNet (inclusiv Allen Blue), un fost coleg de facultate și un fost coleg de la Fujitsu. A fost lansat pe 5 mai 2003, ca una dintre primele rețele de socializare online orientate spre afaceri. Peter Thiel și Keith Rabois, colegii lui Hoffman la PayPal, au investit în LinkedIn. Până în noiembrie 2014, LinkedIn avea deja 332 milioane de membrii în mai bine de 200 de țări și teritorii. Site-ul permite utilizatorilor înregistrați să creeze profiluri profesionale și să se conecteze unii cu alții. Utilizatorii pot invita pe oricine (fie că sunt utilizatori sau nu ai site-ului) pentru a deveni o persoană de legătură. Conform Forbes, „LinkedIn este, de departe, cel mai avantajos instrument de socializare online la ora actuală pentru cei care își caută un loc de muncă și pentru oamenii de afaceri deopotrivă”.

Hoffman a fost directorul executiv fondator al LinkedIn în primii patru ani ai companiei, înainte de a deveni președinte și director de produse în februarie 2007. A devenit președinte executiv în iunie 2009. La 19 mai 2011, Hoffman deținea o cotă de acțiuni estimată la 2,34 miliarde de dolari din LinkedIn, fără a mai include potențialele beneficii de la Greylock Partners, unde a fost numit partener în 2009. Hoffman consideră că multe persoane încă nu știu cum să folosească serviciul său și că este datoria LinkedIn să le ajute. Într-un interviu, Hoffman a spus că „trebuie să te gândești în mod pro-activ când utilizezi un instrument care îți permite să faci pași pe care anterior nu puteai să îi faci și majoritatea persoanelor nu sunt bune la așa ceva”.

Microsoft a propus achiziționarea LinkedIn la 13 iunie 2016 cu suma de 26,2 miliarde de dolari numerar. Hoffman a devenit membru al consiliului de administrație al Microsoft la 14 martie 2017.

Investiții

După vânzarea PayPal către eBay, Hoffman a devenit unul dintre cei mai prolifici și de succes investitori providențiali din Silicon Valley. Conform investitorului de capital de risc David Sze, Hoffman „este fără îndoială cel mai de succes investitor providențial din ultimul deceniu”. Dave Goldberg, fost director executiv al Survey Monkey, a spus că Hoffman „este persoana cu care vrei să discuți atunci când începi o companie”. În 2010, Hoffman s-a alăturat Greylock Partners și conduce fondul lor Discovery Fund în valoare de 20 de milioane de dolari. Domeniile sale la Greylock includ consumatori și servicii, software pentru întreprinderi, Internet pentru consumatori, întreprindere 2.0, jocuri pe dispozitive mobile, sociale, piețe online, plăți și rețele de socializare.

Conform cărții lui David Kirkpatrick, The Facebook Effect, Hoffman a aranjat prima întâlnire dintre Mark Zuckerberg și Peter Thiel, care a dus la investiția providențială inițială în valoare de 500.000 de dolari din partea Thiel în Facebook. Hoffman a investit și el alături de Thiel în prima rundă de finanțare a Facebook.

Investițiile cu capital de risc actuale ale Hoffman includ Airbnb, Apollo Fusion, Aurora, Blockstream, Coda, Convoy, Entrepreneur First, Gixo, Nauto, Xapo.

Investițiile anterioare includ 3DSolve, Coupons.com, Digg, Edmodo, Flickr, IronPort, Knewton, Kongregate, Last.fm, Nanosolar, One Kings Lane, Permuto, Ping.fm, Shopkick, SixApart, thesixtyone, Swipely, Tagged, Technetto, TrialPay, Vendio, VigLink, Viki, Wikia și Wrapp. A făcut parte din consiliul de administrație al Zynga din martie 2008 până în iunie 2014 și din consiliul de administrație al shopkick din iulie 2009 când a fost fondată și până la achiziționarea sa de către SK Telecom în octombrie 2014.

Muncă publică intelectuală

Discursuri

Hoffman a vorbit la conferința fundației Xprize, la conferința TED din Long Beach în 2012 și la Accelerate Good Global a Fast Forward în 2020. Ține adesea cursuri la Universitatea Stanford, Universitatea Oxford, Universitatea Harvard, Laboratorul Media al MIT MIT Media Lab și altele. A fost musafir la emisiunile The Charlie Rose Show, Fareed Zakaria’s Global Public Square la CNN și alte programe televizate care abordează actualități.

Scrieri

Hoffman a publicat o varietate de postări ca „LinkedIn Influencer” pe LinkedIn. A publicat un eseu în care propunea o nouă formă de acreditare pentru studenții universitari și profesioniști denumită „Disrupting the Diploma (Perturbarea diplomei)”. Pe pagina sa personală, a publicat „LinkedIn’s 2004 Series B Pitch to Greylock: Pitch Advice for Entrepreneurs (Seria B a LinkedIn 2004 Strategia de prezentare către Greylock: Sfaturi de prezentare pentru antreprenori)”, în care analizează prezentarea pentru finanțare cu capital de risc a LinkedIn Seria B și oferă sfaturi pentru potențiali antreprenori cu privire la modul în care trebuie formulată această prezentare.

