Rețea socială

O rețea socială este o structură socială alcătuită dintr-un ansamblu de actori/participanți (cum ar fi persoane sau organizații) și conexiunile binare dintre acești actori/participanți. Perspectiva rețelei sociale furnizează o modalitate clară de analiză a structurii entităților sociale întregi. Studiul acestor structuri folosește analiza rețelei sociale pentru a identifica modele/caracteristici locale și globale, a localiza entități influente și examina dinamica rețelei.

Rețelele sociale și analiza lor reprezintă un domeniu academic interdisciplinar care a apărut din psihologia socială, sociologie, statistică și teoria graficelor. Georg Simmel a creat teoriile structural timpurii în sociologie scoțând în evidență dinamica triadelor și “grupului web de apartenențe”. Jacob Moreno este creditat cu elaborarea primelor sociograme în anii 1930 pentru a studia relațiile interpersonale. Aceste abordări au fost formalizate matematic în anii 1950, iar teoriile și metodele rețelelor sociale au devenit generalizate în științele sociale și comportamentale până în anii 1980. Analiza rețelei sociale este acum unul dintre cele mai importante modele ale sociologiei contemporane și este utilizată și în alte științe sociale și formale. Împreună cu alte rețele complexe, alcătuiește o parte din domeniul în formare al științei rețelelor.

Prezentare generală

O rețea socială este o construcție teoretică, utilă în științele sociale pentru a studia relațiile dintre persoane, grupuri, organizații sau chiar și societăți întregi (unități sociale). Termenul este folosit pentru a descrie o structură socială determinată de astfel de interacțiuni. Legăturile prin care orice unitate socială se conectează reprezintă convergența diferitelor contacte sociale ale respectivei unități. Această abordare teoretică este inevitabil relațională. O axiomă a abordării rețelei sociale, în a înțelege interacțiunea socială, este că fenomenul social ar trebui să fie în primul rând conceput și investigat prin intermediul proprietăților relațiilor dintre și din cadrul unităților în locul proprietăților acestor unități. Prin urmare, o critică comună a teoriei rețelei sociale este că acțiunea individuală este adesea ignorată, deși aceasta poate să nu fie cazul în practică (vezi modelare pe bază de agent). Mai exact, deoarece multe tipuri diferite de relații, singulare sau în combinație, formează aceste configurări ale rețelei, analiza rețelelor este utilă unei game largi de întreprinderi de cercetare. În stiința socială, aceste domenii de studiu includ, dar nu sunt limitate la, antropologie, biologie, studii de comunicare, economie, geografie, informatică, studii organizaționale, psihologie socială, sociologie și sociolingvistică.