Hoffman a mai scris și articole în Washington Post, inclusiv un articol publicat în 2009 cu denumirea „Let Startups Bail Us Out (Să lăsăm companiile start-up să ne scoată din dificultate)”, prin care încuraja finanțarea inovațiilor locale în pragul crizei financiare, și un alt articol din iunie 2013, intitulat „Imigrarea promovează antreprenoriatul și prosperitatea”, susținând reforma imigrării. A scris pentru Strategy+Business cu privire la socializarea profesională și este un „Influencer” pe LinkedIn unde postează conținut scris original.

The Start-Up of You

Alături de Ben Casnocha, Hoffman este co-autorul cărții pentru cariere The Start-Up of You: Adapt to the Future, Invest in Yourself, and Transform your Career.
Cartea a fost lansată în Statele Unite pe 14 februarie 2012. Susține că oamenii ar trebui să se considere afaceri-de-o-persoană – „Directorul executiv al propriei cariere” – și face multe corelări între lecțiile învățate din poveștile de succes ale companiile de tehnologie din Silicon Valley și cariera unei persoane.

Publishers Weekly a oferit o recenzie bună cărții, afirmând „plină de îndrumări valoroase relevante oricărui stadiu al carierei, această carte îi ajută pe cititori nu numai să supraviețuiască în vreme de incertitudine, ci și să se diferențieze de turmă și să aibă succes”. The Economist a afirmat că „Hoffman și Casnocha fac multe observații perspicace cu privire la schimbările din piața muncii”.

În septembrie 2012, vânduse deja peste 100.000 de cărți. A devenit un bestseller New York Times și Wall Street Journal. Business Insider a republicat rezumate vizuale ale The Start-Up of You, care au avut peste 13 milioane de vizualizări.

The Alliance

Alături de Ben Casnocha, și Chris Yeh, Hoffman este co-autorul cărții de management The Alliance: Managing Talent in the Networked Age.

Cartea a fost lansată în Statele Unite pe 8 iulie 2014. Susține că modelele anterioare de carieră cu angajare pe viață și liber la angajare nu mai funcționează în lumea de afaceri definită de schimbare continuă. În schimb, propune ca angajatorii și angajații să se gândească unii la alții ca la niște aliați și să treacă de la abordare de tip tranzacție la o abordare de tip „relațională”. Propune un nou cadru pentru manageri și angajatori de a-și organiza munca, descris ca „tururi de datorie”. Mai mult, susține că managerii ar trebui să își încurajeze angajații să adune „informații relaționale” și explică de ce companiile și managerii ar trebui să mențină relații pe viață cu foștii lor angajați prin intermediul rețelei de absolvenți corporatiști.

Cartea a devenit un bestseller New York Times. Arianna Huffington a numit The Alliance „cartea verii ce trebuie citită” în anul 2014.

Masters of Scale

La 25 aprilie 2017, Reid Hoffman a anunțat lansarea unui nou podcast denumit „Masters of Scale”. În fiecare episod, Reid are rolul de gazdă și introduce teorii de afaceri contraintuitive pe care le dovedește pe parcursul episodului printr-o serie de conversații purtate cu antreprenori de succes. Masters of Scale este devotat unei balanțe de sex 50-50. Podcast-ul oficial a fost lansat pe 5 mai 2017, pe pagina web Entrepreneur Magazine, dar, în prezent, este găzduit pe mastersofscale.com. Episoadele de până acum i-au avut ca invitați pe Ray Dalio, Brian Chesky, Tory Burch, John Elkann, Stacy Brown-Philpot, Sheryl Sandberg, Stewart Butterfield, Mark Zuckerberg, Shellye Archambeau, Diane Greene și Robert F. Smith (investitor).

Blitzscaling

Alături de Chris Yeh, Hoffman este co-autorul cărții Blitzscaling: The Lightning-Fast Path to Building Massively Valuable Companies. Cartea a fost lansată în Statele Unite la 9 octombrie 2018. Susține că secretul începerii și dezvoltării masive a companiilor valoroase este „blitzscaling”, un set de tehnici pentru „dezvoltarea într-un ritm amețitor, care îi scufundă pe competitori”.

Blitzscaling nu reprezintă pur și simplu o dezvoltare rapidă. Toate companiile sunt obsedate de dezvoltare. In orice industrie, trăiești și mori în funcție de cifre – achiziția de utilizatori, marje, rata de dezvoltare și așa mai departe. Și, totuși, dezvoltarea în sine nu este blitzscaling. Ci, mai curând, blitzscaling este prioritizarea vitezei în detrimentul eficienței în fața incertitudinii.

Distincții și premii

  • În 2017, a fost numit Comandant de onoare al Ordinului Imperiului Britanic (CBE) ”Pentru serviciile aduse în promovarea afacerilor din Regatul Unit și rețelelor de socializare și schema Marshall Scholarship”.
  • În septembrie 2014, Academia Americană de Realizări i-a oferit lui Hoffman premiul anual Golden Plate, care îi onorează pe cei care îl primesc „pentru realizările lor semnificative în domeniile lor”.
  • În aprilie 2014, Președintele Barack Obama l-a numit pe Hoffman Ambasador prezidențial pentru Antreprenoriat Global „pentru a ajuta la dezvoltarea noii generații de antreprenori”.
  • În aprilie 2014, Hoffman a primit Premiul pentru Cetățean Distins din partea Commonwealth Club.
  • În mai 2012, Hoffman a ocupat locul trei în lista Midas a Forbes a investitorilor de top din domeniul tehnologiei. Forbes l-a descris pe Hoffman ca „super-investitorul din Silicon Valley” și că Hoffman „s-a implicat în aproape orice companie start-up de social media rentabilă”.
  • În 2012, Centrul The Martin Luther King Jr. l-a onorat pe Hoffman cu premiul „Salute to Greatness” (Cinstirea Măreției) care „recunoaște persoane și corporații sau organizații care sunt exemplu de leadership și angajament față de responsabilitatea socială în spiritul lui Martin Luther King Jr.”
  • În 2012, Newsweek și The Daily Beast și-au lansat primul „Digital Power Index”, o listă cu 100 cei mai semnificativi oameni în lumea digitală din acel an (plus 10 câștigători ai premiului „Lifetime Achievement” (realizarea pe viață), iar Hoffman a fost nr. 3 din categoria investitorilor de tip „Angels”.
  • În 2012, Hoffman a fost onorat împreună cu Salman Kahn de la Khan Academy de către World Affairs Council (Consiliul Afacerilor Mondiale) și Global Philanthropy Forum (Forumul Mondial de Filantropie). Consiliul recunoaște și onorează lideri remarcabili care au influențat și vor continua să influențeze schimbarea socială prin întreprinderea lor privată și prin acțiunile sociale. Premiile din 2012 au fost dedicate sărbătoririi Tehnologiei pentru Impactul social,
  • Hoffman a primit în 2012 premiul David Packard Medal of Achievement (Medalia pentru realizări David Packard) din partea TechAmerica pentru contribuțiile aduse și progresul făcut în industria high-tech, pentru comunitate și pentru omenire.
  • Hoffman a primit titlul de Doctor onorific în Drept de la Babson în 2012.
  • În 2011, Hiffment și Jeff Weiner de la LinkedIn au împărțit premiul EY U.S. Entrepreneur of the Year (antreprenorul anului).
  • În 2010, Hoffman a ocupat locul 17 pe lista Fast Company a 100 celor mai creativi oameni din domeniul afacerilor.

Viața personală

În 2004, Hoffman s-a căsătorit cu Michelle Yee. Cuplul locuiește în Palo Alto, California.

Filantropie

Jeff Weiner, directorul executiv LinkedIn, a afirmat că „adevăratul obiectiv al lui Reid este de a avea un impact pozitiv și durabil asupra lumii, într-un mod cu adevărat profund”. În prezent, Hoffman este membru al consiliilor de administrație ale Kiva.org (pionier în micro-împrumuturi peer-to-peer care permite persoanelor să împrumute bani prin intermediul internetului unor antreprenori și studenți cu venituri mici/sub-plătiți), Endeavor Global (o organizație care găsește și ajută antreprenori cu impact ridicat pe piețe emergente), Opportunity@Work (o întreprindere socială non-profit dedicată reorganizării pieței muncii din SUA prin tehnologie inovativă și finanțarea educației) și Do Something (o organizație care motivează tinerii să reacționeze la schimbările sociale). Hoffman mai este și în consiliul administrativ al MIT Media Lab și este un susținător și președinte al consiliului administrativ al QuestBridge (finanțator al studenților talentați cu venituri mici, pentru facultăți/universități). Hoffman este și unul din susținătorii financiari ai OpenAi, o companie non-profit care are ca scop dezvoltarea în siguranță a inteligenței artificiale generale. Totodată, Hoffman este și finanțatorul principal al Crisis Text Line, un serviciu în caz de criză prin SMS din America, gratuit, disponibil 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. În 2013, Hoffman a furnizat 250.000 de dolari sub formă de grant pentru Code for America. În iulie 2016, a finanțat un premiu în valoare de 250.000 de dolari în numerar pentru MIT Media Lab MIT Disobedience Award (Premiul MIT pentru Răzvrătire), un premiu creat de Hoffman și Joi Ito pentru a onora și recunoaște actele de răzvrătire care duc la un impact social pozitiv. În noiembrie 2016, Hoffman și soția sa, Michelle Yee au donat 20 de milioane de dolari către Chan Zuckerber Initiative, o fundație caritabilă dedicată eradicării bolii până în anul 2100. Donația făcută de Hoffman și Yee a fost către Biohub, laboratorul din San Francisco al Inițiativei. Hoffman s-a și alăturat consiliului de administrație al proiectului Biohub. În mai 2018, Hoffman și Yee s-au alăturat the Giving Pledge (Promisiunea de a da), „un efort global de a aborda cele mai presante probleme ale societății prin încurajarea celor mai bogați și familiilor lor să ofere majoritatea averii lor unor cauze filantropice”.

Politică

Din 2011, Hoffman este membru al grupului Bilderberg Group, care aduce împreună 120-150 de „lideri politici și experți din industrie, finanțe, mediul academic și media” din America de Nord și din Europa la conferința anuală exclusiv pe bază de invitație, ținută cu ușile închise. De atunci, a participat în fiecare an cu excepția anului 2013. Hoffman este și membru al Council on Foreign Relations (Consiliul pentru Relații Internaționale), în care a fost ales în 2015.