Istorie

Unele dintre ideile abordării rețelei sociale pot fi găsite în scrierile anticilor greci. În ultima parte a anilor 1800, atât Émile Durkheim cât și Ferdinand Tönnies au prefigurat idea rețelelor sociale în teoriile și cercetările lor despre grupurile sociale. Tönnies a susținut că grupurile sociale pot exista ca entitate sau ca legături directe sociale, care fie unesc persoanele ce împărtășesc valori și convingeri comune (Gemeinschaft, în germană, tradus în mod obișnuit prin “comunitate”), fie sunt legături sociale impersonale, formale și instrumentale (Gesellschaft, în germană, tradus în mod obișnuit prin “societate”). Durkheim a dat o explicație neindividualistă a faptelor sociale susținând că fenomenul social ia naștere când persoanele care interacționează constituie o realitate ce nu mai poate fi justificată în ceea ce privește proprietățile actorilor/participanților individuali. Georg Simmel, a scris la începutul secolului 20 despre natura rețelelor și efectele dimensiunii rețelei asupra interacțiunii, și a examinat probabilitatea interacțiunii mai degrabă în rețele îndepărtate decât în grupuri.
Progrese importante în domeniu pot fi văzute în anii 1930, de câteva grupuri în psihologie, antropologie și matematică, lucrând independent. În psihologie în anii 1930, Jacob L. Moreno, a început înregistrarea și analiza sistematică a interacțiunii sociale în grupurile mici, în special săli de clasă și grupuri de lucru. În antropologie, fundamental pentru teoria rețelei sociale îl constituie lucrările teoretice și etnografice ale lui Bronislaw Malinowski, Alfred Radcliffe-Brown și Claude Lévi-Strauss. Un grup de antropologi sociali asociați cu Max Gluckman și Școala din Manchester, inclusiv cu John A. Barnes, J. Clyde Mitchell și Elizabeth BottSpillius, sunt adesea creditați cu efectuarea primei activități practice din care au fost realizate analizele rețelei, investigând rețele comunitare în Sudul Africii, India și Regatul Unit al Marii Britanii. Concomitent, antropologul britanic S.F. Nadel a codificat o teorie a structurii sociale care a avut o influență în analiza ulterioară a rețelei. În sociologie, munca de la începutul anilor 1930 a lui Talcott Parsons a netezit calea către o abordare relațională a înțelegerii structurii sociale. Mai târziu, inspirându-se din teoria lui Parsons, munca sociologului Peter Blau furnizează un puternic imbold pentru analizarea legăturilor relaționale ale unităților sociale cu lucrarea sa despre teoria interschimbului social. Începând cu anii 1970, un număr crescând de oameni de stiință au lucrat pentru a combina diferitele căi și tradiții. Un grup a constat în sociologul Harrison White și studenții săi de la Departamentul de Relații Sociale al Universității Harvard. La vremea respectivă în cadrul acestui department mai erau activi în mod independent Charles Tilly, care s-a concentrat asupra rețelelor în sociologia politică, comunitară și a mișcărilor sociale, și Stanley Milgram, care a elaborat teza “6 grade de separare”. Mark Granovetter și Barry Wellman sunt printre foștii studenți ai lui White care au elaborat și luptat pentru analiza rețelelor sociale.

Niveluri de analiză

În general rețelele sociale se auto-organizează, apar pe neașteptate și sunt complexe, în așa fel încât un model coerent global apare din interacțiunea locală a elementelor care alcătuiesc sistemul. Aceste modele devin mai evidente pe măsură ce dimensiunea rețelei se mărește. Totuși, de exemplu, o analiza globală a tuturor relațiilor interpersonale din lume nu este fezabilă și probabil va conține atât de multe informații încât să fie neinformativă. Limitări practice în ce privește capacitatea de calcul, etica și recrutarea și remunerarea participanților îngrădesc aria de acoperire a analizei unei rețele sociale. Nuanțele unui sistem local se pot pierde într-o analiză vastă a rețelei, prin urmare calitatea informațiilor poate fi mai importantă decât mărimea lor pentru înțelegerea proprietăților rețelei. Astfel, rețelele sociale sunt analizate la scara/mărimea relevantă întrebării teoretice a cercetătorului. Deși nivelurile de analiză nu sunt neapărat incompatibile/fără elemente comune, există trei niveluri generale la care se pot încadra rețelele: nivel micro, nivel mediu și nivel macro.

Nivel micro: La nivel micro, studiul rețelei sociale începe în mod individual, de tip “snowballing” pe măsură ce relațiile sociale sunt urmărite, sau poate începe cu un mic grup de persoane într-un anumit context social.

Nivel binar: o diadă este o relație socială între două persoane. Studiul de rețea despre diade se poate concentra asupra structurii relației (ex: multiplicitate, putere), egalității sociale și tendințelor către reciprocitate/mutualitate.

Nivel triad: Adăugați o persoană unei diade și aveți o triadă. Studiul la acest nivel se poate concentra asupra unor factori precum echilibru și tranzitivitate, dar și egalitate socială și tendințe către reciprocitate/mutualitate.

Nivel actor/participant: Cea mai mică unitate de analiză într-o rețea socială o reprezintă o persoană în cadrul ei social, ex: un “actor” sau “eu”. Analiza unei rețele de tip “egonetwork” se concentrează asupra caracteristicilor rețelei precum dimensiune, puterea relațiilor, densitate, poziția centrală, prestigiu și roluri ca izolări, legături și poduri. Astfel de analize sunt folosite în mod obișnuit în domeniile psihologiei sau psihologiei sociale, analizei înrudirii etnografice sau altor studii genealogice a relațiilor dintre persoane.