În anul 2013, s-a lansat un grup de lobby pro-imigrare denumit FED.us, iar Reid Hoffman este enumerat ca unul din fondatori. În 2014, Hoffman a donat 150.000 de dolari către Mayday PAC. Tot în 2014, Hoffman a contribuit cu 500.000 de dolari către campania pentru Adunarea de Stat (State Assembly) a lui David Chiu prin finanțarea unui comitet pentru cheltuieli independente, devotat realizării unei campanii negative împotriva oponentului său intitulată ”Locuitorii San Francisco îl vor trage la răspundere pe Campos – Votați NU pentru Campos la Adunarea de Stat din 2014”.

În 2016, Hoffman a contribuit cu 220.000 de dolari pentru a-l susține pe Matt Dunne, candidatul democrat la guvernarea din Vermont, conform comunicatului de divulgare mass-media depus la Biroul Secretarului de Stat din Vermont.

În 2016, Hoffman a creat Trumped Up Cards, un joc de cărți care imită Cards Against Humanity (cărți împotriva umanității), un joc care are ca scop luare în râs a candidatului la prezidențialele din SUA, Donald Trump. În decembrie 2018, New York Times a publicat o știre care susținea că Hoffman ar fi „dat 100.000 de dolari pentru un experiment care a adoptat tacticile politice rusești de dezinformare pe Facebook” în timpul întrecerii speciale pentru Senat 2017 Alabama, care, se susține, ar fi țintit votanții lui Roy Moore. Hoffman nu a răspuns imediat. Și-a cerut scuze o lună mai târziu, afirmând că nu a avut habar de ceea ce face organizația non profit, cu sediul în Washington, D.C., American Engagement Technologies – AET.

Larry Ellison

No comments
featured image

Lawrence Joseph Ellison (născut la 17 august 1944), este un magnat, om de afaceri, investitor și filantrop american care este co-fondatorul, președintele executiv și directorul tehnologic (CTO) al Oracle Corporation. Din octombrie 2019, a fost enumerat pe lista revistei Forbes ca a patra cea mai bogată persoană din Statele Unite și ca a șasea cea mai bogată persoană din lume, cu o avere de 69,1 miliarde de dolari, de la 54,5 miliarde cât avea in 2018.

Copilărie și educație

Larry Ellison s-a născut la New York, fiul unei mame evreice necăsătorite. Tatăl său biologic a fost un pilot italian american în cadrul Forțelor Aeriene ale Statelor Unite. După ce a făcut pneumonie la vârsta de nouă luni, mama sa l-a dat spre adopție mătușii și unchiului lui. Nu și-a mai văzut mama biologică apoi până la vârsta de 48 de ani.

Ellison s-a mutat în South Shore în Chicago, un cartier de clasă mijlocie la acea vreme. Își amintește că mama sa adoptivă era iubitoare și bună, comparativ cu tatăl său adoptiv care era auster, nu îl susținea și care era adesea distant, și care își luase numele de Ellison în onoarea punctului de intrare a emigrației în Statele Unite, Ellis Island. Louis Ellison era un funcționar guvernamental care câștigase o mică avere din proprietăți imobiliare în Chicago, avere pe care a pierdut-o în timpul Marii Crize Economice.

Deși Ellison a fost crescut ca un evreu reformat de către părinții săi adoptivi, care mergeau la sinagogă în mod regulat, el a rămas un sceptic în ceea privește religia. Ellison declara: „Deși consider că sunt religios într-un anumit mod, dogmele iudaismului nu sunt dogmele la care ader. Nu cred că sunt adevărate. Sunt povești interesante. Sunt interesante ca mitologie și cu siguranță îi respect pe cei care cred că sunt adevărate, dar eu nu cred. Nu văd nicio dovadă în aceste lucruri”. La vârsta de treisprezece ani, Ellison a refuzat să aibă o petrecere de bar mitzvah. Elisson spune că atașamentul său față de Israel nu are nimic de-a face cu sentimentele religioase, ci mai curând cu spiritul inovator pe care israelienii îl au în sectorul tehnologiei.

Ellison a făcut liceul South Shore High School din Chicago și a fost mai apoi admis la Universitatea Illinois din Urbana–Champaign și s-a înscris ca student în pregătire pentru medicină. La universitate a fost numit studentul anului în științe, dar s-a retras mai apoi fără a-și mai da examenele după anul al doilea, deoarece murise mama sa adoptivă. După ce și-a petrecut vara anului 1966 în California, a urmat cursuri timp de un semestru la Universitatea din Chicago, studiind fizică și matematică. Nu a dat niciun examen și Universitatea din Chicago a fost primul loc în care a văzut un model de calculator. În 1966, la vârsta de 22 de ani, s-a mutat în Berkeley, California.

Carieră timpurie și Oracle

În timp ce lucra la Ampex la începutul anilor 1970, a devenit influențat de cercetarea lui Edgar F. Codd asupra modelului de baze de date relaționale, care a dus în 1977 la formarea a ceea ce a devenit Oracle. Oracle a devenit un distribuitor de succes de baze de date pentru sisteme mici și medii, concurând mai târziu cu Sybase (creat în 1984) și Microsoft SQL Server (un port Sybase creat în 1989), ceea ce l-a făcut pe Ellison să fie enumerat în Forbes ca unul din cei mai bogați oameni din lume.

1977–1994

În timpul anilor 1970, după o perioadă foarte scurtă la Amdahl Corporation, Ellison a început să lucreze la Ampex Corporation. Proiectele sale includeau o bază de date pentru CIA, pe care a numit-o „Oracle”. Ellison a fost inspirat de o lucrare scrisă de Edgar F. Codd privind sistemele de baze de date relaționale denumit „A Relational Model of Data for Large Shared Data Banks (Un model relațional de date pentru Băncile de date comune de mari dimensiuni)”. În 1977, a fondat Software Development Laboratories (SDL) cu doi parteneri și o investiție de 2.000 de dolari din care 1.200 de dolari erau banii lui.

În 1979, compania s-a redenumit Relational Software Inc., iar în 1983 a devenit oficial Oracle Systems Corporation, după cel mai important produs al său, Oracle Database (Baza de date Oracle). Ellison a auzit de baza de date IBM System R, bazată și pe teoriile lui Codd, și voia ca Oracle să fie compatibilă cu ea, dar IBM a făcut acest lucru imposibil de realizat, refuzând să împărtășească codul sistemului System R. Lansarea inițială a Oracle în 1979 s-a numit Oracle 2; nu exista niciun Oracle 1. În 1990, Oracle a concediat 10% din angajații săi (aproape 400 de oameni), deoarece pierdea bani. Această criză, care aproape că a dus la falimentul companiei, a apărut ca urmare a strategiei de marketing a Oracle numită „up-front” („verde în față”), în care agenții de vânzării îndemnau clienții să cumpere cea mai mare cantitate de software posibilă într-o singura tranzacție. Agenții de vânzări treceau apoi valoarea viitoarelor vânzări de licențe în trimestrul actual, sporindu-și bonusurile. Acest lucru a devenit o problemă atunci când viitoarele vânzări preconizate nu au devenit realitate. Oracle a fost nevoită să își redeclare câștigurile de două ori și să soluționeze acțiuni judiciare de grup ce au apărut ca urmare a declarării supraestimate a câștigurilor sale. Ellison a spus mai apoi că a făcut „o greșeală de afaceri incredibilă”.

Deși IBM domina piața de baze de date relaționale de tip mainframe cu produsele de baze de date DB2 și SQL/DS, a amânat pătrunderea pe piață pentru o bază de date relațională pentru sistemele de operare Unix și Windows. Acest lucru a lăsat cale liberă companiilor Sybase, Oracle, Informix și, în final, companiei Microsoft pentru a domina sistemele medii și microcomputerele. În această perioadă, Oracle a rămas în urma companiei Sybase. Din 1990 până în 1993, Sybase a fost compania de baze de date cu cea mai rapidă creștere și distribuitorul preferat din industria bazelor de date, dar, curând, a căzut pradă maniei fuziunilor. Fuziunea din 1996 dintre Sybase și Powersoft a dus la o pierderea concentrării asupra fundamentului său de tehnologie a bazelor de date. În 1993, Sybase a vândut drepturile asupra software-ului său pentru baze de date care rula pe sistemul de operare Windows către Microsoft Corporation, care îl comercializează acum sub denumirea „SQL Server”.

În primii săi ani la Oracle, Larry Ellison a fost numit câștigătorul la categoria ”High Technology” al Programului EY (Antreprenorul Anului).

1994–2010

În 1994, Informix a detronat Sybase și a devenit cel mai important rival al Oracle. Războiul intens dintre directorul executiv al Informix, Phil White, și Ellison a fost pe prima pagină a știrilor din Silicon Valley timp de trei ani. În aprilie 1997, Informix a anunțat un deficit major de venit și redeclarări ale câștigurilor. Phil White a ajuns până la urmă în pușcărie, iar IBM a asimilat Informix în 2001. De asemenea, în 1997, Ellison a devenit directorul Apple Computer după ce Steve Jobs a revenit în companie. Ellison și-a dat demisia în 2002. Dată fiind surclasarea companiilor Informix și Sybase, Oracle s-a bucurat de ani buni în care a dominat industria, până când Microsoft SQL Server a început să prindă teren în anii 1990 și până în anul 2001, când IBM a achiziționat Informix Software pentru a-și completa baza de date DB2. Din anul 2013, principala concurență a Oracle pentru licențe noi de baze de date pe sistemele de operare UNIX, Linux și Windows o reprezintă DB2 a IBM și Microsoft SQL Server. DB2 de la IMB încă domină piața de baze de date de tip mainframe.

În 2005, Oracle Corporation i-a plătit lui Ellison un salariu de 975.000 de dolari și 6.500.000 dolari bonus și alte beneficii în valoare de 955.100 de dolari. În 2007, Ellison a câștigat beneficii în valoare totală de 61.180.524 dolari, care includ un salariu de bază de 1.000.000 dolari, un bonus în numerar de 8.369.000 dolari și opțiuni oferite în valoare de 50.087.100 dolari. În 2008, a câștiga beneficii în valoare totală de 84.598.700, care include un salariu de bază de 1.000.000 dolari, un bonus în numerar de 10.779.000 dolari și opțiuni oferite în valoare de 71.372.700 dolari. În anul fiscal încheiat la 31 mai 2009, câștigase 56,8 milioane de dolari. În 2006, Forbes l-a clasificat drept cel mai bogat om din California. În aprilie 2009, după o luptă de du-te-vino cu IBM și Hewlett-Packard, Oracle și-a anunțat intenția de cumpăra Sun Microsystems. La 2 iulie 2009, pentru al patrulea an la rând, Consiliul Administrativ al Oracle i-a oferit lui Ellison 7 milioane în acțiuni. La 22 august 2009, s-a raportat că Ellison va fi plătit cu doar 1 dolar ca salariu de bază pentru anul fiscal 2010, față de 1.000.000 dolari cât fusese salariul său de bază în anul fiscal 2009.