Nivel submulțime: Nivelurile submulțime ale cercetării problemelor rețelei încep la nivel micro, dar se pot intersecta cu nivelurile medii ale analizei. Cercetarea la nivel submulțime se poate concentra pe distanță și accesibilitate, bisericuțe, subgrupuri coezive sau alte acțiuni de grup sau comportament.

Nivel mediu: În general teoriile nivelului mediu încep cu o dimensiune a populației ce se încadrează între nivelurile micro și macro. Totuși, nivelul mediu se poate referi la analize ce sunt concepute în mod specific pentru a dezvălui conexiunile dintre nivelurile micro și macro. Rețelele de nivel mediu au o densitate mică și pot expune procese cauzale diferite de rețelele interpersonale de nivel micro.

Organizații: Organizațiile formale sunt grupuri sociale care distribuie sarcini pentru un scop colectiv. Studiul de rețea despre organizații se poate concentra pe legături fie intra-organizaționale, fie inter-organizaționale în ceea ce privește relațiile formale sau informale. Rețelele intra-organizaționale conțin adesea niveluri multiple de analiză, în special în organizații mari cu sucursale multiple, francize sau departamente semi-autonome. În aceste cazuri, cercetarea este adesea desfășurată la un nivel organizațional și de grup de lucru, concentrându-se pe interacțiunea dintre cele două structuri.

Rețele distribuite aleatoriu: Modele grafice exponențial aleatorii ale rețelelor sociale au devenit metode moderne de analiză a rețelei sociale în anii 1980. Acest cadru are capacitatea să reprezinte efecte social-structurale observate în mod obișnuit în multe rețele sociale umane, inclusiv efecte structurale bazate pe etape generale observate în mod obișnuit în multe rețele sociale umane, precum reciprocitate și tranzitivitate și la nivel nod, homofilie și activitate bazată pe atribute și efecte de popularitate, derivate din ipoteze explicite despre dependențele printre legăturile rețelei. Parametrii sunt acordați în funcție de răspândirea micilor configurații subgrafice din rețea și pot fi interpretate ca descriind combinațiile proceselor sociale locale din care o anumită rețea ia naștere. Aceste modele de probabilitate pentru rețele pe un grup anume de actori permit generalizarea dincolo de ipoteza restrictivă binară de independență a micro-rețelelor, permițând modelelor să fie construite din fundațiile teoretice structurale ale comportamentului social.

Rețele fără mărime/scară: O rețea fără mărime/scară este o rețea al cărei grad de distribuire urmează o lege a puterii, cel puțin asimptotic. În teoria rețelei, o rețea ideală fără mărime/scară este o rețea aleatorie cu un grad de distribuire care rezolvă mărimea distribuției grupurilor sociale. Caracteristici specifice ale acestui tip de rețea variază în funcție de teoriile și instrumentele analitice folosite pentru crearea lor, totuși în general au unele caracteristici comune. O particularitate notabilă într-o astfel de rețea este relativa obișnuință a vârfurilor cu un grad ce depășește în mare măsură media. Nodurile cu cel mai mare grad sunt numite adesea “huburi” și pot avea meniri specifice în rețelele lor, deși aceasta depinde mult de contextul social. O altă caracteristică generală a rețelelor fără mărime/scară este distribuirea coeficientului de grup, care scade pe măsură ce gradul nodului crește. Aceasta distribuire permite de asemenea și o lege a puterii. Modelul Barabási al evoluției rețelei prezentat mai sus este un exemplu de rețea fără mărime/scară.

Nivel macro: În loc să urmărească interacțiunile interpersonale, analizele la nivel macro urmăresc rezultatele interacțiunilor, cum ar fi cele economice sau alte interacțiuni de transfer al resurselor peste o populație întinsă.

Rețele la scară mare: Rețeaua la scară mare reprezintă un termen oarecum sinonim cu “nivelul macro” după cum este folosit în principal în științe sociale și comportamentale, în economie. La început, termenul a fost folosit în mod extensiv în informatică.