2010–present

Uniunea Europeană a aprobat achiziția Sun Microsystems de către Oracle la 21 ianuarie 2010 și a fost de acord că achiziția Sun de către Oracle „are potențialul de a revitaliza active importante și de a crea produse noi și inovative”. Achiziția Sun i-a oferit companiei Oracle controlul asupra bazei de date populare open source MySQL pe care Sun o achiziționase în 2008. La 9 august 2010, Ellison a denunțat consiliul administrativ al Hewlett-Packard pentru că îl concediase pe directorul executiv Mark Hurd, scriind „consiliul de administrație al HP a făcut cea mai proastă alegere legată de personal de când idioții din consiliul Apple l-au concediat pe Steve Jobs acum mulți ani”. (Ellison și Hurd sunt prieteni apropiați) Apoi, la 6 septembrie, Oracle l-a angajat pe Mark Hurd în funcția de co-președinte alături de Safra Catz. Ellison și-a păstrat rolul la Oracle.

În martie 2010, lista de miliardari a Forbes l-a clasificat pe Ellison ca a șasea cea mai bogată persoană din lume și al treilea cel mai bogat american, cu o avere netă estimată la 28 miliarde dolari. La 27 iulie 2010, The Wall Street Journal raporta că Ellison este cel mai bine plătit director executiv din ultimul deceniu, cumulând beneficii totale în valoare de 1,84 miliarde de dolari. În septembrie 2011, Ellison a fost enumerat pe lista de miliardari a Forbes ca al cincilea cel mai bogat din om din lume și al treilea cel mai bogat american din lume, cu o avere netă estimată de 36,5 miliarde de dolari. În septembrie 2012, Ellison a ajuns din nou pe lista miliardarilor de la Forbes ca cel de-al treilea cel mai bogat cetățean american, în urma lui Bill Gates și Warren Buffett, cu o avere netă estimată la 44 miliarde. În octombrie 2012, a fost enumerat ca a opta cea mai bogată persoană din lume, în spatele lui David Hamilton Koch, conform Bloomberg Billionaires Index. Ellison deține acțiuni în Salesforce.com, NetSuite, Quark Biotechnology Inc. și Astex Pharmaceuticals. În iunie 2012, Ellison a fost de acord să cumpere 98 la sută din insula Lana’i din Hawaii de la compania lui David Murdock, Castle & Cooke. Prețul s-a raportat a fi undeva între 500 milioane și 600 milioane de dolari. În 2005, Ellison a fost de acord să soluționeze o acțiune legală pe fond de tranzacții bazate pe informații privilegiate plătind 100 de milioane de dolari unei carități în numele Oracle.

În 2013, conform Wall Street Journal, Ellison a câștigat 94,6 milioane de dolari. La 18 septembrie 2014, Ellison l-a numit pe Mark Hurd director executiv al Oracle din fosta sa poziție de Președinte; Safra Catz a ajuns tot director executiv, avansând din poziția sa de Director Financiar. Ellison și-a asumat funcțiile de director tehnologic și președinte executiv.

În noiembrie 2016, Oracle a cumpărat NetSuite cu 9,3 miliarde de dolari. Ellison deținea 35% din NetSuite la momentul achiziției, câștigând 3,5 milioane de dolari pentru sine.

În 2017, Forbes a estimat că Ellison era a patra cea mai bogată persoană din industria tehnologiei.

În iunie 2018, averea netă a lui Ellison era de aproximativ 54,5 miliarde de dolari, conform Forbes.

În decembrie 2018, Ellison a devenit directorul consiliului de administrație al Tesla, Inc.

De la 31 decembrie 2019, Ellison deține 36,2% din acțiunile Oracle Corporation.

Din iunie 2020, se pare că Ellison este a șaptea cea mai bogată persoană din lume, cu o avere netă de 66,8 miliarde de dolari.

Viața personală

Ellison a fost căsătorit și a divorțat de patru ori:

  • Adda Quinn din 1967 până în 1974.
  • Nancy Wheeler Jenkins din 1977 până în 1978. S-au căsătorit cu șase luni înainte ca Ellison să înființeze Software Development Laboratories. Au divorțat în 1978. Wheeler a renunțat la orice fel de pretenții față de compania soțului său pentru 500 de dolari.
  • Barbara Boothe din 1983 până în 1986. Boothe era o fostă recepționistă la Relational Software Inc. (RSI). Au avut împreună doi copii, David și Megan, care sunt producători de filme la Skydance Media și respectiv Annapurna Pictures.
  • Melanie Craft, o scriitoare de romane de dragoste, din 2003 până în 2010. S-au căsătorit la 18 decembrie 2003, la proprietatea sa din Woodside. Prietenul său Steve Jobs, fostul director executiv și co-fondator al Apple Inc., a fost fotograful oficial la nunta lor, iar reprezentantul Tom Lantos a oficiat ceremonia. Au divorțat în 2010.

Ellison a apărut puțin în filmul din 2010 Iron Man 2. În 2010, Ellison a achiziționat un pachet de acțiuni de 50% din turneul de tenis BNP Paribas Open. Ellison deține multe mașini exotice, inclusiv un Audi R8 și un McLaren F1. Mașina sa preferată este Acura NSX, pe care și-o făcea cadou în fiecare an de producție a mașinii. Se spune că Ellison deține și un Lexus LFA.

Iahturi

În 2010, Ellison nu a mai fost proprietarul celui de-al 12-lea cel mai mare iaht din lume, denumit Rising Sun. Și-a vândut restul de acțiuni asupra iahtului mogulului de muzică și film David Geffen. Rising Sun are o lungime de 138 de metri, și se spune că a costat peste 200 de milioane de dolari pentru a fi construit. Ellison a preferat Musashi, un iaht de 88 de metri construit de Feadship.

Curse cu iahturi

Ellison concurează la iahting prin Oracle Team USA. În urma succesului avut efectuând curse cu iahturi Maxi, Ellison a fondat BMW Oracle Racing pentru a concura pentru Cupa Louis Vuitton din 2003.

În 2002, echipa lui Ellison de la Oracle a introdus iahting cu kite-ul în mediul Cupa Americii. Zborul cu pânza de tip kite timp de 30 de minute a fost realizat în timpul testărilor efectuate în Noua Zeelandă.

BMW Oracle Racing a fost „pretendentul recordului” în numele Golden Gate Yacht Club din San Francisco la Cupa Americii din 2007 din Valencia, Spania, până a fost eliminată în preselecțiile Cupei Louis Vuitton 2007 în semi-finale. La 14 februarie 2010, iahtul lui Ellison USA 17 a câștigat a doua cursă (în seria „deed of gift”) a celei de-a 33-a ediții a Cupei Americii, după ce a câștigat prima cursă cu două zile mai devreme. Asigurându-și o victorie istorică, echipa BMW Oracle Racing a devenit prima echipă de pretendenți care să câștige o cursă de „deed of gift”. Cupa s-a reîntors pe teritoriul Americii pentru prima dată din anul 1995. Ellison a fost membru al echipei în cea d-a două cursă. Înainte, Ellison depusese câteva contestări legale prin Golden Gate Yacht Club împotriva modului în care Ernesto Bertarelli (fiind și el unul dintre cei mai bogați oameni din lume) propusese organizarea celei de-a 33-a ediții a Cupei Americii în urma victoriei din 2007 a echipei lui Betarelli, Alinghi. Cursele au fost în final organizate în februarie la Valencia.

La 25 septembrie 2013, echipa Oracle Team USA a lui Ellisson a învins Emirates Team New Zeeland și a câștigat ce-a de-a 34-a ediție a Cupei Americii la San Francisco Bay, California. Oracle Team USA fusese penalizată cu două puncte la final pentru faptul că unii membri ai echipei trișaseră la evenimentele de încălzire de la America’s Cup World Series. Echipa Oracle recuperase după un deficit de 1-8, ajungând să câștige cu scorul de 9-8, în ceea ce s-a numit „una dintre cele mai grozave reveniri din istoria sporturilor”.
Oracle Racing a pierdut Cupa Americii din 2017 în fața echipei Team New Zeeland.

În 2019, Ellison, împreună cu Russell Coutts, a început seria internațională de întreceri SailGP. Seria a utilizat catamarane F50, cea mai rapidă clasă de ambarcațiuni din istorie pentru regatele organizate la nivel global. Ellison s-a angajat să finanțeze timp de cinci ani seria, până când aceasta devenea independentă financiar. Primul sezon a fost un succes, cu audiențe globale de 1,8 miliarde.

Aviație

Ellison este pilot autorizat și a deținut mai multe aeronave. A fost somat de orașul San Jose, California pentru că a încălcat restricțiile sale de decolări și aterizări în noapte impuse pe San Jose Mineta International Airport (Aeroportul Internațional San Jose Mineta) cu aeronave care cântăresc mai mult de 34.019 kg. În ianuarie 2000, Ellison a dat în judecată interpretarea acestei reguli a aeroportului, susținând că aeronava sa Gulfstream V „este autorizată de producător pentru a zbura la două încărcături: 75.000 de livre (34.019 kg) și la 90.000 livre (40.823 kg) pentru încărcături mai grele sau zboruri lungi care necesită mai mult combustibil. Dar avionul său aterizează în San Jose doar când cântărește 34.019 kg sau mai puțin, și deține jurnalele de bord pentru a dovedi acest lucru”. Judecătorul de district Jeremy Fogel a hotărât în favoarea lui Ellison in iunie 2001, solicitând o exceptare a avionului lui Ellison, dar fără a invalida restricțiile.

Ellison deține cel puțin două avioane militare: un SIAI-Marchetti S.211, o aeronavă de antrenament proiectată în Italia și un MiG-29 scos din uz, în legătură cu care guvernul SUA a refuzat să îi dea autorizație de import.

Tenis

În 2009, Larry a cumpărat complexul de tenis Indian Wells Tennis Garden din Coachella Valley California și turneul Indian Wells Masters, pe care le deține în continuare.

Case

Ellison și-a decorat proprietatea estimată la 110 milioane de dolari din Woodside, California conform arhitecturii japoneze feudale, cu un lac artificial de 0,93 de hectare și o reabilitare seismică extinsă. În 2004 și 2005, a achiziționat mai bine de 12 proprietăți în Malibu, California, în valoare de mai bine de 180 milioane de dolari. Cele 65 de milioane de dolari pe care Ellison le-a cheltuit pe cinci loturi învecinate la Carbon Beach Malibu au reprezentat cea mai costisitoare tranzacție în materie de proprietăți rezidențiale din istoria Statelor Unite până când Ron Perelman și-a vândut complexul din Palm Beach, Florida pentru 70 de milioane de dolari mai târziu în același an. Sistemul său de divertisment costă 1 milion de dolari și include un video-proiector adecvat unui concert rock la capătul unei piscine golite, utilizând spațiul liber ca un subwoofer imens.