Rețele complexe: Majoritatea rețelelor sociale mai mari prezintă caracteristici de complexitate socială, care presupun particularități substanțiale netriviale de topologia rețelei, cu modele de conexiuni complexe între elemente ce nu sunt nici complet regulare nici complet aleatorii (vezi știinta complexității, sistemul dinamic și teoria haosului), la fel ca și rețelele biologice și tehnologice. Astfel de particularități complexe ale rețelei includ un revers important în distribuirea gradului, un coeficient de grup mare, asociere/clasificare printre vârfuri, structura ierarhică sau comunitară. În cazul rețelelor conduse de agenții, aceste caracteristici includ și reciprocitatea, profilul semnificației triadei (TSP, vezi tema rețelei) precum și altele. În schimb, multe dintre modelele matematice ale rețelelor ce au fost studiate în trecut, cum ar fi structuri/configurații de linii și grafice aleatorii, nu prezintă aceste trăsături.

Legături teoretice

Diferite cadre teoretice au fost importate pentru a fi folosite în analiza rețelei sociale. Cele mai proeminente sunt Teoria graficelor, Teoria echilibrului, Teoria comparației sociale și mai recent, abordarea identității sociale.

Teorii indigene/înnăscute

Au fost produse puține teorii complete din analiza rețelei sociale. Două dintre ele sunt Teoria Rolului Structural și Teoria Heterofilă.

Baza teoriei heterofile a fost descoperită într-un studiu în care s-a observat că mai multe legături slabe pot fi importante în căutarea informațiilor și inovației, întrucât bisericuțele au tendința de a avea opinii mai omogene precum și de a împărți mai multe trăsături comune. Această tendință homofilică a fost motivul care i-a atras împreună în primul rând pe membrii bisericuței. Totuși, fiind asemănători, fiecare membru al bisericuței ar ști de asemenea mai mult sau mai puțin ce știu ceilalți membrii. Pentru a afla informații noi sau cunoștințe, membrii bisericuței vor trebui să privească în afara bisericuței la alți prieteni sau persoane cunoscute. Lucrul acesta a fost numit de Granovetter “puterea legăturilor slabe”.

Găuri/lacune structurale

În contextul rețelelor, capitalul social există acolo unde oamenii au un avantaj datorită localizării lor într-o rețea. Contactele din cadrul rețelei furnizează informații, oportunități și perspective ce pot fi benefice actorului central din rețea. Majoritatea structurilor sociale tind să fie caracterizate de grupe/mulțimi dense de conexiuni puternice. Informațiile din cadrul acestor grupe/mulțimi tind să fie mai degrabă omogene și redundante. Informațiile neredundante sunt obținute cel mai des prin intermediul contactelor din diferite grupe/mulțimi. Când două grupe/mulțimi separate posedă informații neredundante, se spune că este o gaură/lacună structurală între ele. Astfel, o rețea care trece peste găuri/lacune structurale va procura beneficii în rețea, ce au într-o anumită măsură un rol aditiv, în loc de suprapunere. O structură de rețea ideală este alcătuită dintr-un graf neorientat de noduri și un grup, oferind acces la multe grupe și găuri/lacune structurale diferite.

Beneficiile informațiilor

Rețelele bogate în găuri/lacune structurale reprezintă o formă de capital social prin faptul că oferă beneficii informaționale. Principalul actor dintr-o rețea ce trece peste găuri/lacune structurale este capabil să acceseze informații din diverse surse și grupuri. Acest lucru este benefic pentru cariera unei persoane deoarece este mai probabil să afle despre locuri de muncă disponibile și oportunități dacă rețeaua cuprinde o gamă largă de contacte din diferite industrii/sectoare. Acest concept este asemănător cu teoria legăturilor slabe a lui Mark Granovetter, ce se bazează pe faptul că a avea o gamă extinsă de contacte este cel mai eficient lucru pentru dobândirea unui loc de muncă.