La începutul anului 2010, Ellison a achiziționat proprietatea Astor’s Beechwood Mansion – fosta casă de vacanță a familiei Astor – în Newport, Rhode Island, pentru suma de 10,5 milioane de dolari.

În 2011, a achiziționat proprietatea Porcupine Creek Estate de 100,76 hectare și un teren de golf privat în Rancho Mirage, California, pentru suma de 42,9 milioane de dolari. Proprietatea a fost deținută anterior de fondatorii Yellowstone Club Edra și Tim Blixseth și a fost vândută lui Ellison de către creditori în urma divorțului și falimentului acestora.

La 21 iunie 2012, guvernatorul Hawaii, Neil Abercrombie, a declarat că Ellison semnase contractul pentru a achiziționa cea mai mare parte a insulei Lanai de la companie Castle & Cooke deținută de David H. Murdock. În urma acestei achiziții, Ellison deține 98% din Lanai, a șasea cea mai mare insulă din Hawaii.

Filantropie

În 1992, Ellison și-a fracturat cotul într-un accident de mare viteză cu bicicleta. După ce a primit tratament la University din California, Davis, Ellison a donat 5 milioane de dolari pentru a înființa Centrul pentru Cercetare Musculo-scheletală Lawrence J. Ellison. În 1998, s-a deschis Centrul de îngrijiri în ambulatoriu Lawrence J. Ellison în campusul din Sacramento a Centrului Medical UC Davis.

Pentru a soluționa o acțiune legală privind tranzacțiile cu informații privilegiate rezultată din faptul că a vândut acțiuni Oracle în valoare de aproximativ 1 miliard de dolari, instanța i-a permis lui Ellison să doneze 100 de milioane de dolari propriei sale fundații caritabile fără să recunoască fărădelegea. Un judecător din California a refuzat să permită Oracle să plătească cheltuielile de judecată ale lui Ellison în valoare de 24 de milioane de dolari. Avocatul lui Ellison a argumentat că dacă Ellison și-ar plăti propriile cheltuieli, acest lucru ar putea fi interpretat ca o recunoaștere a vinei. Donațiile sale caritabile către Universitatea Stanford au dus la întrebări cu privire la independența a doi profesori de la Stanford care au evaluat meritele cazului pentru Oracle. Ca răspuns la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, Ellison a făcut o ofertă controversată de a dona software guvernului federal care i-ar permite celui din urmă să construiască și să ruleze o bază națională de date de identificare și să emită carduri de identitate.

Din lista întocmită de Forbes a donațiilor făcute în anul 2004 de cei mai bogați 400 de americani rezultă că Ellison a donat 151.092.103 dolari, cam 1% din averea sa personală estimată. În iunie 2006, Ellison a anunțat că nu va mai dona cele 115 milioane promise către Universitatea Harvard, declarând că acest lucru este ca urmare a plecării fostului președinte Lawrence Summers. Purtătorul de cuvânt al Oracle, Bob Wynne, a anunțat că „Era proiectul lui Larry Summers și odată ce Larry Summers a plecat, Larry Ellison a reconsiderat oferta… Larry Ellison și Larry Summer sunt cei care au venit cu această noțiune inițial”. În 2007, Ellison a oferit 500.000 de dolari pentru a consolida un centru comunitar în Sderot, Israel, după ce a aflat că acea clădire nu era consolidată împotriva atacurilor cu rachete. Alte donații caritabile făcute de Ellison includ 10 milioane de dolari în donații către organizația Friends of the Israel Defense Forces în 2004. În 2017, Ellison a donat 16,6 milioane din nou către aceeași organizație. Donația sa a avut ca scop susținerea construirii facilităților pe un campus nou pentru recruți (militari) de ambele sexe.

În august 2010, un raport îl enumera pe Ellison printre cei 40 de miliardari care au semnat „The Giving Pledge (Promisiune de a dona)”.

În mai 2016, Ellison a donat 200 milioane de dolari Universității din California de Sud pentru crearea unui centru de cercetare pentru cancer: Lawrence J. Ellison Institute for Transformative Medicine of USC (Institutul de Medicină Transformativă Lawrence J. Ellison al USC).

Politică

Ellison l-a criticat pe informatorul NSA Edward Snowden, afirmând că „Snowden încă nu a identificat nicio persoană care a fost vătămată pe nedrept de colectarea de date realizată de NSA”. A făcut donații atât politicienilor Democrați, cât și celor Republicani, iar la finalul anului 2014, l-a găzduit pe senatorul republican Rand Paul la o seara caritabilă la el acasă.

Ellison a fost unul din donatorii de top ai Conservative Solutions PAC, un super comitet de acțiune politică PAC care îl susținea pe Marco Rubio în cursa pentru prezidențiale din 2016. În februarie 2016, Ellison donase deja 4 milioane de dolari către PAC. În 2020, Ellison a găzduit o petrecere caritabilă pentru Donald Trump la proprietatea sa Rancho Mirage.