Beneficiile mobilității capitalului social

În multe organizații membrii tind să-și concentreze activitățile în interiorul propriilor grupuri, ceea ce înăbușă creativitatea și limitează oportunitățile. Un actor cu o rețea de găuri/lacune structurale are un avantaj în detectarea și dezvoltarea oportunităților profitabile. Un astfel de actor poate mobiliza capital social actionând ca “un broker” de informații între două grupe/mulțimi, care altfel nu ar fi fost în contact, furnizând astfel acces la idei noi, opinii și oportunități. Filozoful și economistul politic britanic John Stuart Mill scrie că “este prea puțin posibil să supraevaluezi valoarea…de a plasa ființe umane în contact cu persoane diferite de ele însele… O astfel de comunicare este una dintre principalele surse ale progresului”. Prin urmare, un actor cu o rețea bogată în găuri/lacune structurale poate adăuga valoare unei organizații prin idei noi și oportunități. La rândul ei, aceasta ajută la dezvoltarea și progresul carierei unei persoane.

Un broker de capital social culege roadele faptului de a fi cel care facilitează fluxul de informații între contacte. În cazul firmei de consultanță Eden McCallum, fondatorii au fost capabili să avanseze în carieră prin faptul că au unit conexiunile lor cu 3 foste firme de consultanță și firme de nivel mediu din domeniu. Prin trecerea peste găuri/lacune structurale și mobilizarea capitalului social, actorii pot avansa în carieră prin îndeplinirea noilor oportunități între contacte.

Au existat cercetări care atât demonstrează cât și combat beneficiile intermedierii de informații. O studiere a firmelor chineze de high-tech de către Zhixing Xiao a relevat că beneficiile de control ale găurilor/lacunelor structurale sunt “în dezacord cu spiritul dominant de cooperare la nivelul întregii firme și că beneficiile informaționale nu se pot materializa din cauza valorilor comune partajate” ale unor astfel de organizații. Cu toate acestea, acest studiu a analizat doar firmele chineze, ce tind să împartă valori comune puternice. Informațiile și beneficiile de control ale găurilor/lacunelor structurale sunt încă valoroase în cadrul firmelor ce nu sunt destul de cuprinzătoare și cooperative la nivelul întregii firme. În 2004 Ronald Burt a studiat 673 de manageri ce erau responsabili cu lanțul de aprovizionare pentru una dintre cele mai mari companii electronice din America. El a descoperit că managerii ce discutau adesea despre probleme cu alte grupuri erau mai bine plătiți, primeau evaluări mai pozitive la locul de muncă și erau mai probabil să fie promovați. Prin urmare a trece peste găuri/lacune structurale poate fi benefic unei organizații și la rândul său, pentru cariera unei persoane.

Comunicații

Studiile de comunicare sunt considerate adesea parte atât a științelor sociale cât și a celor umane, inspirându-se din domenii precum sociologie, psihologie, antropologie, informatică, biologie, științe politice și economice, cât și studii retorice, literare și semiotică. Multe concepte de comunicare descriu transferul de informații de la o sursă la alta și pot fi astfel concepute ca o rețea.

Comunitate

Pe timpul lui J.A. Barnes, o comunitate se referea la o locație geografică specifică și studiile legăturilor comunității vizau cine vorbea, se asocia, făcea schimb și mergea la biserică cu cine. Totuși, astăzi există comunități “online” extinse dezvoltate prin intermediul dispozitivelor de telecomunicație și serviciilor rețelelor sociale. Astfel de dispozitive și servicii pretind întreținere și analiză extensivă și neîntreruptă, folosind adesea metode de știință a rețelelor. Studiile dezvoltării comunității folosesc astăzi într-o măsură extinsă asemenea metode.

Rețele complexe

Rețelele complexe necesită metode specifice modelării și interpretării complexității sociale și sisteme adaptive complexe, inclusiv tehnici de analiză dinamică a rețelei.

Rețele criminale

În criminologie și sociologia urbană, s-a acordat o mare atenție rețelelor sociale printre actorii/participanții criminali. De exemplu, Andrew Papachristos a studiat omuciderile unor membrii de găști ca o serie de schimburi între găști. Omuciderile pot fi văzute ca propagându-se dintr-o singură sursă, deoarece găștile mai slabe nu-și pot permite să ucidă membrii găștilor mai puternice în semn de răzbunare, dar trebuie să comită alte acte violente pentru a-și menține reputația de putere.

Propagarea inovațiilor

Studiile despre propagarea ideilor și inovațiilor se concentrează pe transmiterea și folosirea ideilor de la un actor la altul sau de la o cultură la alta. Acest domeniu de cercetare caută să explice de ce unii devin “persoane ce adoptă repede” idei și inovații și corelează structura rețelei sociale cu facilitarea sau obstrucționarea răspândirii unei inovații.

Demografie

În demografie, studierea rețelelor sociale a condus la noi metode de sondaj pentru accederea la estimarea populațiilor greu de numărat (de exemplu, persoanele fără adăpost sau consumatorii de droguri intravenoase). De exemplu, sondajul prin respondenți este o tehnică de sondaj, bazată pe rețea, ce depinde de respondenții unui sondaj, să recomande alți respondenți.

Sociologie economică

Domeniul sociologiei se concentrează aproape în întregime pe rezultatele interacțiunilor din rețelele sociale. Mai restrâns, sociologia economică consideră interacțiunile comportamentale ale persoanelor și grupurilor prin capital social și “piețe” sociale. Sociologi, precum Mark Granovetter, au dezvoltat principii fundamentale despre interacțiunile structurii sociale, informații, capacitatea de a pedepsi sau răsplăti și încrederea ce se repetă frecvent în analizele lor ale instituțiilor politice și economice. Granovetter examinează cum structurile sociale și rețelele sociale pot afecta rezultate economice, cum ar fi procesul de angajare, prețul, productivitatea și inovația, și descrie contribuțiile sociologilor la analiza impactului structurii sociale și rețelelor asupra economiei.

Ocrotirea sănătății

Analiza rețelelor sociale este încorporată tot mai mult în analizele de îngrijire a sănătății, nu numai în studii epidemiologice, dar și în modele de comunicare cu pacienții, și educație, prevenirea bolilor, diagnosticarea și tratamentul sănătății mintale și în studiul organizațiilor și sistemelor de ingrijire a sănătății.

Ecologie umană

Ecologia umană reprezintă un studiu interdisciplinar și pluridisciplinare al relațiilor dintre oameni și mediile lor înconjurătoare naturale, sociale și construite. Filozofia științifică a ecologiei umane are o istorie confuză, cu legături în geografie, sociologie, psihologie, antropologie, zoologie și ecologie naturală.

Limba și lingvistica

Studiile de limbă și lingvistică, în special lingvistică evolutivă, se concentrează pe dezvoltarea formelor lingvistice și transferul schimbărilor, sunete sau cuvinte, de la un sistem lingvistic la altul prin rețelele de interacțiune socială. Rețelele sociale sunt importante și în schimbul de limbă, pe măsură ce grupuri de oameni adaugă sau abandonează limbi la/din repertoriul lor.

Studii organizaționale

Se fac cercetări ale relațiilor organizaționale formale și informale, comunicare organizațională, economie, sociologie economică și alte transferuri de resurse. Rețelele sociale au fost folosite și pentru a examina cum organizațiile interacționează între ele, caracterizând multele conexiuni informale care leagă directorii, precum și asocierile și conexiunile dintre angajați din diferite organizații. S-a descoperit că rețelele intra-organizaționale afectează angajamentul organizațional, identificarea organizațională, comportamentul interpersonal.

Capital social

Este un concept sociologic ce se referă la valoarea relațiilor sociale și rolul cooperării și încrederii în a obține rezultate pozitive. Termenul se referă la valoarea pe care cineva o poate obține din legăturile sale sociale. De exemplu, noi sosiții imigranți își pot folosi legăturile sociale cu imigranți deja stabiliți pentru a căpăta slujbe pe care altfel le-ar fi dificil să le obțină (ex: din cauza lipsei de cunoaștere a limbii). Studiile arată că există o relație pozitivă între capitalul social și intensitatea folosirii rețelei sociale.